Am simţit şi eu aceeaşi sforţare, acelaşi chin.
Este puterea pe care majii n-au voie s-o folosească. O putere atât de mare, încât îl mistuie pe cel ce o mânuieşte.
Este puterea magiei de sânge. Şi, cumva, titánii o stăpânesc.
— Ucigaşo!
Amari ţipă când un nobil o înşfacă de coada împletită şi o trage înapoi. Tzain se repede la el, izbindu-l în falcă.
— Tzain!
Încerc să rămân aproape de ei, dar în câteva secunde se pierd în mulţime. Trupurile din faţa mea se transformă într-un zid de netrecut.
— Tzain, am nevoie de tine!
Trag cu mâinile de cei ce-mi stau în cale, iar inima mea bate mai-mai să-mi sară din piept. Soldaţii titáni atacă din faţă. Norul negru se apropie din spate.
Încerc să răzbesc. Când primul tentacul de majacite îmi atinge gâtul, pot face doar atât: ţip.
CAPITOLUL NOUA
ZÉLIE
În numele puternicei Oya!
Aerul e înţesat de majacite care atacă din toate direcţiile. Ochii mă
ustură din cauza norului de gaz toxic. Fumul îmi arde pielea asemenea unui fier înroşit.
Otrava îmi pârjoleşte pielea de pe picioare. Alt nor îmi râcâie cicatricile de pe spate. Plămânii mei iau foc din pricina majacitelui şi parcă simt iar lama lui Saran sfârtecându-mi carnea.
— Nu lăsaţi trădătoarea să scape!
Poruncile Nehandei răsună în continuare în dom. Vederea mi se înceţoşează. Păşeşte cu hotărâre înainte, slobozindu-şi buclele de sub coiful auriu. Nu-mi vine să-mi cred ochilor când văd o şuviţă de păr alb pe obrazul Nehandei. Nu se poate…
Regina Orïshei este un titán.
Aerul vibrează când Nehanda îşi invocă proaspăt trezita magie.
Lumina verde a ashêului îi învăluie mâinile, dar nu se opreşte acolo. Magia îi străluceşte în piept cu atâta intensitate, încât coastele ei par nişte linii întunecate. Lumina ca smaraldul scapără în jurul reginei precum fulgerele. Invocă o putere pe care nu o înţeleg.
Întinde mâinile, iar legiunea ei de titáni încremeneşte. Corpul mi se cutremură când Nehanda soarbe ashêul din venele soldaţilor ei.
Cum e posibil aşa ceva? Încerc să înţeleg ceea ce văd. Fuioare subţiri şi verzi de ashê ies din pielea titánilor, asemenea unui fum, şi se îndreaptă spre palmele Nehandei. Oamenii se prăbuşesc în genunchi. Nehanda soarbe până şi ultimul strop de viaţă din corpurile tremurânde. Un soldat se zvârcoleşte în nisip, apoi rămâne complet nemişcat.
— Vei plăti pentru crimele tale! tună ea.
Nehanda îşi continuă drumul înainte, în ciuda chinurilor pe care le provoacă oamenilor săi. Îşi ridică palmele. În ochii ei străluceşte o lumină de culoarea smaraldului. Strigând încă o dată, Nehanda izbeşte cu pumnul în pământ.
Pământul se crapă la atingerea ei.
— Înapoi!
Ţipetele se înalţă în dom. Despicătura provocată de Nehanda înaintează prin nisip. Oamenii cad în genunchi. Nu sunt în stare să
stea în picioare, pe pământul care se cutremură.
Atacul Nehandei îi încetineşte pe maji. Ochii ei se fac tot mai mari, pe măsură ce pierde controlul asupra forţei sale. Clădirea se zguduie, pradă unei forţe incredibile. Apoi aud un trosnet. Nu.
Îmi ridic privirea. Mi se strânge inima. Crăpătura se întinde prin zidurile domului, împrăştiindu-se prin gresie ca firele unei pânze de păianjen.
Ridică-te! îmi strig în minte. Razele de soare încep să se strecoare prin crăpăturile care se lărgesc. Însă disperarea mi-a înlemnit picioarele. Nu-mi vine să cred că s-a ajuns aici.
Nimic din ce am făcut, nimic din tot ce am pierdut nu a schimbat ceva.
Moartea lui Baba nu a adus nicio victorie. Nu mă voi elibera niciodată de această vină…
— Zélie, mişcă-te!
Roën plonjează din lateral, îmbrâncindu-mă cu tot corpul. Ne rostogolim în nisip. Mercenarul înjură când o bucată de gresie i se prăbuşeşte pe mână.
— Roën!
Mă târăsc înainte, în patru labe, sufocându-mă în norul de majacite. Când îl găsesc pe Roën, îmi apasă pe nas o bucată de metal mânjită de sânge. Respir anevoie; prin masca aurie pătrunde aer curat.
— Ţine-te bine!
Roën mă smuceşte spre el şi ne adăpostim sub o lespede prăbuşită.
