niciun efect, pentru că adolescentul posac rămânea în tăcerea lui împietrită.
— Ei, hai, ajută-mă și tu, Jack. Înțeleg cât de greu e, dar…
— Vreau să mă întorc, a izbucnit el, privind încăpățânat podeaua goală.
— Poftim?
— Vreau să mă întorc la centru.
Oliviei i-a stat inima. O să fie mai dificil decât crezuse.
— Am mai discutat. Nu poți să te întorci…
— Îmi plăcea acolo, a insistat Jack, fără să-i ia în seamă răspunsul. Personalul se purta frumos cu mine și, știi, și băieții erau în regulă.
— Centrul securizat e numai pentru infractori, a ripostat Olivia hotărât. Ți-ai ispășit pedeapsa, ai fost considerat apt pentru eliberare, așa că nu mai poți să
stai acolo.
— Dar nu sunt pregătit.
— Trebuie să fii, Jack. Ești un om liber. Asta-i viața ta. Ar trebui să te bucuri de ea.
Era conștientă cât de neconvingător suna, ținând cont de mediul care nu te inspira, și era cât pe ce să facă o glumă, când își dădu seama că băiatul de 19 ani plin de coșuri plângea.
— Te rog, încearcă să vorbești cu ei, a gemut el încet, smiorcăindu-se. Fă-i să
înțeleagă. Dacă vreau să fiu închis, nu-i cel mai bine pentru toată lumea?
— Nu decid eu, a răspuns Olivia precaută, șocată de afișarea bruscă a nefericirii. Regulile sunt reguli. Serviciul de Probațiune te-a evaluat și te-a considerat apt pentru reabilitare. Știu că ești speriat, știu că te simți pierdut, neajutorat chiar, dar am mai trecut prin asta și cu alți tineri exact ca tine. Și chiar funcționează.
Jack a ridicat privirea spre ea, cu ochii înlăcrimați și o expresie de neîncredere.
— Sincer, Jack, ai atâtea. Un loc unde să stai, un serviciu, oportunități de instruire pe care să le exploatezi, plus că o să vin la tine de două ori pe zi ca să mă
asigur că rămâi pe linia de plutire. Ce zici? Putem să ne descurcăm împreună?
Băiatul a ridicat din umeri și și-a șters lacrimile, iar Olivia a considerat că e un semn bun, așa că a insistat mai departe.
— Hai să mai recapitulăm o dată povestea ta, doar ca să ne asigurăm că s-au fixat toate detaliile. Numele?
— Jack Walker, a răspuns el cu glas puțin tremurat.
— Foarte bine. Vreun alt nume?
— Nu, părinții mei nu erau de acord cu al treilea nume.
— Minunat. Vârsta?
— 20.
— Data nașterii?
— 3 aprilie 2003.
— De unde ești, Kyle?
— Poftim? Pe mine mă cheamă Jack.
Olivia încuviință și continuă, bucuroasă să vadă o urmă de zâmbet pe buzele adolescentului, clar mulțumit că n-a căzut în capcana ei.
— De unde ești, Jack?
— Inițial din Epping, acum stau în Tottenham Hale.
— Familia locuiește în apropiere?
— Părinții sunt plecați în Spania și am o soră în Birmingham. Căsătorită, dar fără copii.
— Vă înțelegeți bine?
— E-n regulă, aș zice. Toate surorile sunt, practic, o pacoste.
Olivia își înăbuși un zâmbet. Ținând cont că era un eliberat condiționat recalcitrant, adolescentul cu școala vieții era un actor decent.
— Ești sănătos?
— Nu stau rău, am un pic de astm.
