— Ei bine, Courtney, asta a fost, a spus răgușit, strângând ciocanul în mână.
Ne-am distrat, dar spectacolul s-a terminat.
A prins-o de păr și a ridicat-o în genunchi. Iar ea a rămas așa, cu capul în jos, privindu-i ghetele împroșcate de sânge, așteptând lovitura de grație.
— Vrei să-mi spui ceva? Ultimele cuvinte?
Courtney n-a reacționat, nu s-a mișcat, așteptând răbdătoare sfârșitul. Mike a strâns ciocanul în mână, simțind adrenalina în vene.
— Atunci hai s-o facem. Dar să știi ceva. Nu e pentru mine. E pentru Jessica.
În timp ce vorbea, Courtney a ridicat capul. Mike s-a pregătit, a ridicat ciocanul și și-a încordat brațul ca să lovească. Spre surprinderea lui, a ridicat și ea capul, întinzând disperată o mână spre el, cerând îndurare. Mike a scuturat furios din cap și a strâns și mai tare ciocanul – nu putea exista îndurare pentru cineva ca ea.
Femeia dădea în continuare din mână spre el, fluturând-o sălbatic în aer și gemând încet. Ce credea c-o să facă? Că o să renunțe acum, chiar în clipa triumfului? A tras adânc aer în piept, a ales un punct de pe fruntea ei și a țintit.
Dar atunci a auzit. O șoaptă blândă.
— Jailan.
Și din nou.
— Jailan.
Și a înțeles. Nu se întindea spre el, încerca să ajungă la fata ei, care rămăsese în cărucior, mută, extenuată, dar trează.
— Jailan…
Neluând în seamă rugămintea ei, Mike s-a concentrat din nou, alegând punctul în care să lovească.
— Îmi pare rău, iubito. Mami te iubește…
Șoptise cuvintele încet, dar cu forță, vrând să ajungă la copilul ei, să-i simtă
iubirea, să fie cu fiica ei până în ultima clipă. Dar ce-i păsa lui Mike? El nu fusese cu Jessica în momentul în care murise ea. A luat-o pe Courtney de păr și a ridicat din nou ciocanul; era momentul să fie curajos, să fie îndrăzneț, să ducă lucrurile la capăt.
— Te iubesc, fetița mea dragă…
Și acum Mike a cedat brusc, urlându-și suferința și furia, și i-a dat drumul lui Courtney, care s-a prăbușit plângând. O parte din el era tentată să se arunce peste ea, s-o zdrobească până nu mai rămânea nimic… dar nu putea. Voia, voia din tot sufletul, dar acum, aflat în situația să ucidă o tânără mamă, era incapabil să-și împietrească inima suficient ca să termine treaba. O dezamăgise pe Jessica, știa, dar nu putea găsi puterea să le distrugă iubirea.
Urlându-și frustrarea, a aruncat ciocanul pe pământul tare și a plecat în grabă, cu lacrimile curgând pe obraji.
131.
Bâzâitul era insistent și deranjant, solicitându-i atenția. Enervată, Olivia a scos telefonul din buzunar, surprinsă să constate că o suna Isaac Green. Intrigată, a fost tentată să răspundă, dar să răzgândit. Abia ajunsese la mașină și trebuia să
se întoarcă imediat la sediu, ca să dea alarma despre dispariția „năucitoare” a lui Jack.
A deschis ușa, s-a așezat în Corsa ei veche și a pornit motorul, punând telefonul în suport. Imediat, a apărut pe ecran un mesaj de la Isaac. Curioasă, l-a deschis și a citit conținutul.
A venit poliția. Vor să stea de vorbă cu tine despre scurgeri. Cedracu’ se întâmplă?
Scurt și drăguț, dar ca o lovitură de ciocan. Olivia s-a uitat la mesaj fără să-i vină să creadă. Cum dracu’ au ajuns la ea? Chambers era încă în custodie și, în plus, fusese foarte atentă, foarte prudentă. Cum era posibil să fie ea în vizor?
A avut doar o fracțiune de secundă să ia o decizie. Putea să se întoarcă la sediu, să înfrunte situația, dar era imposibil din cauza coincidenței cu dispariția bruscă
a lui Jack în ziua când ajunseseră la ea. Ar fi fost un demers zadarnic, care nu se putea încheia decât cu arestarea ei.
— Mama mă-sii…, a blestemat ea, lovind în volan.
Nu așa avusese ea de gând să se termine, nu era finalul promis. Dar nu încăpea nicio îndoială că fusese descoperită, că Dabral era pe urmele ei. Și-a scos telefonul din suport, a deschis geamul și l-a aruncat, după care a băgat în viteză și a plecat grăbită. Nu asta își dorise, nu asta plănuise, dar nu mai avea de ales. Era momentul să fugă.
132.
Graham Ellis l-a privit șocat și îngrozit înainte să dea fuga să-l ajute.
— Doamne, Dumnezeule, Mike! Ești bine?
— E-n regulă, sunt bine.
— Dar ești plin de…
— Nu-i sângele meu.
Fostul inspector s-a oprit nedumerit. I-a trebuit o clipă, dar Mike a văzut în ochii prietenului lui cum înțelege. Cu glas încărcat de rușine, Mike a adăugat:
— Pot să intru, te rog?
Ofereau o imagine ciudată, așezați unul în fața celuilalt la masă. O făcuseră de multe ori, dar niciodată așa – Graham alb la față și șocat, Mike, peste măsură de extenuat și plin de sânge închegat. Graham insistase să nu atingă nimic, să nu curețe nimic; îl îndrumase spre un scaun și-i ordonase să stea nemișcat cât și-a adus el telefonul.
