— Ai întârziat! l-a dojenit ea.

— Ai noroc că am ajuns, e haosul naibii la sediu! a răspuns Parkes, intrând și scoțându-și haina.

— Ei, hai! Nu mă ține în suspans! l-a încurajat Olivia.

Clătinând din cap bine-dispus de entuziasmul ei, Parkes s-a îndreptat spre bufet și s-a servit cu o doză generoasă de whisky, după care a răspuns:

— Nu-i mare lucru de spus, asta-i problema. Încă încercăm să punem cap la cap lucrurile… Ce știm e că toți cei trei băieți ai victimei lui Mark Willis sunt reținuți acum la Bolton. Au negat categoric orice implicare, zic că aseară erau la băut, după ora închiderii, într-un bar din Hartlepool, dar unul dintre ei e cu nasul spart recent, așa că fă și tu socoteala…

— Fir-ar al naibii! Știm cum l-au găsit?

Parkes a ridicat din umeri, arătând brusc mult mai bătrân decât cei 52 de ani ai săi.

— Willis stătea în banca lui, n-avea amici, n-avea iubită, respecta regulile eliberării. Am vorbit cu echipa MAPPA locală care se ocupă de reglementarea protecției publice și au zis că n-a existat nici măcar vreun indiciu vag că ar fi probleme, n-a apărut niciun semn de îngrijorare. Evident că asta trebuiau să

spună, dar nu pare să fie vreun accident sau vreo gafă din partea lui Willis.

— Ceea ce înseamnă că Serviciul de Probațiune o să încaseze tot.

— Exact. Firth cred că tocmai face un prolaps chiar în clipa asta și are motive serioase. Dacă numele și adresa lui Willis au fost dezvăluite, dacă a pus mâna pe ele vreo rudă sau vreun ziarist, atunci…

Nu era nevoie să explice situația, amândoi gândindu-se la potențialele urmări ale acestei nereușite, după care Parkes și-a dat pe gât rapid restul băuturii.

— Oricum, mai bine mă duc. Voiam doar să te pun la curent.

— Mai stai. Mai bea un…, a zis Olivia repede, ducându-se la bufet să ia sticla.

Abia ai ajuns.

— N-ar trebui. Sunt cu mașina.

— Ceea ce nu te-a împiedicat niciodată, a ripostat ea veselă, umplându-i paharul.

Parkes a clătinat din cap, zâmbind cu un aer de cunoscător și sorbind din pahar. Olivia s-a apropiat de el și i-a strecurat o mână între picioare. A simțit imediat rezultatul, musafirul ei reacționând la atingere. Își dădea seama că el ar fi vrut să se opună, dar îi era greu.

— Ai o influență foarte proastă…

— Așa să știi, a răspuns ea, aplecându-se să-l sărute și bucurându-se de gustul de whisky de pe buzele lui. Dar pentru că ai fost băiat foarte cuminte anul ăsta, am o surpriză pentru tine…

S-a desprins de el și s-a dus cu pas grăbit spre canapea, a ridicat o pernă și a scos un cadou frumos împachetat. L-a luat și s-a întors repede la iubitul ei, trecându-și un picior peste al lui și întinzându-i pachetul.

— Crăciun fericit, iubire!

Parkes a ezitat, dar Olivia i-a zâmbit, îndemnându-l să intre în joc. Și-a pus paharul jos și a desfăcut hârtia, dând la iveală o cutie cu logoul Omega.

— Olivia…

— Șșșt, deschide-o. Aruncă o privire.

Reticența lui Parkes era evidentă, dar a deschis încet cutia, în care se afla un Omega Seamaster nou-nouț. Olivia a intervenit, scoțând ceasul scump din lăcaș.

— E ultimul model și uite…

L-a întors ca să se vadă data inscripționată pe spate: 13.2.21.

— Data primului nostru sărut.

Încerca din greu să păstreze atmosfera veselă, dar buna ei dispoziție nu ajungea și la oaspetele ei.

— Știi că nu pot să-l iau.

— Nu trebuie să-l porți acasă. Ia-l la serviciu, poartă-l acolo.

— De ce faci așa ceva, Olivia?

— Pentru că e Crăciunul. Pentru că am vrut să-ți cumpăr ceva frumos, a răspuns ea, cu glas întretăiat. Pentru că te iubesc, ce naiba!

— Și eu țin foarte mult la tine, a răspuns Parkes cu o expresie îndurerată. Dar am fost de acord, am stabilit o limită, pentru binele amândurora.

— Și dacă eu nu vreau să se termine? a ripostat Olivia, ridicând tonul. Dacă

vreau ca toate lunile alea de furișat, toate momentele alea furate să ducă undeva, să însemne ceva?

— Au însemnat ceva, și știi foarte bine. Dar ai și știut de la bun început că sunt căsătorit, cu doi adolescenți care se bazează pe mine…

A închis cutia și i-a întins-o, dar Olivia s-a întors cu spatele, refuzând s-o primească.

— Ascultă, Olivia, ce-am avut noi a fost adevărat și important.

— Avem, a șuierat ea tăios.

— Dar încă de la început a fost ceva temporar.

— Numai că lucrurile au devenit un pic mai complicate de-atât, nu? l-a contrat ea înverșunată.

— Chiar și așa, a continuat Parkes. Am discutat despre asta, am făcut un plan și am hotărât împreună să trecem mai departe. Cascadorii de-astea sunt cu totul deplasate.

— Cascadorii de-astea?

Practic țipa de-acum, dar nu-i păsa.

— M-a costat aproape tot salariul pe-o lună. Bani pe care nu-i am! Dar l-am cumpărat pentru că te iubesc, pentru că vreau să ai ceva frumos de la mine.

Lacrimile i se prelingeau pe obraji, dar nu-l mișcau pe fostul ei iubit, care părea mai degrabă sâcâit decât empatic.

— Ah, n-are niciun rost! a izbucnit el, luându-și haina.

— Du-te, fugi! Fugi înapoi la Penny și la copiii tăi frumoși…