— Îmi pare foarte rău, șefa, m-am gândit că trebuie să șt…
— Dar trebuie să fie el, a insistat Chandra. ADN-ul lui e pe telefonul de pe care au fost transmise informațiile, de pe care a fost trimisă poza lui Lawrence la Justiția Nu Doarme Niciodată. Considerăm că i-a înscenat cineva asta?
— Sau că e în cârdășie cu cine a făcut poza?
Niciuna dintre ipoteze nu le ducea mai departe.
— Bine, o să vorbesc din nou cu Chambers, s-a trezit Chandra spunând, deși i se învârtea capul. Spune-le și celorlalți – trebuie s-o luăm de la capăt. Cine a fost la conferința de la Shepherds, Bush, în Oxford Circus și în Reading în zilele respective. Verificăm pe toată lumea, am nevoie de nume.
În timp ce Reeves pleca în grabă să facă ce-i spusese, Chandra și-a lăsat greutatea pe birou, privindu-și pantofii. Să fi fost posibil ca Guy Chambers să
spună adevărul? Să fie într-adevăr nevinovat? A răsuflat adânc și a încercat să se adune, însă îi era greață și mintea ei făcea tumbe. Voise să termine azi, să-l aresteze definitiv pe Chambers. Însă acum era și mai năucită și derutată, autorul acestor crime îngrozitoare părând să fie veșnic de neatins.
120.
— Ei, asta-i o situație tristă, nu?
În tonul lui Jeremy Firth se simțea o bucurie care-l neliniștea pe Christopher Parkes. Fusese convocat la etajul opt și venise în grabă din birou, așteptându-se să-l găsească pe Firth spumegând în legătură cu vreun nou dezastru, poate chiar pe punctul să arunce prosopul. Dar, spre surprinderea lui, azi șeful lui părea optimist, ba chiar triumfător.
— S-a mai întâmplat ceva? s-a interesat Christopher încercând să-și ascundă
tulburarea.
— Într-un fel, a răspuns Firth, uitându-se atent la adjunctul lui.
— E Emily Lawrence? S-a întâmplat ceva?
— Nu, ea e foarte bine. Pentru tine îmi fac griji.
A zâmbit arătându-și toți dinții și părând să-l străpungă cu privirea pe Christopher.
— Am vorbit la telefon cu Penny azi-dimineață. Era foarte supărată, a făcut cele mai bizare acuzații.
Christopher n-a reacționat, însă avea nervii întinși și tot trupul îi zvâcnea de neliniște.
— Din ce zice ea, în ultimii doi ani ai avut o aventură cu Olivia Campbell, care este acum însărcinată.
Christopher s-a uitat la șeful lui, apoi a afișat tot șocul și dezamăgirea de care era în stare.
— Oh, Doamne, îmi pare rău, Jeremy. Nu era nevoie să fii implicat și tu în nebunia asta. Mă tem că Penny a fost dintotdeauna paranoică în legătură cu Olivia, habar n-am de ce, și cumva ia intrat acum în cap că am avut o relație, ceea ce categoric nu e adevărat. Nu m-aș comporta niciodată atât de neprofesionist.
— Și atunci, negi?
— Categoric.
— Așa m-am gândit și eu, și de-asta am sunat-o imediat după aceea pe Olivia.
Am prins-o când se ducea să-l ia pe Jack Walker. Mi-a confirmat tot ce-a zis soția ta.
Lui Christopher i s-a scurs sângele din obraji când și-a dat seama că intrase direct într-o ambuscadă.
— Sunt într-o situație destul de dificilă, Christopher. Nu e momentul ideal, ținând cont de tot ce se petrece, însă în condițiile acestea îți cer să-ți reconsideri poziția.
— Doar nu vorbești serios? a izbucnit Christopher.
— Ah, nu trebuie să facem mare caz. Poți să spui că demisionezi din motive de sănătate sau ca să petreci mai mult timp cu familia, ce crezi tu că merge mai bine pentru tine și Penny.
Firth a zâmbit larg, compasiunea lui prefăcută era cât se poate de transparentă.
— Nemernicule! a ripostat Christopher înfuriat. M-ai pândit încă de la început, nu?
— Nu, Christopher, tu m-ai pândit pe mine. Ai uneltit cu javra aia de la Daily Mail, ai încercat să mă obligi să plec, ai încercat să-mi iei postul.
Christopher nu putea nega nimic din toate astea, iar dispoziția nu i s-a îmbunătățit când Firth a conchis:
— Dar acum ai dat-o-n bară magistral, nu?
121.
Ce dracu’ o să-i spună? Ce-ar putea spune ca să compenseze tot ce se întâmplase în ultimele 24 de ore?
Sam încerca să-și țină emoțiile sub control în timp ce mergea pe coridorul spitalului, dar știa că riscă să cedeze în orice clipă. Fusese împovărat de vină
dinainte de telefonul de la Lister, care-l anunța despre internarea maică-sii. Acum avea senzația că n-o s-o mai poată privi niciodată în ochi. Cât de insensibilă părea hotărârea lui s-o părăsească, fugind acasă la tatăl lui cu jumătate de normă, lăsând-o vulnerabilă în fața unui atac din partea fratelui ei! Sam fugise pentru că
se simțise copleșit, furios, confuz, dar dacă ar fi stat să se gândească, dacă ar fi ascultat ce-i spunea maică-sa, ar fi văzut că nu făcuse niciodată decât ce considerase ea că era mai bine.
Nu voise să-l mintă, dar fusese obligată de tribunale, de Serviciul de Probațiune și, bineînțeles, și de propriul sentiment zdrobitor de vinovăție. Acum înțelegea cât de dezgustată era de trecutul ei, cât de mult își dorea să se îndepărteze de fetița furioasă și violentă, și cine putea s-o acuze? Avusese o copilărie cumplită, în timp ce a lui fusese stabilă, plină de căldură și dragoste. În ciuda divorțului părinților, Sam nu se simțise niciodată neiubit sau nedorit. Exact asta îi spusese și lui taică-su dimineață, când acesta încercase să-l convingă să nu o caute pe maică-sa la Lister, însă Sam nu s-a lăsat convins, cu mintea plină de amintiri despre grija afectuoasă cu care-l copleșise ea de-a lungul anilor.
