Se simțea încântat, energizat, în timp ce căuta din priviri, încrezător, o cale de scăpare, însă când alunecă după un colț, speranțele lui au fost spulberate. În beznă, în panica lui, nu calculase bine și țâșnise pe aleea greșită. Nu gonea spre libertate, ci spre o fundătură, parapetul metalic din fața lui, care-i apăra pe locatari de centură, distrugându-i ultima șansă de evadare. Mark s-a oprit alunecând și a privit în jur, căutând orice mijloc de scăpare, dar era blocat de

ziduri de beton care-i ajungeau până la piept și de balustradele negre ostile din față. În urma lui, auzea patru rânduri de pași care încetineau, pe măsură ce urmăritorii lui se pregăteau să atace. Mark și-a rezemat fruntea de balustradă și a început să plângă; lacrimile i se scurgeau pe obraji, în timp ce tremura din toate încheieturile de frică. Nimeni nu merita să moară așa.

— Haideți, băieți, să-i dăm cadoul de Crăciun…

Veneau spre el, cu armele ridicate. N-aveau să se grăbească, aveau să se înfrupte din durerea lui, să se distreze. Se întoarse spre atacatori, cu ochii dintr-odată sclipind sfidător. Chiar avea să-i lase pe tâmpiții ăștia fără minte să-l măcelărească cu sânge rece? Avea să-i lase să câștige? De undeva, din adâncurile lui, se ridică o ultimă rămășiță de forță, de curaj. Urmăritorii erau la doar câțiva metri de el, pregătiți să lovească, dar el era hotărât să nu le dea satisfacție. Se răsuci, se prinse de balustradă și începu să urce.

Agresorii urlară și săriră înainte, sfâșiindu-i blugii, dar Mark scăpă. Preț de o clipă, se clătină pe balustradă, privind farurile strălucitoare care goneau pe drumul aglomerat de dedesubt, după care se aruncă.

După câteva secunde, trupul lui lovi pământul cu un trosnet dezgustător, iar capul i se izbi cu putere de betonul nemilos.

2.

Olivia Campbell a trântit portiera mașinii și s-a îndepărtat de ea în grabă.

Traficul din Londra fusese criminal de dimineață, oamenii ieșiți la cumpărăturile de sărbători blocând toate arterele din capitală, și avusese nevoie de o oră să se târască de la Holloway în Tottenham. Și-a abandonat Corsa pe linia dublă galbenă

și a pornit în fugă pe stradă, dureros de conștientă de cât de mult întârziase.

Acum regreta că înghesuise în program două vizite înainte de evenimentul principal. Ambii eliberați condiționat fuseseră agresivi, întârziaseră și o făcuseră

să piardă vremea, ceea ce însemna că acum întârziase cu mai mult de o oră și jumătate la prima ei ședință propriu-zisă cu Jack. Știa că n-avea cum să meargă

bine – băiatul de 19 ani agitat era nervos când ajunsese aseară la noua lui adresă

din Tottenham Hale și probabil că deja se urca pe pereți, convins că întârzierea ei prevestea un pericol sau un dezastru. Bineînțeles că era doar paranoia neîntemeiată – o văzuse de multe ori la eliberații condiționat cunoscuți –, dar asta n-avea să-i ușureze treaba în dimineața asta și era păcat, pentru că deja se simțea extenuată.

Și-a croit drum grăbită spre casa banală cu două camere jos și două sus, pe ușa căreia atârna o coroniță festivă cu aer de scuză, și a cercetat din priviri strada, apoi a bătut de trei ori. A răspuns aproape imediat o voce, băiatul aflat chiar lângă

ușă.

— Cine e? a întrebat el încet, făcându-și simțit accentul din zona Tamisei.

— Eu sunt. Olivia.

— Ești singură?

— Nu, sunt cu Baba-Cloanța, răspunse ea sâcâită.

— Cine?

— Deschide naibii ușa aia odată!

Vorbise cu asprime, dar nu voia să zăbovească în prag și să atragă atenția, iar răspunsul brutal avusese efectul dorit. Ușa se deschise încet, dezvăluind un chip tânăr și ștrengăresc care o privea pe deasupra lanțului. Îmblânzindu-și vocea, a continuat:

— Uite ce-i, Jack, nu mă țin de bancuri, dar e ger afară, așa că…

În cele din urmă, tânărul a cedat și a scos lanțul. Ușurată, a intrat și a închis ușa în urma ei.

— Cum te acomodezi?

Intrând din hol în camera din față, Olivia a primit răspunsul, pentru că geanta lui Jack era unde o lăsase aseară. Simțindu-i iritarea, tânărul i-a evitat privirea, privind un punct de pe podea aflat chiar în fața adidașilor lui.

— Haide, Jack, am discutat deja. Știu că tranziția e descurajantă, dar trebuie să faci un efort. Înțeleg că aici nu-i chiar Ritz, a continuat ea, plimbându-și privirile peste zugrăveala verde-palid și șemineul rece crăpat. Dar poți să înveselești casa cu un pic de efort. Ar trebui să despachetezi, să te instalezi, apoi poate că putem vedea dacă reușim să facem rost de niște postere. Ce-ți place? Rapperi? Grime?

WWF? Sau fotbal? Ești fan Arsenal, nu? Sunt dispusă să găsesc niște postere cu vedetele, Odegaard, Jesus, dacă te face să te simți acasă.

Olivia detesta fotbalul, dar își făcuse temele. Efortul ei părea însă să n-aibă

niciun efect, pentru că adolescentul posac rămânea în tăcerea lui împietrită.

— Ei, hai, ajută-mă și tu, Jack. Înțeleg cât de greu e, dar…

— Vreau să mă întorc, a izbucnit el, privind încăpățânat podeaua goală.

— Poftim?

— Vreau să mă întorc la centru.

Oliviei i-a stat inima. O să fie mai dificil decât crezuse.

— Am mai discutat. Nu poți să te întorci…

— Îmi plăcea acolo, a insistat Jack, fără să-i ia în seamă răspunsul. Personalul se purta frumos cu mine și, știi, și băieții erau în regulă.

— Centrul securizat e numai pentru infractori, a ripostat Olivia hotărât. Ți-ai ispășit pedeapsa, ai fost considerat apt pentru eliberare, așa că nu mai poți să

stai acolo.

— Dar nu sunt pregătit.

— Trebuie să fii, Jack. Ești un om liber. Asta-i viața ta. Ar trebui să te bucuri de ea.

Era conștientă cât de neconvingător suna, ținând cont de mediul care nu te inspira, și era cât pe ce să facă o glumă, când își dădu seama că băiatul de 19 ani plin de coșuri plângea.

— Te rog, încearcă să vorbești cu ei, a gemut el încet, smiorcăindu-se. Fă-i să

înțeleagă. Dacă vreau să fiu închis, nu-i cel mai bine pentru toată lumea?

— Nu decid eu, a răspuns Olivia precaută, șocată de afișarea bruscă a nefericirii. Regulile sunt reguli. Serviciul de Probațiune te-a evaluat și te-a considerat apt pentru reabilitare. Știu că ești speriat, știu că te simți pierdut, neajutorat chiar, dar am mai trecut prin asta și cu alți tineri exact ca tine. Și chiar funcționează.

Jack a ridicat privirea spre ea, cu ochii înlăcrimați și o expresie de neîncredere.

— Sincer, Jack, ai atâtea. Un loc unde să stai, un serviciu, oportunități de instruire pe care să le exploatezi, plus că o să vin la tine de două ori pe zi ca să mă

asigur că rămâi pe linia de plutire. Ce zici? Putem să ne descurcăm împreună?

Băiatul a ridicat din umeri și și-a șters lacrimile, iar Olivia a considerat că e un semn bun, așa că a insistat mai departe.