— Mă bucur de cunoștință. Sunt Jack Walker.
— Evident. Mergem?
A deschis ușa laterală, dând la iveală un interior fără banchete, unde nu se aflau decât trei bărbați îmbrăcați în treninguri, care stăteau ghemuiți. Jack a făcut
un pas înainte, apoi s-a oprit, întrebându-se de ce-și țineau privirile în pământ și nu se uitau la el.
— Care-i problema? a întrebat Fielding supărat. Trebuie să plecăm.
— Nu-i nimic. Doar…, s-a bâlbâit Jack, cuprins de presimțiri negre și sesizând accentul de Southend al șoferului.
— Zi odată, Kyle! N-avem toată ziua la dispoziție.
Folosirea numelui său adevărat l-a șocat. Cuprins de panică, a încercat să se întoarcă, însă înainte să apuce, a simțit o lovitură de pumn în ceafă, care l-a trimis în față, în dubă. Apoi l-au prins niște mâini și l-au tras înăuntru. Amețit, năucit, a încercat să țipe, dar strigătul lui de durere s-a stins când s-a închis ușa.
După câteva clipe, duba a ieșit din parcare, semnalizând regulamentar înainte să se îndepărteze ca melcul de gară și accelerând abia după ce a ajuns pe Glendale Road. Din punctul ei de observație de pe pasarela pietonală, Olivia a privit duba îndepărtându-se, l-a văzut pe Jack dispărând pentru totdeauna, apoi s-a întors și a plecat.
126.
Se târa pe pământul tare, cu unghiile crăpate înfigându-se în țărâna rece și tare. Dezorientată, amețită, gemând de durere, Courtney se mișca greoi peste gunoaie, într-o încercare disperată de-a evita loviturile care veneau ca o ploaie peste ea. Mike o urma, alegându-și momentul în care să lovească, copleșind-o cu insulte în timp ce dădea cu capătul bont al ciocanului în coastele ei.
Courtney s-a prăbușit țipând, iar fața i-a lovit pământul înghețat; apoi a reușit să se ridice din nou pe genunchi și palme. Habar n-avea încotro se îndrepta, însă
știa că trebuie să încerce să scape de atacatorul care chiar acum îi dădea ocol, simțind mirosul sângelui. Respira scurt și întretăiat, vederea îi era încețoșată, o dureau toate oasele, dar tot se târa înainte, încercând să scape de pedeapsa care știa că vine. Știa că e rea – o nenorocită –, dar nu voia să moară aici, cu fața în țărână, ca un gunoi.
— Cum ți se pare, Courtney? o îmboldea agresorul ei, cu bucurie autentică în glas. Cum e când știi că ești singură? Că nu vine nimeni să te salveze?
Courtney a simțit un val de furie, în pofida durerii. A scuipat un dinte și s-a târât mai departe, hotărâtă să nu se oprească.
— Că o să suferi, că o să suferi cu adevărat?
Mâna dreaptă a lui Courtney a atins ceva ascuțit, care i-a sfâșiat pielea, dar și-a înăbușit durerea chinuitoare și s-a împins mai departe. Însă acum l-a simțit pe
urmăritor cum o prinde de umăr și-i oprește brusc înaintarea. Șocată, abia a avut timp să reacționeze când bărbatul s-a aplecat și i-a șuierat cu răutate în ureche:
— Cum e să știi că o să mori în locul ăsta îngrozitor?
— Du-te-n mă-ta!
Din gură i-a țâșnit sânge când a vorbit, dar simțea și furie dincolo de durerea cumplită.
— Ba nu, tu să te duci în mă-ta, Courtney!
Lovitura ciocanului a ajuns direct în cutia ei toracică, scoțându-i aerul din plămâni și aruncând-o la pământ. O clipă, a rămas complet nemișcată, asaltată
de cea mai incredibilă dintre dureri, după care o urmă de instinct de conservare a silit-o să încerce să se ridice iar. Dar era inutil, n-avea nici aer în plămâni, nici forță și a căzut înapoi, zdrobită și învinsă.
Bocancii lui Mike Burnham au scrâșnit pe pământ când i-a pus câte un picior de fiecare parte a capului. I-a auzit genunchii trosnind când s-a aplecat și a prins-o de păr, ridicându-i fața ca s-o apropie de-a lui.
— Ai ajuns la capătul drumului, a șuierat el, împroșcând-o cu salivă. Acum o să
te omor, în timp ce fetița ta se uită.
Courtney a tușit cu sânge, o tuse profundă, dureroasă, apoi a vorbit sfidătoare:
— Dă-i drumul, atunci. Fă-o. Vezi dacă-mi pasă…
Era jalnică, fără speranță, dar asta era tot ce putea face.
— Ah, o s-o fac, nu-ți face griji. Dar întâi vreau să-mi spui de ce.
— De ce ce? s-a bâlbâit ea nedumerită.
— De ce Jessica?
Era atât de aproape de ea, încât îi simțea răsuflarea fierbinte pe față.
— Erau mii de alți copii. De ce ai luat-o pe ea? De ce-ai luat-o pe fetița mea?
Glasul îi tremura de emoție și se simțea durerea cumplită. Agonia lui, vulnerabilitatea au pătruns-o pe Courtney pe loc și a fost cuprinsă de un val de nefericire, rușine și ură de sine care a înăbușit orice rezistență. Însă în loc să-i răspundă, a început să suspine.
— Nu, nu, nu. O să-mi răspunzi, a avertizat-o el.
Courtney a scuturat violent din cap, chiar dacă vederea îi era încețoșată și o străfulgera durerea prin tot corpul.
— Ai râs la nenorocitul ăla de proces, n-ai zis o vorbă poliției, dar o să vorbești cu mine. Chiar dacă trebuie să-ți rup toate oasele.
Ciocanul a lovit-o din nou în coaste, provocând un nou torent de sânge care i-a erupt din gură. Courtney a icnit și a încercat să se întoarcă dinspre el, dar Mike a prins-o de păr și i-a smucit capul în sus, astfel că acum se uita direct în ochii lui.
