Întoarcerea într-un spital i-a reamintit de veghea maică-sii la patul lui, în timpul și după operația de apendicită, și și-a dat seama cât de nedrept a tratat-o, cât de greșit a judecat-o, cât de mult își dorea să se revanșeze. Spera doar că o să ajungă
la timp. Habar n-avea cât de grave sunt rănile și se temea că soarta va interveni din nou și-i va lua dreptul la reuniunea afectuoasă după care tânjea.
I-au dat lacrimile când s-a conturat gândul ăsta îngrijorător. Și-a descheiat haina și a deschis-o larg, dorindu-și să simtă aerul rece. Spitalul părea supra-încălzit, fără aer și cu o atmosferă grea. S-a simțit brusc copleșit, evenimentele din ultimele două zile părând aproape incredibile din cauza brutalității și cruzimii lor. Ideea că mama lui a fost atacată și lăsată să moară în incendiul acela era prea mult. Cât de îngrozită trebuie să fi fost? Cât de singură și speriată? Și cât de mult trebuie să sufere acum?
Adunându-și curajul, Sam a mers mai departe, îndreptându-și pașii nesiguri spre recepția secției de arși de la etajul 3. Când s-a apropiat, asistenta a ridicat privirea. Sam a scos buletinul din buzunar și i l-a întins.
— Sam Lawrence. Cred că mama e tratată aici. Emily Lawrence, deși e posibil să fie înregistrată cu alt nume…
Ezita să-i dezvăluie identitatea reală, neștiind sigur care sunt regulile.
— Știu ce vrei să zici, a răspuns repede asistenta, cercetându-i cu grijă actele, după care s-a uitat la trăsăturile lui neliniștite. Dar trebuie să vorbesc întâi cu poliția, pentru că accesul e restricționat.
Sam și-a luat actele înapoi, simțind o urmă de optimism. Dacă accesul era controlat strict, atunci probabil că mama lui trebuie să fie în viață.
— E bine?
Asistenta a tăcut, oprindu-se ca să se uite la el.
— Cât de grave sunt rănile? a insistat el.
— Stai o clipă, mă întorc imediat, a răspuns evaziv femeia și a plecat în grabă.
Sam a înjurat în barbă. Oare mama lui chiar nu mai avea niciun fel de drepturi?
Crimele ei erau un asemenea tabu, existența ei, un secret atât de bine păzit, încât nici fiul ei nu avea voie să știe dacă trăiește sau a murit?
S-a foit nerăbdător de pe un picior pe celălalt în timp ce-o aștepta pe asistentă
sau pe vreun polițist, cineva care să vină și să-i curme nefericirea. Au trecut 30 de secunde, apoi un minut, iar în cele din urmă asistenta s-a întors, stânjenită. Cu un zâmbet forțat, s-a întors la birou și și-a scos stația radio de la centură.
— Stai aici. Trebuie doar să…
N-a explicat, vorbind rapid în stație în timp ce se îndrepta în grabă spre corpul central al spitalului. Sam n-a înțeles ce spunea, însă modul în care vorbea l-a alarmat. Ceva era în neregulă.
S-a pus din nou în mișcare, mânat de instinct. A ajuns la o intersecție și a văzut trei culoare care duceau în zone diferite ale secției. Mama lui putea fi în oricare dintre saloane, deci încotro s-o ia? Ar fi trebuit să fie un polițist, ținând cont că
Robert Slater era încă în libertate, dar, ciudat, toate cele trei culoare păreau pustii. Pe care să-l aleagă? Stânga? Mijloc? Dreapta? Și chiar trebuia să meargă
pe toate coridoarele și să verifice toate saloanele? Putea să facă așa și să-l găsească pe cel care-i trebuia înainte să se întoarcă asistenta?
A luat o hotărâre și a pornit spre cel central.
Însă chiar atunci, o mișcare pe care-a prins-o cu coada ochiului l-a făcut să se oprească. Cineva tocmai ieșise de pe o ușă din capătul îndepărtat al coridorului din stânga. A făcut un pas înapoi și s-a întors spre siluetă, sperând că ar putea fi un polițist, un chirurg, cineva care l-ar putea liniști. Însă era clar că nu e un profesionist, deși tocmai ieșise dintr-o debara. Era îmbrăcat cu blugi mototoliți și o geacă pătată și avea o șapcă de baseball trasă peste față. Sam s-a încordat
imediat, alarmat de ceva din înfățișarea bărbatului. Se mișca grăbit, dar furișat, aparent hotărât să-și țină fața îndreptată spre podea.
— Alo?
Glasul lui Sam a răsunat pe coridor, determinând o reacție imediată. Bărbatul a ridicat privirea și Sam a încremenit. Trăsăturile răuvoitoare, preocupate, îndreptate spre el îi aparțineau unchiului său, Robert Slater. Un bărbat pe care nu-l întâlnise până acum, dar a cărui față era acum peste tot la știri.
— Ce dracu’ cauți aici? a întrebat Sam.
Slater n-a răspuns, clar șocat de vederea nepotului. Bărbatul și băiatul s-au privit în ochi, despărțiți de toată lungimea coridorului, provocându-l fiecare pe celălalt să facă prima mișcare. Apoi Slater s-a hotărât, a scos un cuțit din buzunar și a țâșnit pe coridor. Sam n-a ezitat și s-a lansat înainte, alergând în întâmpinarea lui. Slater era rapid și s-a oprit brusc la ușa unui salon privat, pe care a deschis-o.
Sam n-a avut decât o fracțiune de secundă să reacționeze și s-a aruncat în față, izbindu-se de unchiul lui, după care au căzut amândoi în spate.
O clipă, lumea s-a întors cu susul în jos, apoi s-au prăbușit amândoi, Sam lovindu-se de peretele din fund. Fără aer, s-a ridicat, însă a văzut că Slater era deja în picioare, fluturându-i în față un cuțit impresionant.
— Doi la preț de unul? a întrebat el aruncându-i o privire pofticioasă. Îmi convine de minune.
Slater s-a aruncat înainte, îndreptând cuțitul spre gâtul lui Sam. Băiatul s-a tras în stânga și a evitat lovitura, iar vârful cuțitului a intrat în tencuială. Robert l-a smuls ca să-l elibereze și l-a atacat violent, atingându-i umărul. Sam se mișcase însă rapid, iar lama a tăiat mai mult prin bumbac decât prin carne, și băiatul a rămas nevătămat. Slater s-a împleticit înainte pe lângă el, dar s-a întors repede, legănându-se instabil pe picioare și pregătindu-se să atace din nou.
— Pleacă! a țipat Sam. Pleacă acum și poate mai scapi.
— Dar nu vreau să plec, a șuierat răutăcios Slater. Vreau s-o omor pe javra aia rea. Și dacă nu vrei să ajungi și tu lângă ea, în locul tău m-aș da deoparte, fiule…
— Nu plec nicăieri, a răspuns Sam mânios, oprindu-se în dreptul ușii deschise.
— Ți-ai risca viața pentru aia? a întrebat Slater batjocoritor, arătând cu capul spre salon. Tot nu vezi? Maică-ta-i o lepădătură.
Băiatul s-a uitat la unchiul lui, simțind cum se înfurie tot mai tare cu fiecare cuvânt.
— Lepădătură care ar fi trebuit scutită de suferință cu mulți ani în urmă. A omorât două fete, două fetițe nevinovate. Dac-ar exista dreptate, ar fi spânzurat-o de-atunci.
Sam simțea că furia îi scapă de sub control. De ce nu tăcea odată?
— Ei, mai bine mai târziu decât niciodată, nu?
