îi trâmbița prezența.
Hotărât să nu atragă inutil atenția, s-a uitat pe coridorul din mijloc, prefăcându-se că verifică numărul saloanelor, ca și cum ar fi încercat să se orienteze. Tot timpul și-a ținut privirile îndreptate spre coridorul din stânga lui, privind cum treceau pe lângă el două asistente care plecau în pauză. O altă privire aruncată în spate l-a asigurat că nu mai era absolut nimeni pe coridorul din stânga, cu excepția polițistului singuratic.
A tras adânc aer în piept și s-a întors, apoi, gemând zgomotos, s-a împleticit pe coridorul lui Janet. S-a sprijinit de perete, clătinându-se violent pe picioare, și a făcut doi pași spre salonul ei, după care s-a prăbușit. A început să se zvârcolească, aruncând nebunește din mâini și din picioare, după care a început să se sufoce. A urmat o pauză, care a părut o veșnicie, în care Robert a crezut că
planul lui a dat greș, apoi a auzit pași grăbiți venind spre el. În câteva clipe, a văzut chipul îngrijorat al polițistului care se apleca să vadă ce-i cu el.
— Ești bine, amice?
Brusc, Robert a încetat să se mai zvârcolească, l-a prins de guler și i-a apăsat cu putere vârful cuțitului în burtă.
— Dacă scoți un sunet, te spintec ca pe pește, înțeles?
Polițistul șocat a încuviințat, alb ca varul.
— Fă ce spun și o să fie în regulă. Dacă nu…
Lăsând amenințarea să plutească în aer, Robert Slater s-a ridicat și, împingându-l pe polițist în fața lui, l-a îmbrâncit pe coridor. A zărit în față o debara și s-a îndreptat direct spre ea, a deschis ușa și l-a aruncat înăuntru. Alarmat, tânărul a încercat să se întoarcă, însă Robert era prea rapid și l-a lovit cu putere cu mânerul cuțitului în ceafă. Amețit, polițistul a căzut pe podea, iar Robert a venit imediat peste el, băgându-i o batistă în gură și trăgându-i brațele la spate.
Tânărul polițist s-a împotrivit, însă nu mai putea opune rezistență, iar Robert a scos o coardă de nailon din buzunar și a început să-i lege mâinile.
118.
— Fă-o, Jack! Fă-o sau jur că anunț în clipa asta.
Olivia îl târâse din dormitor, punându-l în fața dovezii, care stătea acum pe masa din bucătărie. Jack se uita la iPad ca și cum ar fi văzut o stafie.
— Jur că spun adevărul… nu l-am mai văzut până acum.
— Nu. Pur și simplu, nu! a ripostat Olivia, băgându-i un deget acuzator în față.
M-am dat peste cap să te ajut. Ți-am susținut punctul de vedere, te-am apărat, te-am acoperit când ar fi trebuit să te raportez. Și așa mă răsplătești? N-ai vrut să
pleci azi-dimineață pentru că nu voiai să-l lași aici. Știu că e al tău, așa că deschide-l.
Jack încă ezita, palid și asudat. Olivia s-a enervat, l-a luat de braț și l-a dus la tabletă.
— Dă-mi drumul, mă doare!
— Nu-mi pasă! Deschide-l acum!
Jack s-a prăbușit pe scaun scâncind încetișor, fără să facă niciun efort să se conformeze. Înfuriată, Olivia l-a pocnit cu putere peste creștet, făcându-l să
tresară în timp ce gemea înfundat. Iar acum, în sfârșit, s-a aplecat și a scris cu viteza luminii șase cifre. S-a deschis imediat o cameră de discuții, în stânga căreia se afla un inbox ce părea să se umple rapid cu mesaje, numărul celor primite crescând permanent.
— Ăsta ești tu?
Jack a încuviințat îmbufnat, cu privirile la masă.
— Deci mesajele astea sunt toate pentru tine?
O nouă încuviințare rezervată.
— Du-te la mesaje trimise.
— Olivia, te rog, l-am deschis…
— Dă-te deoparte, mă descurc singură.
L-a împins cu umărul și a deschis mesajele trimise, unde a găsit unul singur. A apăsat pe el și a început să citească.
— Bună. Mă cheamă Dawn. Sunt mama unei fetițe de trei ani care-i numai bună de…
Vocea i s-a frânt. Umilit, Jack s-a întors rugător spre ea:
— Îmi pare rău, Olivia. N-am vrut să fac…
N-a apucat să spună mai mult, pentru că Olivia l-a lovit cu putere în obraz, dărâmându-l de pe scaun și aruncându-l pe podea. Șocat, s-a ridicat greoi în genunchi și a dat cu ochii de Olivia, amenințătoare lângă el.
— Ce dracu’ ai făcut? Toți banii, tot timpul pierdute pentru reabilitarea ta, și tu faci asta? La câteva zile după ce-ai fost eliberat? Ce mama dracului, Jack?
— Îmi pare rău, îmi pare rău…
Suspina din greu, cu mâinile la față, jalnic, învins, expus.
— Am avut încredere în tine, nenoro…
În momentul acela, s-a stăpânit, conștientă că țipa. S-a adunat și i-a șuierat:
