Oameni care au destul aur ca să plătească.

Încerc să-i înduplec:

— Putem găsi o soluţie.

Mă reped după Roën, cu inima bătându-mi mai-mai să-mi iasă din piept. Armura care mai adineauri m-a făcut să mă simt atât de puternică mă apasă la fiecare pas.

Roën îşi aruncă ţigara şi se duce spre cea mai apropiată

gheparnară. Dar când Zélie îl strigă, spatele lui se încordează. Paşii îi încetinesc.

— Roën, aşteaptă!

Zélie se lasă să alunece de pe spinarea lui Nailah, dar aterizarea o zdruncină prea tare. E slăbită de majacite. În momentul în care atinge pământul, se prăbuşeşte.

Roën îşi încetineşte paşii. Oftează, apăsându-şi fruntea cu degetele. Privesc uluită cum se întoarce s-o ajute. E ca metalul atras de un magnet.

— Îmi pare rău, şopteşte ea, cu ochii argintii plini de lacrimi.

Una i se rostogoleşte pe obraz, iar Roën i-o şterge cu degetul mare.

Mâna lui nebandajată poposeşte îndelung pe obrazul lui Zélie. Se uită

unul la celălalt de parcă noi, toţi cei din jurul lor, am dispărut. Ochii lor schimbă cuvinte nerostite. Umerii lui Roën se încovoaie. Se ridică

în picioare.

— Şi mie îmi pare rău, îi zice prietenei mele.

Se îndepărtează şi încalecă pe gheparnară. Inima mi se strânge când Roën şi mercenarii lui dispar în întuneric, făcându-se nevăzuţi în pădurea deasă.

În momentul în care nu mai aud paşii animalelor lor de călărie, nu mai ştiu de cine să mă tem mai mult. De Mama şi de legiunea ei de titáni?

Sau de el?

CAPITOLUL UNSPREZECE

AMARI

Pentru o vreme, totul e împietrit. În absenţa lui Roën, nimeni nu scoate o vorbă. Într-un cotlon al minţii, ştiu că trebuie să ne îndepărtăm cât mai mult de Mama, dar nu mă pot clinti din loc.

Ameninţarea lui Roën atârnă ca o sabie deasupra capului meu, împreună cu declaraţia Mamei.

Dacă toată Orïsha e pe urmele noastre, încotro ne-am putea îndrepta?

— Găsesc eu o soluţie.

Mă silesc să rostesc cuvintele, deşi nu ştiu dacă sunt adevărate.

— O să… o să găsesc o cale s-o opresc pe Mama. O să fac rost şi de monedele pentru Roën…

Tzain vine spre mine, punând mâna pe spatele meu.

— Opreşte-te o clipă! Ai trecut prin destule, spune el. Nu-i nevoie să găseşti răspunsuri în seara asta.

Vreau să-l cred, să mă refugiez în braţele lui, acolo unde mă simt în siguranţă. Însă liniştea oferită de atingerea sa nu risipeşte sunetul plânsului lui Zélie. În ciuda durerii care-mi sfâşie inima, nu-mi doresc decât s-o alin pe a ei. Mă desprind din braţele lui Tzain şi îngenunchez lângă ea, pe pământ.

— Voi îndrepta lucrurile, îi şoptesc. Îţi promit! Îmi cunosc mama mai bine decât oricine. Dacă-mi dau seama care-i strategia ei, voi şti cum să contraatacăm.

— Să contraatacăm? întreabă Zélie, apoi îşi înclină capul într-o parte de parcă aş vorbi într-o limbă străină. Mama ta a prăbuşit un dom peste noi. În numele Oyei! Cum am putea noi s-o învingem?

Vocea lui Zélie tremură de groază. Vreau s-o liniştesc, dar nu ştiu ce să spun. N-am mai auzit ca vreun om să aibă o putere atât de mare precum cea pe care Mama a dezlănţuit-o azi. Chiar dacă e un titán, n-ar trebui să poată smulge magia din venele altuia.

— Magia Mamei este puternică, spun cu glas coborât. Poate chiar mai puternică decât oricare alta care-a existat vreodată. Dar orice

mare putere are şi o slăbiciune. Cu timpul, vom afla care-i slăbiciunea ei.

Mă gândesc la titánii pe care i-a secătuit. Mă întreb dacă nu cumva în asta se găseşte răspunsul.

— Dacă ne sporim forţele şi aflăm totul despre puterea ei, vom reuşi să-i dejucăm planurile. O putem face să renunţe la tron.

— Şi dacă nu renunţă la tron? întreabă Tzain.

Dacă nu renunţă?

Îmi cuprind capul în mâini; nu vreau să rostesc cuvintele. Cu doar câteva ore în urmă, am avut de partea noastră entuziasmul kosidánilor, al majilor şi al titánilor – cu toţii, gata să se unească într-o singură naţiune. Dar în câteva secunde, Mama a transformat solidaritatea lor în haos.

Dacă rămâne la putere, toţi majii vor fi ucişi. Nenumăraţi orïshani vor suferi. Cu ea pe tron, regatul acesta nu va cunoaşte decât război.

Trebuie s-o opresc.

Chiar dacă e mama mea.

Mă ridic în picioare şi îmi scot sabia. Mâinile îmi tremură când o înfig în pământ.

— Dacă Mama refuză să renunţe la tron, o elimin! spun răspicat.

Voi pune capăt războiului pe care l-a stârnit şi voi urca pe tron.

Se aşterne o linişte stânjenitoare.

— Cum rămâne cu nobilii? întreabă Tzain. Cum rămâne cu toţi soldaţii şi titánii care sunt de partea ei?

Inima mi se strânge dureros la gândul de-a curma atâtea vieţi. Nu vreau să lupt împotriva propriului meu popor, şi cu atât mai puţin împotriva unor titáni ca mine. Bănuiesc că Mama are sute de aliaţi în războiul ei împotriva majilor. Poate chiar mii. Dacă încerc să-i ucid pe toţi, nu voi fi cu nimic mai bună decât Tata. Voi fi doar un alt monstru.

— Înainte ca mama să-şi facă apariţia la adunare, oamenii erau de partea mea. Odată ce-o voi ucide, mă vor urma.

Vocea lui Zélie face ca noaptea vântoasă să pară şi mai rece: