Era un dezastru, un eșec catastrofal pentru Serviciul de Probațiune și toată lumea din clădire știa.
— Știm ce s-a întâmplat? a întrebat Olivia cu disperare.
— Doar atât, deocamdată. Willis a fost ascuns în Bolton în ultimii patru ani, a stat într-un apartament de doi bani, a lucrat într-o fabrică de logistică. S-a străduit, mai mult sau mai puțin. Câteva delicte minore pentru furt, consum de droguri, dar nimic îngrijorător. Oricum, martorii spun că a fost atacat la primele ore ale zilei de trei bărbați cu măști de porc.
Înainte să se poată controla, Oliviei i-a scăpat un hohot de râs șocat, ceea ce i-a atras o privire dezaprobatoare din partea lui Saul, noul ei coleg. S-a întors și a șoptit fără să-i vină să creadă:
— Erau îmbrăcați în porci?
— Porci cu răngi, dacă-ți vine să crezi. Poliția anchetează dacă a avut legături cu bandele, dacă a avut ceva de-a face cu drogurile sau…
— Nicio șansă. Willis era un vierme, un laș. N-ar fi avut tupeu pentru așa ceva, specializarea lui erau mai degrabă bătrânele lipsite de apărare. Trebuie să fi fost o răzbunare.
— Și de-asta șefii sunt încuiați de două ore într-o ședință de criză. O breșă de securitate ca asta… în fine, e știre de deschidere la toate jurnalele.
Ceea ce era eufemismul anului. Dacă era adevărat, dacă acoperirea lui Mark Willis fusese deconspirată de justițiari sau rude puse pe răzbunare, atunci știrea avea să fie la ordinea zilei săptămâni în șir. În istoria Serviciului de Probațiune nu
se mai petrecuse nimic atât de grav și anunța probleme serioase pentru toți cei implicați.
— Uită-te la ei, a continuat Isaac, arătând cu capul spre sala de ședințe, ticsită
cu conducerea Serviciului. Ai zice că nu-s în stare nici să-și lege șireturile.
În timp ce Isaac își vărsa mai departe focul, lamentându-se în legătură cu situația actuală a Serviciului, privirea Oliviei s-a îndreptat spre cercul de bărbați și femei îmbrăcați elegant închiși în biroul directorului. Erau un grup amestecat din punct de vedere al trecutului, experienței și cunoștințelor – unii dedicați și muncitori, alții oportuniști și mediocri, alții, criticați pe față și cinici. Dar toți aveau aceeași expresie azi – preocupare gravă amestecată cu o idee de panică. Olivia i-a privit unul câte unul, curioasă să știe cine vorbea, ce dispoziție aveau și chiar și ce spuneau, dar era greu de citit pe buze de la distanță. S-a uitat la Bridget, cu fața ei îngustă și trăsături ascuțite, care adora de-a dreptul crizele, după care s-a mutat la Philip, cel mai impasibil din conducere, apoi privirea i s-a oprit asupra lui Christopher Parkes, un bărbat de vreo 50 și ceva de ani, chipeș și taciturn, care stătea foarte nemișcat, ascultând expunerile frenetice ale celorlalți. Oare-i putea simți privirea? Sau își imagina ea? Oricum, directorul adjunct s-a întors ușor pe scaun și și-a mutat privirea, uitându-se direct în ochii ei. Pentru o clipă, a menținut contactul vizual, iar între ei a trecut un impuls electric; apoi, el și-a îndreptat din nou atenția către ședință.
— Mă asculți măcar? tocmai spunea Isaac, torentul lui de plângeri oprindu-se brusc.
Revenindu-și, Olivia i-a zâmbit prostește, obținând un zâmbet obosit din partea colegului ei.
— Categoric, Isaac. Și sunt de acord cu tot ce-ai zis.
— Cum să nu…
Isaac a plecat clătinând din cap și a șontâcăit până la biroul lui. Olivia l-a privit cum se îndepărtează, stând și cercetând din priviri restul departamentului.
Încăperea asta, o rămășiță întinsă din vremuri cu finanțare mai bună, abia dacă
era o treime plină de obicei, dar azi erau ocupate toate birourile; consilieri de probațiune și șefi și subalterni ocupându-se de e-mailuri, recitind protocoale, dând telefoane ca să-i verifice pe cei pe care-i monitorizau și să se asigure că sunt în siguranță. Era cea mai bună exprimare vizuală a panicii pe care puteai spera s-o vezi – o dovadă a șocului profund pe care-l resimțea toată lumea la vestea uciderii lui Mark Willis. Olivia s-a așezat, s-a logat în sistem, și-a accesat fișierele ei, s-a întins după telefonul ei și s-a pregătit pentru o serie de discuții dificile. Erau încă multe necunoscute legate de crima din Bolton – cine, cum și de ce –, dar un
lucru era clar: pentru Olivia și pentru toți ceilalți din clădire Crăciunul tocmai fusese suspendat.
7.
„O, Betleem, oraș micuț, cum dormi de liniștit, în timp ce mii de stele sus aleargă-n infinit…”
Armata Salvării cânta din toți rărunchii, înveselindu-i pe cumpărătorii de pe High Street din Croydon cu zăngănitul din cutiile metalice de colecție. Lui Russell Morgan îi plăceau colindele bune, avea amintiri fericite de când cânta în copilărie la biserică, dar această interpretare profană nu-l interesa, așa că a trecut pe lângă
ei fără să-i privească. În seara asta n-avea ochi decât pentru Amber.
— Zi-mi să tac dacă te plictisesc. Sunt în stare să vorbesc toată seara despre nebuniile tinereții, continua Amber veselă în timp ce mergeau pe sub luminile sclipitoare de pe High Street.
— Glumești? Îmi place de nu mai pot să te-ascult.
Amber a râs și a roșit. Russel s-a simțit brusc ca un prost, ca și cum ar fi spus prea mult, așa încât și-a moderat entuziasmul.
— Vreau să zic că-mi place să aud despre tine. Prin ce-ai trecut, ce planuri ai…
Vorbea serios, dar era adevărat și că îi plăcea sincer să asculte glasul lui Amber
– atât de blând, atât de catifelat, atât de feminin. Totuși, era prea devreme în prietenia lor să fie așa de deschis. Se cunoșteau doar de trei săptămâni, Amber fiind o nouă participantă la ședințele lui bisăptămânale de la Narcomanii Anonimi și, deși se amorezase pe loc de blonda de 20 și ceva de ani, nu voia să pară
exagerat sau, mai rău, desfrânat.
— Nu cred că sunt prea multe de spus, a răspuns Amber, părând să nu-și dea seama de jena lui. Ai aflat de asocierea mea de lungă durată cu vechii mei prieteni Charlie1 și Horse2 și, în privința planurilor de viitor, nu sunt sigură că am vreunul.
Să supraviețuiesc, aș zice.
Russel a ignorat referirile la droguri, nici nu voia să se gândească la ele, propriul abuz de substanțe interzise fiind acum doar o amintire îndepărtată. Nu, voia să știe mai multe despre adevărata Amber, care îi era situația acum și dacă
ar fi putut figura și el în planurile ei de viitor.
— Dar de Crăciun? Ești în Londra sau…?
1 Cocaină, în lb. eng. în argou (N.t.).
2 Heroină, în lb. eng. în argou (N.t.).
— Sigur, o să fiu pe-aici. Ca să fiu sinceră, n-am unde altundeva să mă duc.
