curată. S-a uitat la copilul ei care plângea, apoi a făcut un pas înainte.
— Te implor. Nu-i face rău copilașului meu. E tot ce am.
— Și cum rămâne cu copilașul meu? i-a răspuns Mike țipând.
— Te rog, a strigat Courtney. Fac orice vrei.
S-a mai apropiat cu un pas de el, disperată să ajungă lângă copil. Însă în clipa aceea, Mike a scos ciocanul din buzunar și l-a ridicat deasupra copilului care plângea.
— Te rog, nu…, a răcnit Courtney, întinzând mâinile spre el.
— Dacă mai faci un pas, jur că…
— OK, OK…
Courtney s-a lăsat în genunchi scâncind și anunțându-și capitularea. Mike a rămas pe loc, cu ciocanul ridicat, bucurându-se de suferința ei.
— Ce vrei? Fac orice…, se ruga Courtney, cu vocea frângându-i-se.
— Vreau dreptate.
Tânăra a ridicat privirea spre el, cu ochii mari, înspăimântată.
— Cineva trebuie să plătească pentru moartea Jessicăi. Ochi pentru ochi.
Courtney a rămas cu privirea ațintită asupra copilului care urla, în timp ce Mike a strâns mai bine ciocanul și și-a încordat brațul pentru lovitură.
— Nu copilul, te rog, nu copilul…
Mike a ridicat brațul deasupra capului, fluturând ciocanul în aer.
— Nu!
Courtney a sărit în față, aruncându-se la picioarele lui și prinzându-l de pantaloni.
— E tot ce am. Singurul lucru bun pe care l-am făcut vreodată. Te implor să ai milă de ea, să arăți îndurare…
— Nu există îndurare aici, Courtney. Am trecut cu mult de asta.
— Atunci ia-mă pe mine.
Pregătit să lovească, Mike s-a oprit, surprins de cererea neașteptată.
— Dacă trebuie să faci rău cuiva, atunci fă-mi mie. Eu sunt cea responsabilă, eu sunt cea care i-a făcut rău Jessicăi.
Mike ezita în continuare, sesizând o capcană.
— Ai dreptate, m-a implorat să mă opresc. Și știi ce? Nu mi-a păsat. De fapt, mi-a făcut plăcere să-i fac rău. Aș face-o din nou dacă aș putea…
În urechile lui Mike se auzea tot mai tare un răcnet. Știa că îl ațâță, că-l manipulează, dar nu-și putea înăbuși furia.
— Aș face orice să mai văd expresia aia de pe fața ei. Să-i aud scâncetele jalnice. Te rog, oprește-te, Courtney, te rog…
Cuvintele ei deveneau neclare, pentru că simțurile lui Mike erau încețoșate de furie.
— Asta ai vrut să auzi? Ei bine, am spus-o. Acum, fă ce poți tu mai rău…
— Cu plăcere.
În timp ce răcnea cuvintele, Mike a făcut un pas în față și a izbit cu ciocanul în tâmpla lui Courtney.
123.
Mergeau pe lângă zid, mișcându-se în viteză pe alee. Până acum, nu întâlniseră
niciun obstacol, ajungând amândoi până la poarta din spate fără să observe nimeni. Dar și Olivia, și Jack știau că pericolul este prezent, deci n-au pierdut vremea, grăbind pasul pe aleea din spate, care mergea de-a lungul întregii străzi.
— Când ne întâlnim cu ceilalți? a întrebat Jack gâfâind.
— Cinci minute, a răspuns Olivia, aruncând o privire neliniștită la ceas.
— Unde?
— Parcarea auto de la Gara Tottenham Hale. E aglomerată, o mulțime de oameni în jur. Ar trebui să fim în siguranță.
— Nu puteam să luăm un taxi, în loc să ne furișăm așa?
— Categoric nu, a replicat Olivia grăbită. Nimeni din afară, nimeni pe care să
