Panica se iscă în momentul în care gărzile înaintează tropăind, înarmate cu sfere de sticlă umplute cu un lichid negru precum cerul în miez de noapte.
— Ce au în mâini? îl întreb pe Tzain.
— Nu ştiu, dar trebuie s-o scoatem pe Amari de aici!
Tzain aleargă spre podium, însă nu e suficient de rapid.
Nehanda îşi pune pe faţă o mască aurie. Soldaţii ei izbesc sferele de nisip.
CAPITOLUL OPT
ZÉLIE
Pentru numele zeilor, ce-i asta?
Mă dau un pas înapoi şi mă lipesc de podiumul de lemn. Lichidul negru se întinde peste nisip ca marea la flux, umflându-se şi făcând spume, apoi începe să se înalţe în aer.
Nori întunecaţi învăluie mulţimea, dar kosidánii atinşi nu păţesc nimic. Titánii prinşi în trombă doar tuşesc puţin.
Majii sunt cei care urlă de parcă li se smulg unghiile.
— Ajutor!
Un maji tânăr se zgârie pe gât. Pielea sa cafenie sfârâie şi arde. Se chinuie să ţipe, dar fumul negru îl sufocă.
Acum înţeleg adevărata natură a atacului. E otrava majacitelui, dar nu în lanţuri sau în săbii.
Ci în aer.
Sub formă de gaz.
— Fugiţi! le strig lui Tzain şi lui Amari, apoi mă urc pe platforma de lemn.
Frica mă izbeşte cu forţa unui berbec. Picioarele îmi amorţesc.
Norul de majacite se întinde prin tot domul, în vălătuci mari, ca o furtună. Ţipetele şi panica umplu aerul. Majii se calcă în picioare în goana lor. Vor să ajungă la ieşirile îndepărtate.
— Nu lăsaţi niciun rebel să scape! tună Nehanda peste mulţime.
Orïsha trebuie protejată de nebunia lor!
— Mamă, te rog! strigă Amari, dar Tzain o ia pe sus.
Mă apucă de braţ şi se năpusteşte printre cei care ne stau în cale, încercând să ne scoată din debandadă.
Gărzile personale ale reginei se apropie din toate direcţiile.
Armurile lor sclipesc. Pe antebraţele lor scânteiază mănuşi metalice.
Poartă măşti aurii.
— Atacaţi! ordonă Nehanda.
Mă aştept să văd şi mai multe săbii de majacite sau sfere de sticlă.
Dar când mâinile gărzilor încep să lumineze cu ashê verde, îmi dau
seama.
Nu sunt doar gărzile ei personale.
Ei alcătuiesc legiunea ei de titáni.
Groaza mă mistuie. Puterile titánilor se dezlănţuie. Atacă un grup de maji care încearcă să fugă. Nisipul se întăreşte precum cimentul în jurul picioarelor majilor. Stâlpi de nisip se înalţă pe neaşteptate din pământ, lovindu-i pe semenii mei în spate.
Urlu de furie când titánii Nehandei pângăresc magia Pământicilor chiar sub ochii mei. Cum îndrăznesc să ne folosească darurile împotriva noastră? Dar când un soldat titán face o grimasă de durere, îmi dau seama că ei nu înţeleg magia fragilă pe care o posedă.
— Ajutaţi-mă! strigă el.
Oamenii fug de lângă el. Titánul ţipă. Nisipul din jurul lui se cutremură din pricina unei forţe invizibile. Pielea i se dezintegrează
când magia creşte, iar el nu mai reuşeşte s-o controleze.
Fulgerător, lumina verde explodează în pieptul său. Viaţa din ochii lui căprui se stinge. Titánul se prăbuşeşte pe nisip şi e călcat în picioare, în nebunia generală.
— Zél, hai odată!
Tzain mă trage după el, dar mi-e greu să mă ţin pe picioare. Felul în care titánul a strigat, felul cum a pierdut controlul asupra magiei…
