— Mi s-au tăiat picioarele, zice Amari.

Vine alături de mine, impunătoare în armura ei. Sigiliul regal e încă mânjit de sânge. Coiful îi acoperă părul. L-a potrivit aşa încât să-i ascundă şuviţa albă.

Eu port o platoşă furată. Am potrivit bastonul în locul sabiei fostului proprietar. De emoţie, îmi vine să vomit, dar ea n-are nevoie să audă asta.

O bat pe umăr.

— Ai înfruntat tu lucruri şi mai rele, Amari. O să te descurci.

Dă aprobator din cap, dar mâinile îi tremură. Nu am mai văzut-o aşa de înspăimântată de când eram două străine în piaţa din Lagos.

Pe-atunci, era doar o prinţesă fugară. Eu eram fata unui pescar sărman. A dat buzna în viaţa mea, iar acum regatul nu va mai fi niciodată ca înainte.

— Poţi s-o faci.

Încerc să ignor durerea pe care mi-o stârneşte faptul că o privesc în ochi. Dar aşa cum e acum, cu şuviţa de păr ascunsă, mi-e mai uşor să

văd faţa prietenei mele, nu pe a fratelui ei, care mi-a frânt inima.

— Tata şi Inan s-au pregătit toată viaţa pentru rolul ăsta, spune Amari. Eu abia dacă am avut o lună la dispoziţie.

— Şi totuşi ai dăruit acestui regat mai mult decât i-a dăruit orice bărbat sau femeie înaintea ta. N-aş fi putut aduce magia înapoi dacă

n-ai fi fost tu.

O iau de mâini şi-mi întrepătrund degetele cu ale ei.

— Zeii te-au ales pe tine ca să cârmuieşti. La fel cum te-au ales să

furi acel pergament.

Deşi zâmbesc, mă doare să rostesc cuvintele. Dacă zeii au ales-o pe ea, atunci pentru mine au ales să sufăr.

Au ales să-l pierd pe Baba.

Amari îşi întoarce privirea spre mine:

— Crezi asta cu adevărat? Chiar dacă sunt titán?

Întrebarea ei mă face să amuţesc. Nu contează ce simt eu faţă de neamul ei. Odată ce Amari va fi regină, preţul cicatricilor mele, preţul sângelui lui Baba vor avea însemnătate. Când va fi regină, nu va mai trebui să duc această povară. Voi fi, în sfârşit, eliberată de durere.

Mă aplec spre ea şi-i răspund:

— Ştiu că poţi. Acesta e destinul tău. Zeii nu fac greşeli.

Amari mă îmbrăţişează cu atâta forţă, că mă dezechilibrez. Încep să râd şi o iau de după talie. Am uitat cât de plăcut e s-o strâng în braţe.

— Îţi mulţumesc! îmi şopteşte în păr.

Lacrimile ce ameninţă să-i curgă pe obraji o gâtuie.

— Eşti pregătită, îi şoptesc şi eu. Vei fi cea mai bună regină pe care a avut-o Orïsha vreodată…

— Şi nu uita partea cea mai importantă! ne întrerupe Roën, făcându-şi apariţia dezinvolt, cu o ţigară între dinţi. Odată ce devii regină, o să fii stăpână peste tezaurul regal.

— De parcă m-ai lăsa vreodată să uit! zice Amari şi îşi dă ochii peste cap. Oamenii tăi sunt la posturi?

— Am eliberat calea.

Roën arată în jos, spre rampa de debarcare, apoi îmi face cu ochiul.

— La porunca ta, regina mea!

Amari trage adânc aer în piept şi îşi scutură mâinile, murmurându-

şi discursul:

— Numele meu e Amari Olúborí. Numele meu este Amari Olúborí.

Bag două degete în gură şi fluier. Peste câteva secunde se aude scrâşnet de gheare pe puntea de metal a vasului. Se apropie de noi.

Nailah iese în galop din cabină şi se opreşte în faţa mea.

— Ce faci? întreabă Amari, ridicând din sprâncene.

Desfac cureaua ce ţine la un loc şaua şi frâiele lui Nailah.

— Îţi ofer o intrare demnă de o regină.

Îmi fac mâinile scăriţă, ca s-o ajut să urce.

— Tu eşti Leonara. E bine să apari între ei călare pe o leonară.

Un murmur se ridică din mulţime când Amari coboară pe rampa de fier, călare pe Nailah. Până şi eu mă minunez de privelişte. În spatele meu, Tzain îşi şterge o lacrimă din colţul ochiului.

Raze strălucitoare se răsfrâng în armura lui Amari, fulgerând la fiecare mişcare a lui Nailah. Aşa, cum se ţine cu mâinile de coarnele leonarei, nu arată doar ca o regină.

Pare de-a dreptul magică.

— Fii cu ochii-n patru! îmi şopteşte Roën la ureche. Asta nu-i o ceremonie de încoronare.

Îi urmăresc privirea: se uită la un soldat zvelt din mulţime. Omul stă cu degetele pe mânerul sabiei. Soldatul îşi face loc printre nobili şi kosidáni, păşind în paralel cu Amari. Razele soarelui se reflectă în sigiliul regal de pe platoşa lui. La un semn al lui Roën, Harun înşfacă

soldatul şi-l îndepărtează înainte să ajungă la Amari.

— Nu înţeleg, spun eu. Am crezut că trebuie să ne facem griji doar pentru Iyika.