Christopher și-a privit mâinile, examinându-și unghiile.
— Am fost împreună vreo doi ani. Am fost de acord amândoi că s-a terminat, că era cel mai bine pentru toată lumea. Dar apoi s-a răzgândit, a vrut să reluăm relația și a folosit copilul ca pârghie ca să încerce să mă oblige s-o părăsesc pe Penny.
— Dar tu n-ai acceptat?
— Nu, o iubesc pe soția mea, îi iubesc pe băieți.
— Și atunci a trecut la artileria grea.
Christopher a fost surprins să constate că în tonul polițistei nu se simțea nici triumf, nici bucurie pentru soarta grea a fustangiului. Părea mai degrabă
îngrijorată de această evoluție.
— Povestește-mi despre cariera ei. Are multă experiență în monitorizarea și reintegrarea infractorilor periculoși, nu?
— Da, a lucrat o vreme în nord, apoi, acum vreo trei ani, s-a transferat la Londra.
— Și Mark Willis a fost pe lista ei când lucra acolo?
Christopher a tăcut, simțind cum îl cuprinde o senzație dezgustătoare.
— Da, l-a monitorizat o vreme. A lucrat în Lancashire, deci Bolton era în circumscripția ei. De fapt, n-ar fi trebuit să-l primească ea, era deja supra-încărcată…
De ce-i căuta scuze? N-avea sens și totuși nu știa de ce, se simțea obligat s-o apere.
— Ce s-a-ntâmplat? a întrebat repede polițista.
— Lucrurile au fost OK la început, cred, dar Olivia a început să-și facă tot mai multe griji pentru el. Nu respecta restricțiile, bea și lua droguri, dispărea noaptea perioade lungi…
A tăcut din nou, ideea de-a spăla rufele murdare ale Serviciului în fața altei agenții i se părea de neconceput. Pe de altă parte, cariera lui era deja distrusă, ce importanță mai avea?
— A avut loc un incident în Bolton. O bătrână a fost atacată în casa ei în cursul nopții, de un tânăr cu mască de schi care a încercat s-o agreseze sexual. Din fericire, bătrâna s-a opus, a țipat până n-a mai putut, l-a zgâriat. Olivia a aflat, știa că Willis ieșise toată noaptea, așa că s-a dus să discute cu el. El a fost evaziv, ostil, dar era zgâriat pe toată partea laterală a gâtului. L-a întrebat direct dacă are vreo legătură cu atacul și el a luat-o razna și a sărit la ea. Olivia a stat o noapte în spital, după care s-a dus direct la șeful ei. A cerut ca Willis să fie avertizat, poate chiar trimis din nou la închisoare, însă șeful ei s-a opus și a zis că nu există nicio dovadă
că a fost implicat în tentativa de agresiune sexuală. Olivia era convinsă că Willis era un pericol pentru comunitate, dar a fost refuzată de șef, așa că a demisionat pe loc.
Dabral s-a uitat la el, clătinând din cap fără să-i vină să creadă.
— Ce s-a-ntâmplat cu Willis?
— Nu mare lucru. I s-a desemnat un nou consilier de probațiune și lucrurile au mers ca și cum nu s-ar fi petrecut nimic.
— Și Olivia? N-am știut că a plecat temporar din Serviciu. Aici nu apare nimic, a adăugat Chandra, răsfoind dosarul.
— Nici n-ar avea de ce. Șefii au convins-o să-și ia un concediu medical prelungit și apoi să accepte transferul la Londra.
— Ca toată povestea să poată fi măturată discret sub covor, a conchis Dabral sumbru.
— Așa ceva, a recunoscut Christopher, simțindu-se ciudat de rușinat, deși n-avea nicio legătură cu cazul. A mai rămas o vreme în Manchester; cred că avea un fel de cădere nervoasă minoră. Dar a trebuit să stea cu maică-sa și n-a mers de loc bine, pentru că e o mare javră…
Christopher vorbise cu dușmănie sinceră, aducându-și aminte cu un fior multele seri în care Olivia își vărsase ura față de maică-sa.
— Și atunci a venit aici și v-ați cunoscut?
— Nu imediat. La început, s-a concentrat pe relansarea carierei, pe o viață
nouă.
— Dar n-a funcționat?
— A fost un chin încă de la început. Londra era prea aglomerată, prea scumpă, nu s-a simțit niciodată acasă aici. Îi era dor de Manchester, poți să crezi? În plus, munca era îngrozitoare. Prea multe cazuri, prea puțin timp, birocrație inutilă, supervizare minimă. S-a străduit, căci nu avem o finanțare corespunzătoare, pentru că toți consilierii de probațiune sunt mult subevaluați…
Dabral a ridicat mâna, întrerupându-i izbucnirea.
— Oricum, ne-am înțeles bine și îmi făcea confidențe. Așa a început relația noastră.
— Și, cât ați fost apropiați, și-a exprimat vreodată vreo nemulțumire față de serviciu?
— Tu ce crezi?
— Mai precis, a sugerat că infractorii nu sunt monitorizați corespunzător, că e posibil să recidiveze din cauza lipsei unei supravegheri atente?
— Da, de multe ori, însă toți ne plângem. N-ai fi om dacă nu te-ai plânge. Tot sistemul stă să se prăbușească.
— Cât de categoric exprima punctele astea de vedere?
— Cum adică? a întrebat Christopher prudent.
— Adică, îi denigra în prezența ta pe cei pe care-i monitoriza?
