Întrebarea ei mă face să amuţesc. Nu contează ce simt eu faţă de neamul ei. Odată ce Amari va fi regină, preţul cicatricilor mele, preţul sângelui lui Baba vor avea însemnătate. Când va fi regină, nu va mai trebui să duc această povară. Voi fi, în sfârşit, eliberată de durere.
Mă aplec spre ea şi-i răspund:
— Ştiu că poţi. Acesta e destinul tău. Zeii nu fac greşeli.
Amari mă îmbrăţişează cu atâta forţă, că mă dezechilibrez. Încep să râd şi o iau de după talie. Am uitat cât de plăcut e s-o strâng în braţe.
— Îţi mulţumesc! îmi şopteşte în păr.
Lacrimile ce ameninţă să-i curgă pe obraji o gâtuie.
— Eşti pregătită, îi şoptesc şi eu. Vei fi cea mai bună regină pe care a avut-o Orïsha vreodată…
— Şi nu uita partea cea mai importantă! ne întrerupe Roën, făcându-şi apariţia dezinvolt, cu o ţigară între dinţi. Odată ce devii regină, o să fii stăpână peste tezaurul regal.
— De parcă m-ai lăsa vreodată să uit! zice Amari şi îşi dă ochii peste cap. Oamenii tăi sunt la posturi?
— Am eliberat calea.
Roën arată în jos, spre rampa de debarcare, apoi îmi face cu ochiul.
— La porunca ta, regina mea!
Amari trage adânc aer în piept şi îşi scutură mâinile, murmurându-
şi discursul:
— Numele meu e Amari Olúborí. Numele meu este Amari Olúborí.
Bag două degete în gură şi fluier. Peste câteva secunde se aude scrâşnet de gheare pe puntea de metal a vasului. Se apropie de noi.
Nailah iese în galop din cabină şi se opreşte în faţa mea.
— Ce faci? întreabă Amari, ridicând din sprâncene.
Desfac cureaua ce ţine la un loc şaua şi frâiele lui Nailah.
— Îţi ofer o intrare demnă de o regină.
Îmi fac mâinile scăriţă, ca s-o ajut să urce.
— Tu eşti Leonara. E bine să apari între ei călare pe o leonară.
Un murmur se ridică din mulţime când Amari coboară pe rampa de fier, călare pe Nailah. Până şi eu mă minunez de privelişte. În spatele meu, Tzain îşi şterge o lacrimă din colţul ochiului.
Raze strălucitoare se răsfrâng în armura lui Amari, fulgerând la fiecare mişcare a lui Nailah. Aşa, cum se ţine cu mâinile de coarnele leonarei, nu arată doar ca o regină.
Pare de-a dreptul magică.
— Fii cu ochii-n patru! îmi şopteşte Roën la ureche. Asta nu-i o ceremonie de încoronare.
Îi urmăresc privirea: se uită la un soldat zvelt din mulţime. Omul stă cu degetele pe mânerul sabiei. Soldatul îşi face loc printre nobili şi kosidáni, păşind în paralel cu Amari. Razele soarelui se reflectă în sigiliul regal de pe platoşa lui. La un semn al lui Roën, Harun înşfacă
soldatul şi-l îndepărtează înainte să ajungă la Amari.
— Nu înţeleg, spun eu. Am crezut că trebuie să ne facem griji doar pentru Iyika.
— Nu toată lumea s-a bucurat să afle că regina lor e încă în viaţă, explică Roën. Armata ştie că Amari îi simpatizează pe maji.
Majoritatea o plăceau mai mult când o credeau moartă.
Corpul mi se încordează. Îmi ridic privirea, cu speranţa că Amari n-a observat ce s-a petrecut. Deşi ceilalţi soldaţi nu pun mâna pe săbii, nu se poate spune nici că se înclină în faţa noii regine. Perechi patrulează prin mulţime, de ambele părţi ale cărării de nisip alb, salutând fiecare nobil titán pe care îl întâlnesc. Îi urmăresc pe maji atent şi cu suspiciune, cu mâinile deasupra săbiilor de majacite.
Armata îi hăituieşte pe maji ca pe nişte câini. Noul amiral aproapecă a declarat război.
Cuvintele lui Roën îmi revin în minte când mă uit din nou la poporul meu, care stă la marginea mulţimii, prea temător ca să se apropie. Deşi soarele dogorăşte, cei mai mulţi se ascund sub mantiile cu modele. Darurile noastre au revenit, şi cu toate acestea poporul meu încă se umileşte.
— Aproape am ajuns.
Roën arată spre un dom uriaş din gresie, la câţiva zeci de metri mai jos, pe ţărm. Clădirea e la marginea apei. Valurile împroaşcă spumă
albă când se izbesc de modelul dreptunghiular, cioplit pe laturi.
Domul impunător este atât de înalt, că aproape acoperă soarele.
— E perfect, şopteşte din şa Amari.
