Îl ținea în mână, însă ezita să formeze numărul, privindu-l în schimb pe Mike cu o expresie de regret cumplit și dezamăgire crâncenă.
— Ai… ai omorât-o?
Nu rostise până acum numele lui Courtney, și n-o făcuse nici Mike, dar fostul polițist știa instinctiv ce se petrecuse, ca și cum s-ar fi temut dintotdeauna că la asta s-ar putea ajunge. Mike a clătinat din cap cu tristețe, brusc copleșit de un val de mâhnire și umilință. Se simțea mai mult decât îngrozitor că-l bănuise măcar pe vechiul lui prieten, că-i ignorase pe față sfaturile bine intenționate și comisese un act de o brutalitate de nedescris.
— Unde e?
— Groapa de gunoi Drayton Park, e fosta…
— Știu unde e, l-a întrerupt tăios Graham. E conștientă?
— Cred că da.
— Și copilul?
Mike își dădea seama, după expresia lui Graham, că abia îndrăznise să întrebe, așa că l-a liniștit repede.
— Tot acolo. Nevătămat.
Ușurat, Graham a dat din cap, s-a ridicat și a format 999, dând instrucțiuni pentru ambulanță. S-a întors cu spatele la Mike, vorbind încet la telefon, ca și cum ar fi vrut să-l ferească de consecințele îngrozitoare ale acțiunilor lui – o tânără mamă abia respirând, într-un loc înfiorător, abandonat –, după care a închis și s-a întors la masă. S-a așezat și l-a privit serios pe Mike.
— Trebuie să sun la poliție acum, Mike.
Mike a încuviințat, privind masa, prea rușinat să se uite măcar la prietenul lui.
— Cred că e mai bine să mergem împreună. Pot să explic contextul, să fac tot ce pot, dar n-ai cum să scapi. Ce ai făcut azi e de nedescris. Și o să fii pedepsit.
Ironia brutală l-a lovit în plin. Ani la rând, o disprețuise pe Courtney, infractoarea, sadica, criminala. Și acum avea să fie dus la secția de poliție, o să i se ia amprentele, o să fie fotografiat și în cele din urmă prezentat lumii drept un huligan brutal, nemilos.
— E vorba despre răpire, vătămare corporală gravă, probabil și tentativă de omor. E condamnare la închisoare.
În glasul lui se citea atâta suferință, că lui Mike i-au dat lacrimile. Se simțea cât se poate de rușinat, cuprins de o disperare neagră, dându-și seama acum de tot ce avea de pierdut.
— De ce, Mike? De ce ți-ai bătut joc de viața ta? Pentru ce?
Mike n-a răspuns, privindu-și mâinile, în timp ce pe obraz i se prelingea o lacrimă.
— Adică, te-a făcut să te simți mai bine? Ești mai fericit?
Iar Mike a ridicat privirile, incapabil să ignore întrebarea cercetătoare a lui Graham. L-a privit în ochi și a clătinat încet din cap. Nu se simțea mai bine. De fapt, se simțea mai rău. Era reacția pe care o aștepta fostul polițist, dar tot i s-a părut că-l lovește ca un pumn în plex.
— Ce pierdere, ce pierdere…, a repetat el, vizibil supărat.
Era mai mult decât putea suporta Mike; a întins mâna spre prietenul lui.
— Îmi pare rău, Graham. Îmi pare foarte rău.
— Nu mie trebuie să-mi ceri iertare, a răspuns Graham tăios. Ci lui Rachel. Și lui Alison. Ele te iubesc, au nevoie de tine. Cum o să facă față?
— Te rog, Graham, nu răsuci cuțitul…
Graham s-a uitat la el întristat, pustiit. Mike era conștient că mai are și altele de spus, dar cum să explice nebunia temporară care-l cuprinsese?
— Nu… nu credeam că e om, a mormăit în cele din urmă. Credeam că e un animal, un monstru. Și era crudă, violentă, sadică… dar era și capabilă de dragoste, de dragoste adevărată. Mi-am petrecut ultimii zece ani urând-o, trăindu-mi ura… și pentru ce?
Apelul lui disperat n-a primit niciun răspuns, deși își dădea seama din expresia prietenului său că nu-l judeca; pe chipul lui nu se citeau decât durere și regret.
Ceea ce-l făcea pe Mike să se simtă și mai rău; s-ar fi bucurat dacă Graham l-ar fi făcut cu ou și cu oțet, ar fi sărit cu gura pe el pentru prostia și brutalitatea de care dăduse dovadă, însă fostul polițist era un om mai înțelept, mai bun decât el. Așa că n-a făcut decât să se ridice și să-i întindă mâna lui Mike.
Atunci hai să mergem, să terminăm cu asta.
133.
Era momentul să încheie. Să închidă cazul. Dar făptașul le tot scăpa.
— A fost găsit pe trotuar, se pare că lângă casa lui Jack Walker, a raportat pe nerăsuflate detectivul-agent Reeves. E clar telefonul lui Campbell, pare că l-a aruncat. I-am cerut polițistului să-l aducă acum.
— Cineva trebuie s-o fi anunțat, a răspuns enervată Chandra. A aflat cumva că
voiam să vorbim cu ea. Nu există niciun alt motiv să arunce telefonul.
— Oricum, o să se dea la fund acum, a fost de acord Reeves. Fie o să se ascundă, fie o să încerce să fugă.
— Pariez pe-a doua variantă. N-are un partener sau familie, și nici prea mulți prieteni, cine s-o ascundă? Trebuie să vorbim cu Departamentul local de Investigații Criminale – să le spunem ce s-a întâmplat, să le spunem că Jack Walker a dispărut, că e posibil să fi fost răpit, și că trebuie să se ducă imediat în Tottenham Hale. Prioritatea noastră e s-o găsim pe Olivia Campbell.
Reeves a plecat grăbită să transmită instrucțiunile, iar Chandra s-a dus la detectivul-sergent Buckland.
— Vreo urmă de Campbell la Heathrow, Gatwick, Luton?
