Mă strâmb de durere din cauza arsurii. Încerc să înăbuş lumina albastră ce străluceşte în jurul mâinii mele, dar încăperea începe să se învârtă pe măsură ce magia mea creşte.
Filamente de culoarea cerului la miez de noapte ţâşnesc din degetele mele, precum scânteile dintr-o cremene. Palmele mă ustură
şi pielea îmi crapă. Cicatricile îmi plesnesc. Gem de durere.
— Să mă ajute cineva! strig şi mă prăbuşesc peste oglindă.
Pete stacojii îmi pătează reflexia. Durerea e atât de intensă, că nu pot respira. Sângele mi se prelinge pe piept şi cad în genunchi. Respir anevoie. Vreau să ţip…
— Amari!
E vocea lui Tzain. Prezenţa lui mă eliberează din cuşca minţii mele. Suferinţa mi se domoleşte. Clipesc şi mă trezesc pe podeaua murdară, pe jumătate îmbrăcată, cu mâna încleştată pe tunica de mătase. Sângele care adineauri împroşca oglinda a dispărut.
Cicatricile mele sunt închise.
Tzain mă acoperă cu un şal şi mă ia în braţe. Mă sprijin de pieptul lui. Muşchii mi se înmoaie, epuizaţi de explozia de magie.
— Se întâmplă a doua oară săptămâna asta, spune el.
De fapt, a patra oară. Dar nu-i spun adevărul, fiindcă îi citesc îngrijorarea în privire. Tzain nu trebuie să afle că situaţia se înrăutăţeşte. Nimeni nu trebuie să afle.
Încă nu ştiu ce să cred despre aceste daruri noi. Ce înseamnă să fii un Conector, să fii un titán? Majii şi-au primit înapoi magia după
ritual, dar până acum titánii ca mine nu au avut magie. Din câte îmi
dau seama, titánii provin din nobilime: urmaşi regali care nu au nici cea mai vagă idee că se trag din maji. Ce-ar fi zis Tata dacă ar fi ştiut că în venele copiilor lui curge sângele celor pe care el îi ura din adâncul sufletului? Tocmai aceia pe care îi privea ca pe nişte viermi.
— Pe toţi zeii! exclamă Tzain când îmi cercetează palmele.
Pielea este roşie, mă doare la atingere şi e presărată cu băşici galbene.
— Magia n-ar trebui să rănească. Nu vrei să vorbeşti cu Zél…
— Zélie nu-şi foloseşte nici măcar propria magie, îi zic. Ultimul lucru pe care are nevoie să-l vadă este magia mea.
Îmi ascund şuviţa albă. Ce mult mi-ar plăcea să o retez! Poate că
Tzain nu observă felul în care Zélie se uită la ea, dar eu mereu prind cu coada ochiului rictusul pe care vederea şuviţei mele albe i-l aduce pe chip. Atâta timp a trebuit să sufere din cauza darului ei! Acum, cei care i-au făcut cel mai mult rău mânuiesc şi ei aceeaşi magie.
Înţeleg de ce îmi dispreţuieşte darul neaşteptat, dar uneori am sentimentul că mă dispreţuieşte pe mine. Şi se presupune că e cea mai bună prietenă a mea. Cum se vor simţi restul majilor când vor afla că am devenit titán?
— O să văd eu cum fac, după ce ajung pe tron.
Mă cuibăresc din nou la pieptul lui Tzain, trecându-mi degetele peste tuleiele de pe bărbia lui.
— Încerci să-mi spui ceva?
Un zâmbet ştrengăresc îmi apare pe buze.
— Cred că-ţi stă bine cu barbă. Îmi place.
Îşi trece degetul mare de-a lungul bărbiei mele, stârnind în mine un şuvoi de emoţii aproape la fel de intense ca magia mea. Îmi ţin respiraţia când îmi ridică faţa spre a lui. Însă buzele noastre nu apucă
să se atingă, fiindcă vasul trosneşte din toate încheieturile. Îşi schimbă brusc direcţia, făcându-ne să ne îndepărtăm unul de celălalt.
— Ceruri! Ce se întâmplă?
Încerc să-mi găsesc echilibrul, mă ridic în picioare şi-mi lipesc faţa de hublou. În ultimele trei săptămâni, singura privelişte pe care am văzut-o de aici a fost întinderea mării cenuşii. De data asta, în apele turcoaz văd recife de corali în culori vii.
La orizont se întinde coasta Zariei. Vase de război navighează
lângă ţărmul plin de stânci iţite din mare. Mi se pune un nod în gât când văd câţi săteni s-au adunat pe nisipul alb. Sunt sute.
Poate chiar mii.
Tzain vine în spatele meu, strecurându-şi un braţ pe după talia mea.
— Eşti pregătită.
— Nici măcar nu ştiu cu ce să mă îmbrac.
— Te pot ajuta, spune Tzain.
— Vrei să mă ajuţi să-mi aleg hainele?
Mirată, ridic din sprâncene, iar Tzain râde.
— Mi-am petrecut mult timp privindu-te, Amari. Eşti frumoasă
