Erau legați unul de altul, prinși de o coardă invizibilă născută din durere, suferință și furie. Courtney fusese toată ziua la mai puțin de zece metri de Mike, amândoi prinși într-un dans macabru; ucigașă și victimă mișcându-se cu o sincronizare facilă prin centrul orașului Colchester. Până acum, tânăra păruse să
nu-și dea seama că e urmărită, deși clar părea mai prudentă, după o convorbire telefonică în urma căreia rămăsese evident neliniștită.
Tânăra mămică renunțase la cumpărături și se îndrepta spre casă, împingând în viteză căruciorul pe străzi și îndepărtându-se de centru. Din când în când, Mike arunca priviri nervoase în urmă, temându-se că intră într-o capcană, că o să vină
peste el iubitul ei solid, o să-l doboare la pământ și o să-i care o ploaie de pumni.
Dar nu se vedea niciun semn de pericol, nici vreun indiciu că tânăra ar fi conștientă de prezența lui, așa cum se temea el în cele mai negre fantezii.
Își ținea capul în jos și gluga ridicată, prefăcându-se din când în când interesat de telefonul închis și asigurându-se că evită cele mai vizibile camere de securitate.
Cumpărase canadiana grea și blugii decolorați de la un magazin de caritate, plătind cu bani gheață ca să evite să lase urme. Imediat ce fapta avea să fie comisă, o să le ardă și n-o să rămână nicio urmă a siluetei cu glugă care urmărea fiecare mișcare a mamei cu copilul. Până acum, totul mergea conform planului, în ciuda temerilor lui persistente. Mai avea nevoie doar de o ocazie să dea lovitura.
Care se dovedea mai greu de găsit, pentru că femeia rămânea pe străzi rezidențiale aglomerate. Mike se ținea aproape, încordat și vigilent, străbătut de valuri de adrenalină. Devenea nerăbdător, stomacul îi gemea și avea gura uscată, dar nu se punea problema să renunțe. Primise deja trei mesaje, unul mai urgent decât altul, care-i cereau să ia imediat legătura cu poliția. Habar n-avea dacă știau ceva, dacă descoperiseră că a primit informații confidențiale despre Courtney Turner, dar instinctul îi spunea că perioada în care putea ataca se tot scurta, ținând cont de schimbarea evidentă din comportamentul femeii.
Îndepărtându-se în continuare de centrul orașului, Courtney a luat-o pe străzi lăturalnice, ieșind din aglomerația celor care făceau cumpărături de Crăciun.
Acum erau într-o zonă în mare parte rezidențială, ceea ce însemna că prezența lui bătea și mai tare la ochi, astfel că a rămas mai în urmă, strecurându-se cât de ușor putea și rugându-se să rămână nevăzut. Courtney a cotit o dată, apoi încă o dată, împingând căruciorul peste pietrele de pavaj neregulate și fredonând fericită. Cu fiecare stradă, se apropiau tot mai mult de casă, iar temerile lui Mike deveneau tot mai puternice. O să-l umilească oare în această ultimă etapă, dejucându-i fără să vrea planurile? Părea de necrezut că o să aibă un asemenea noroc, și totuși, de ce nu? Până acum, totul mersese în favoarea ei. De ce-ar fi azi altfel? Chiar și așa, ideea era prea mult pentru Mike. Era ca și cum ultimii zece ani nu făcuseră decât să-l aducă în acest moment, în această zi. N-avea cum să se întoarcă acasă cu mâna goală, nu? Și dacă așa se întâmpla, ce ar fi urmat?
Era pierdut în gânduri negre, distrus de viziuni ale eșecului și disperării, însă
acum avea parte de o ocazie. A simțit un val de adrenalină, de speranță când a văzut-o pe Courtney oprindu-se în fața unui chioșc cu ziare. Oprindu-se și el, Mike s-a aplecat să-și lege șiretul, privind pe furiș cum Courtney a pus frâna căruciorului, după care a intrat în grabă în magazin, ținând în mână un loz răzuit.
Nu-i venea să creadă. Asta să fie, momentul pe care-l așteptase? Dar putea să
meargă până la capăt? Chiar putea s-o facă?
Îi zvâcnea capul, iar mâinile îi tremurau de frică. Însă deși simțea cum i se prelinge transpirația pe șira spinării, n-a ezitat, a pornit sigur pe sine, a deblocat căruciorul și l-a împins mai departe în liniște, cu tot cu copilul care gângurea.
114.
— Trebuie să plecăm acum? a întrebat Jack șocat.
Olivia s-a uitat la el: era agitat când ajunsese ea, distras și neliniștit, iar acum avea probleme să urmeze niște instrucțiuni simple.
— Da, trebuie să mergem, chiar acum…
Jack a încuviințat, dar tot părea să ezite.
— Jack, am avut un aranjament, a continuat Olivia enervată. OK, am venit un pic mai devreme, dar știai că vin. Deci putem să trecem la treabă? Trebuie să ne întâlnim cu restul echipei la Gara Tottenham Hale în jumătate de oră, așa că
strânge tot, cărți, haine, cosmetice și aruncă-le în geantă. Poți să lași aici actele de identitate vechi și cheile de la casă – o să ne ocupăm de ele mai încolo. Ei, hai, vamos!
Olivia l-a împins spre ușă. El a ezitat, cu un zâmbet vag pe față, apoi s-a întors să plece. Însă chiar atunci a aruncat o privire fugară în cealaltă parte a încăperii.
A fost foarte rapidă, doar o clipire, dar Olivia a remarcat-o imediat. Totuși, n-a reacționat, a zâmbit și l-a bătut la cap mai departe, împingându-l în dormitor. Însă
când Jack și-a scos geanta de sub pat și a început să-și facă bagajul, Olivia s-a întors în bucătărie.
S-a dus în grabă în cealaltă parte a încăperii, a deschis frigiderul și a verificat rafturile, congelatorul și cutiile pentru legume, după care a renunțat. Apoi a încercat să tragă frigiderul, să vadă dacă e ceva în spate, însă tot nimic. Când îl împingea înapoi la perete, a văzut-o: o bucată de linoleum dezlipită. S-a lăsat imediat în genunchi și a ridicat-o ca să vadă scândurile dușumelei. Convinsă că e pe calea cea bună, a ridicat puțin prima scândură și a văzut o pungă ascunsă în golul de dedesubt. Transpirată și încordată, a scos punga, a deschis-o și a răsturnat conținutul pe jos. Un iPad și suportul lui au căzut cu zgomot pe podea, sunetul răsunând între pereți. Brusc a cuprins-o furia; bănuielile, convingerile ei se confirmaseră.
Acum știa de ce era Jack atât de puțin dornic să plece.
115.
Bătea în ușă, furios și frustrat. Detectivul-sergent Gary Buckland nu era cunoscut pentru răbdare, iar acum începea să și-o piardă de tot. Erau deja aproape 48 de ore de când îl vâna, împreună cu colegii lui, pe Mike Burnham, fără
să ajungă nici măcar să-i adulmece urma. Fuseseră de două ori la el acasă, îi lăsaseră nenumărate mesaje, năvăliseră peste o reuniune de familie la fosta lui soție și aflaseră de la fostul lui șef, Simon, absolut toate detaliile despre lipsa de concentrare și deriva lui Mike. Dar tot nu erau mai aproape de a-l găsi, ceea ce știa că o s-o înfurie pe Chandra Dabral.
Gary a bătut din nou în ușă, după care a apăsat pe sonerie, vărsându-și frustrarea pe casa pustie. Spre surprinderea lui, a auzit brusc mișcare și speranțele i-au reînviat… însă era doar vecinul lui Burnham, care scosese capul pe ușa din față, supărat și nefericit.
— Ce se-ntâmplă, amice? Dacă nu-i aici, nu-i aici.
Gary s-a uitat o clipă la bărbat, apoi a scos degajat legitimația și i-a arătat-o.
— E o acțiune a poliției, domnule, a răspuns el autoritar. Dacă nu vă
deranjează…
— Sigur, categoric, a răspuns repede bărbatul rușinat. Vedeți-vă de treabă.
Numai că nu-i aici, așa că s-ar putea să vă pierdeți vremea, atâta tot.
— Știți sigur că e plecat?
— Da, a plecat cu mașina dimineață devreme și nu s-a întors încă. În mod normal, parchează chiar în față, puteți să vedeți că nu-i aici. Conduce o mașină
albastru-închis…
