Telefonul sună imediat. Bjørn.
— Da?
— Echipa Delta e pe drum spre adresa lui Folkestad.
— Bine! Spune-le că şi el s-ar putea îndrepta într-acolo acum. Şi că le acordăm o oră înainte de a declanşa alerta generală, ca el să nu prindă de veste de pe frecvenţa poliţiei sau de altundeva. Sun-o pe Katrine şi spune-i să vină în Boiler Room. Mă duc şi eu acolo acum.
Harry ajunse la recepţie, văzu oameni care se holbează la el şi tresar înfioraţi. O femeie ţipă şi cineva se ascunse după o tejghea. În oglinda din spate, Harry descoperi cauza.
O imagine a unui bărbat înalt de aproape doi metri, răvăşit de explozia unei bombe, care continua să ţină în mână cea mai urâtă armă automată
din lume.
— Scuze, oameni buni, mormăi Harry, ieşind prin uşile rotative.
— Ce se întâmplă? întrebă Bjørn.
— Nu cine ştie ce, răspunse Harry, ridicându-şi faţa spre ploaie pentru a-şi mai răcori focul. Bjørn, sunt la cinci minute de casă, aşa că trec mai întâi pe acolo ca să fac un duş, să-mi pun nişte bandaje şi să mă îmbrac cu ceva mai gros.
446
Încheiară discuţia, şi Harry îl văzu pe paznicul parcării spitalului stând lângă maşina lui, cu carneţelul în mână.
— Te gândeşti să-mi dai amendă? întrebă Harry.
— Ai blocat intrarea în spital, aşa că poţi să fii sigur că te amendez, zise paznicul fără să-şi ridice privirea din carneţel.
— Poate că ar fi mai bine să te dai la o parte ca să luăm maşina din calea de acces, zise Harry.
— Nu cred că ar trebui să vorbeşti cu mine în… începu paznicul, după
care privi în sus şi încremeni când îl văzu pe Harry şi arma din mâna acestuia.
Şi rămase încremenit când Harry se urcă la volan, îşi băgă arma la loc sub curea, răsuci cheia în contact, dădu drumul la ambreiaj şi ţâşni de pe loc.
Viră pe Slemdalsveien, acceleră şi trecu pe lângă un tramvai care venea spre el. Se rugă în sinea lui ca Arnold Folkestad să fie pe drum spre propria casă, la fel ca Harry.
Intră pe Holmenkollveien. Sperând ca Rakel să nu leşine când avea să-l vadă. Sperând ca Oleg…
Doamne, cât de nerăbdător era să-i vadă. Chiar şi acum, în starea asta.
Mai ales acum.
Încetini înainte de a vira pe aleea care ducea spre casă.
După care apăsă cu putere frâna.
Băgă maneta de viteze în marşarier.
Dădu încet cu spatele.
Se uită la maşinile parcate pe lângă care abia trecuse, aliniate de-a lungul trotuarului. Se opri. Respiră cu putere pe nări.
Arnold Folkestad plecase în mod clar spre casă. La fel ca Harry.
Căci parcat între două maşini tipice pentru Holmenkollen, un Audi şi un Mercedes, era un Fiat de o vechime imposibil de determinat.
447
50
Harry rămase ascuns sub crengile brazilor câteva secunde, studiind casa.
De unde se afla, nu vedea semne de intrare prin efracţie nici prin spargerea uşii cu cele trei zăvoare ale ei, nici prin smulgerea barelor de la ferestre.
Evident, nu era deloc sigur că maşina parcată la marginea trotuarului era Fiatul lui Folkestad. Mulţi oameni deţineau un Fiat. Harry îşi pusese mâna pe capotă. Era caldă încă. Îşi abandonase propria maşină în mijlocul drumului.
Alergă printre copaci până în spatele casei.
Unde aşteptă şi ascultă. Nimic.
Se furişă spre zid. Se întinse cât era de lung, privi pe geam, dar nu văzu nimic în afară de încăperi întunecate.
Continuă să înainteze pe lângă casă până ajunse aproape de ferestrele luminate de la bucătărie şi living.
Acolo se ridică în vârful picioarelor şi privi înăuntru. Se lăsă imediat înapoi pe vine. Se sprijini de zidul din buşteni şi se concentră asupra propriei respiraţii. Deoarece acum trebuia să respire calm şi profund.
Trebuia să se asigure că creierul lui primea suficient oxigen ca să
