— Ce vrei?
Lasă trupul lui Hector să se prăvălească la uşă. În obrajii ei sunt pete de culoare, ca sânge vărsat pe marmură.
— Trebuie să încetezi. Apollo e mânios. Vrea să se răzbune pe tine.
— N-are decât.
Îngenunchează şi-mi netezeşte părul de pe frunte. Sunt învelit în pături, ca să înăbuşe mirosul.
— Ahile. Se duce la el şi-l apucă de bărbie. Ascultă-mă. Mergi prea departe. N-o să te pot apăra de el.
El îşi smuceşte capul şi-şi dezgoleşte dinţii.
— Nici n-am nevoie.
Pielea ei este mai lividă decât am văzut-o vreodată.
— Nu fi prost. Doar mulţumită puterii mele…
— Ce mai contează? îi taie el vorba, mârâind. El este mort. Poţi să-l aduci înapoi?
— Nu, spune ea. Nu există nicio cale.
Ahile se ridică în picioare.
— Crezi că nu văd cum te veseleşti? Ştiu cât l-ai urât, întotdeauna l-ai urât! Dacă nu mergeai la Zeus, acum ar fi fost viu!
— E muritor, spune ea. Muritorii mor.
— Eu sunt muritor! urlă Ahile. La ce bun să fii zeu, dacă nu poţi face asta? La ce eşti bună tu?
— Ştiu că eşti muritor, zice ea, înşirând fiecare cuvânt rece, ca bucăţele într-un mozaic. Eu o ştiu mai bine decât oricine. Te-am lăsat prea mult pe Pelion. Te-a nenorocit. Arată scurt spre veşmintele lui rupte, spre chipul pătat de lacrimi. Acesta nu e fiul meu.
Pieptul lui se coboară şi se ridică iute.
— Atunci cine este el, mamă? Nu sunt destul de faimos? L-am omorât pe Hector. Pe cine să mai omor? Trimite-mi-i şi o să-i omor pe toţi!
— Te porţi copilăreşte, spune ea strâmbându-se. La doisprezece ani, Pirrhu e mai bărbat decât tine.
— Pirrhu!
Cuvântul se aude ca un icnet.
291
— Pirrhu va veni şi Troia va cădea. Cetatea nu va fi cucerită fără el, aşa spun Parcele.
Chipul îi străluceşte. Ahile se uită ţintă la ea.
— Tu îl vei aduce aici?
— El e următorul Aristos Achaion.
— Încă n-am murit.
— Eşti ca mort, spune ea biciuindu-l cu vorbele. Ştii câte-am îndurat pentru gloria ta? Iar acum vrei să distrugi totul? Şi pentru ce?
Arată spre leşul meu intrat în putrefacţie cu o strâmbătură
dezgustată. Am terminat. Nu mai am cum să te salvez.
Ochii negri par să i se micşoreze, ca aştri pe moarte.
— Mă bucur că e mort, spune ea.
E ultimul lucru pe care i-l va mai spune vreodată.
292
Capitolul 32
În tăria nopţii, când până şi câinii turbaţi dorm şi cucuvelele tac, un bătrân vine la cortul nostru. E murdar, cu veşmintele rupte şi părul mânjit de cenuşă şi ţărână. Mantia îi e udă, căci a înotat în râu.
Însă când grăieşte, ochii îi sunt limpezi.
— Am venit să-mi iau fiul, spune el.
Regele Troiei străbate cortul şi îngenunchează la picioarele lui Ahile. Îşi lasă în jos capul cărunt.
