De altfel, femeile „cu mister" adevărat nu sunt cele care fac „lampa mică", sau pun abajur de hîrtie roză (ca acei negustori de stofă care înadins astupă ferestrele, pentru ca, în semiîntunericul prăvăliei luminate scăzut, să-Ńi vîndă marfă proastă). Căci femeile frumoase sunt iubite şi după ce s-au dat, desfăcînd picioarele ca nişte bacante, şi după
ce au înşelat, şi după ce au revenit.
Şi oricum, femeile care înseamnă destinul unui om, cele adevărate,! care sunt foarte puŃine (căci restul sunt femele), îşi încep misterul după ce s-au răsturnat în patul bărbatului.
„Mister" e acel inefabil care face ca o pereche de ciorapi descălŃaŃi, aruncaŃi pe un scaun de o femeie oarecare, să fie o pereche de ciorapi, dar aceiaşi ciorapi să fie cu totul altceva cînd Ńi se spune că aparŃin unei femei adevărate... să fie ciorapii tulburători ai doamnei N. sau T.
Mai mult decît o văzusem eu pe această doamnă T. nu poate fi văzută goală o femeie. Doi ani. Şi totuşi astăzi e ca şi cînd n-aş fi văzut-o niciodată astfel. Răsfrîntă în trecut, închipuirea mi-e încă arsă de goliciunea acestei femei. O văd limpede, căci am privit-o cu neruşinare, şi nu mi-e un colt al trupului ei necunoscut, aş putea să-i descriu cu amănunte orice clin. Şi totuşi închipuirea nu-mi satisface curiozitatea, am impresia că
e ceva care scapă celei mai îndrăzneŃe investigaŃii. Atît de chinuit sunt, încît uneori, obsedat de sexualitatea ei, regret că nu o am fotografiată, răsturnată, într-una din acele poze obscene, şi aş vrea-o exasperat de obscenă, aşa cum se oferă pe sub mînă, cu fereală de poliŃie. Dar simt că şi atunci, cu acel document dinainte, nu aş găsi ceea ce doresc, cum nu-şi poate domoli setea cel cu gura uscată, în vis, oricît ar bea.
O privesc din nou pe femeia de lîngă mine, aşa culcată pe spate, oferită neantului, goală şi plictisită. încolŃeşte în mine bănuiala derizorie că din pricina ei, probabil, s-a sinucis Ladima. Din pricina acestei femei lipsite de orice mister lăuntric, pe care el proiectase toată imaginaŃia lui ca pe o pînză albă. Mai sunt două-trei scrisori şi nu din ele, fără îndoială, voi afla taina morŃii lui.
O privesc lung, dezarmat.
- Ascultă, Emilia, cînd s-a sinucis Ladima?
Pare-se că se gîndeşte, duce un deget la comisura din dreapta a buzelor, cum alŃii îl duc la frunte.
- Păi să vezi... Era aşa cam după Sfîntul Gheorghe... Aşa... în... aprilie... Ba nu... în mai... acum ştiu... la 2 sau 3 mai.
Aşadar, nu sunt nici patru luni de la moartea lui şi vorbeşte despre el ca despre un mort de pe aceeaşi stradă, sau, aşa, din acelaşi sindicat. Cît de sincer şi total indiferent trebuie să-i fi fost el, dacă ea, nici măcar după moartea lui, nu afectează acea prietenie, superfluă, uşor de acordat morŃilor, şi nu joacă măcar de formă acel teatru ancestral al doliului.
Valeria, a fost numai un schimb de cuvinte... N-afost bătaie... e încă o măgărie gratuită...
Nu mai aduna stupidităŃile lor... Dacă Ńi le trimit, aruncă-le... Spune-i si fetei că am fost ieri la
„Banca Industrială" să cer amînarea poliŃei si mi s-a spus că a plătit-o Gheorghidiu... M-am dusla el să-i mulŃumesc... nici nu ştiam ce trebuie jă fac... mi-a spus că nu-i nimic că o să-i plătesccînd oi avea... că să nu mă mai gîndesc la ea. Eram aşa de emoŃionat, că nici nu ştiam cum să-imulŃumesc. în mizeria aceasta... în urîciunea acestor zile, cînd dezgustul de tot şi de toate mă
pătrunde ca o umezeală, omul acesta mi-a adus un surîs şi o lumină. în ceasul cel mai greu alvieŃii lui, Dumnezeu să-i Ńină socoteală de acest ajutor, dat unui părăsit şi înşelat de toată
lumea... S-a sfîrşit... simt că s-a sfîrşit... Sunt încolŃit din toate părŃile şi în curînd nici o mişcarenu va mai fi posibilă. Vin după-masă la voi, Valeria. Chiar dacă nu-i Emilia... voi mai sta aşa...
fumînd în sufragerie...
- Era foarte necăjit. I se promisese un post la o gazetă şi se ducea în fiecare zi. Pe urmă
nu l-au mai angajat. Cum n-avea ce face, scria poezii. Uite, într-o revistă erau două
odată.1
Cred că i se crease bietului meu prieten o atmosferă aproape irespirabilă, încît într-adevăr era evitat de toată lumea. începuse în jurul lui, probabil, acel păienjeniş de intrigi vagi şi insinuări abile, Ńesut de acei pe care-i maltratase în scris, cu un aer quasi obiectiv, cu o ipocrită indulgentă, dar tocnvai prin această absenŃă de interes vădit era de mare putere de sugestie şi se întindea ca o igrasie. Spre uimirea mea, Nae Gheorghidiu, întrebat o dată faŃă de mai multă lume, de către un deputat care vrea să
scoată o gazetă şi căuta să-şi facă redacŃia, din ce motive a plecat Ladima de la Veacul, l-a recomandat pe acesta cu o falsă căldură şi cu o falsă ironie în acelaşi timp.
- A... e bun, e foarte bun... Şi întorcîndu-se spre tata... Nu-i aşa, Tănase? Numai vezi să ai mărunŃişuri în buzunar mereu, că-i cam place să tapeze... Şi în orice caz să
nu-i dai mandat să iscălească chitanŃele de publicitate. Altfel e băiat bun...
Tata a dezminŃit cu un aer indelungat şi familiar, care a convins mai rău.
- Glumeşte dumnealui aşa ... Da, e băiat bun.
Nae Gheorghidiu a surîs grav, larg, neconvins.
- Ei, dacă Tănase zice că glumesc, aşa o fi. Că el ştie. Că el era cu fondurile.
Eu, care ştiam că de nimic nu are mai multă oroare lumea asta ca de „tapeuri” şi care ştiam că Ladima nu numai că nu cerea niciodată nimic, căci era normal să-mi ceară
mie înaintea tuturor, dar nu mă lăsa să-i plătesc nici măcar cînd mîncam împreună, fierbeam şi am intervenit hotărît, arătînd că nici vorbă nu poate fi despre asta.
Dar Nae, extrem de amuzat, m-a aprobat cu o perfidie groasă.
- Şi ăsta are dreptate... Fred trebuie să ştie mai bine ca oricine că erau asociaŃi la ...
masă.
ToŃi au rîs zgomotos, găsind, de altfel, că obiectul nu merită prea multă bătaie de cap şi că nu va comite nimeni nici un păcat dacă îl socoteşte pe Ladima şantajist şi tapeur. De la o anumită înălŃime poŃi să calci rîzînd pe omizi şi gîndaci. De angajarea unui tip atît de ridicol evident că nu mai putea fi vorba.
¹ Sunt două poezii apărute în Logos, numărul pe martie.
CER FINAL
Dar iezerele unul lîngă altul sute,
Cînd rîd arhipelagurile lumii mute ?
Geyserii lungi lumina descompun,
