povestea ei vă este cunoscută. Este aceeaşi cu care s-au confruntat nenumăraţi Orïshani: o persecuţie care i-a năpăstuit pe divinerii şi pe majii noştri, decenii la rând. De generaţii, istoria Orïshanilor a fost una a segregării. O poveste a violenţelor şi a persecuţiilor, care trebuie să se încheie astăzi.

Timbrul vocii mele mă surprinde. Aproape că-l văd cum se propagă prin dom, ca undele pe suprafaţa unui lac. Cineva strigă

aprobator, pe urmă şi alţii i se alătură. Izbucnesc urale.

Mica dovadă de încredere mă încurajează. Încep să merg pe platformă, de la un capăt la celălalt. Orïsha la care visez este în faţa ochilor mei.

Apoi zăresc o membră Iyika.

Rebela stă dreaptă, în mijlocul încăperii. O cicatrice groasă îi brăzdează ochiul stâng. Spre deosebire de ceilalţi maji din dom, buclele sale albe sunt la vedere, revărsate pe umerii ei cafenii. Are palmele mânjite cu vopsea roşie – aceeaşi culoare ca a vopselei de pe pereţii domului. Stă nemişcată. Dispreţul de pe chipul ei îmi spune tot ce am nevoie să ştiu.

Nu vrea să urc pe tron.

Simt că asud pe sub coif. Mă uit prin mulţime, căutând şi alţi rebeli ca ea. Duc mâna la cap, ca să mă asigur că metalul încă îmi acoperă

şuviţa albă, dar când mă uit din nou la maji, încremenesc.

Ea nu se ascunde de privirea mea. Nu îşi ascunde identitatea. Şi atunci, eu de ce să mă ascund?

Loveşte, Amari!

Degetele mi se încordează când ating coiful. Mă pregătesc sufleteşte pentru ceea ce s-ar putea să stârnesc. Să fac cunoscută

transformarea mea nu e deloc o mişcare înţeleaptă. Dar dacă sunt laşă şi ascund adevărul, nu sunt cu nimic mai bună decât Inan.

Fii curajoasă, Amari!

Mai trag o dată aer în piept. Coiful se izbeşte de pământ. Şuviţa mea albă iese la iveală.

— E una de-a lor!

— Regina e un titán!

Un murmur se ridică din mulţime. Câţiva maji îşi fac loc să ajungă

în faţă. Neliniştea creşte în dom când soldaţii se reped după ei.

Vocea îmi slăbeşte când mercenarii lui Roën alcătuiesc un cerc în jurul podiumului. Sângele uscat de pe platoşa mea îmi reaminteşte de puterea pe care o am. Sunt singura care poate uni Orïsha. Sunt regina capabilă să-i protejeze pe aceşti oameni.

Strig:

— Din teamă faţă de ceea ce am devenit, am vrut să ascund adevărul! Dar revenirea magiei şi naşterea titánilor sunt dovezi vii ale faptului că, în sfârşit, ne întoarcem la Orïsha pe care zeii au dorit-o mereu pentru noi! Suntem atât de plini de ură şi de frică, încât am uitat ce binecuvântate sunt aceste abilităţi. De secole, aceste puteri au fost sursa vrajbei noastre, dar zeii ne-au dăruit cu magie pentru ca poporul din Orïsha să prospere.

Agitaţia din dom se linişteşte pe măsură ce oamenii se lasă vrăjiţi de cuvintele mele. E posibil ca pacea noastră să fie fragilă, dar, atâta timp cât mă ascultă, încă am o şansă.

— Gândiţi-vă cum Pământicii pot cultiva pământul nostru! le spun. Cum grupuri de Mareici pot înjumătăţi munca unui pescar!

Faurii pot clădi oraşe noi în câteva zile. Tămăduitorii vor avea grijă ca toţi cei pe care-i iubim să nu piară din cauza rănilor sau a bolilor!

Mă adresez rebelei maji, cea cu o cicatrice peste ochi. Îi vorbesc tânărului soldat cu chipul încordat. Cuvintele mele zugrăvesc o imagine pentru fiecare opozant, ca să-mi vadă visurile aproape la fel de clar cum se văd basoreliefurile sculptate în tavanul de deasupra.

— În timpul domniei mele, aceasta va fi o ţară în care chiar şi cei mai săraci săteni vor avea ce mânca, vor avea unde locui şi cu ce se îmbrăca. Un regat în care toată lumea este ocrotită, în care toată

lumea este acceptată! S-a terminat cu vechile vrajbe!

Ridic braţele şi adaug cu voce şi mai tare:

— Aşa va fi noua Orïsha!

De data asta, când uratele izbucnesc din nou, sunt asurzitoare.

Zâmbesc. Glasurile răsună în dom şi strigătele care cer unirea se înalţă cu putere.

— Kí èmí olá ó gùn Ayaba! strigă cineva, iar mulţimea preia scandarea.

— Trăiască regina! îmi traduce Zélie.

Îmi simt corpul atât de uşor, că aş putea pluti deasupra podiumului. Scandarea mulţimii reverberează înlăuntrul meu, trezind lucruri care nici nu ştiam că există. Îmi reaminteşte momentul plin de magie din Chândomblé, miracolul picturii pe care Lekan a adus-o la viaţă. Acum văd aceeaşi pace şi prosperitate.

Aceeaşi magie este la-ndemâna noastră…

— Minciuni!

Vocea bubuie peste toate glasurile. Răceala ei ca de gheaţă

amuţeşte mulţimea într-o clipă. Capetele se întorc spre intrarea în dom. Cizme din metal scrâşnesc pe nisip. Duc rapid mâna la sabie.

Mă uit în ochii lui Zélie. Şi ea e gata de luptă. Dar când marea de oameni se desparte şi cel care a strigat îmi apare în faţa ochilor, sabia îmi cade din mână.

Deşi poartă glugă, îi recunosc pasul ferm şi dârzenia.

— Mamă?

Îmi duc imediat mâinile la piept. Un hohot de râs îmi scapă printre buze.

Mă îndrept spre ea. Nu-mi vine să-mi cred ochilor. Însă, când îşi înalţă capul, ura ce arde în ochii ei ca de chihlimbar mă ţintuieşte în loc.

CAPITOLUL ŞAPTE

ZÉLIE

Nu e nevoie să cercetez chipul lui Amari ca să aflu de unde moşteneşte ochii ei ca de chihlimbar. Regina Nehanda este la fel de frumoasă ca fiica ei, dar, în locul rotunjimilor moi ale lui Amari, femeia aceasta e făurită doar din unghiuri ascuţite şi din linii severe.

La fel ca fiica sa, Nehanda e îmbrăcată în armură, dar a ei străluceşte auriu. Platoşa lustruită i se curbează pe piept, scoasă în evidenţă de apărătoarele zimţate pentru umeri şi de mănuşile din metal.

— Ce facem? şopteşte Tzain, cu degetele încleştate pe coada toporului.

În ciuda celor raportate de iscoadele lui Roën, regina Nehanda e încă în viaţă. Suverana se apropie iute, ca o pasăre în zbor. Mantia ei violet-închis flutură în briza mării. Mişcările ei sunt ucigător de familiare.