răspuns e păcat... Şi arcuind uşor umerii, întorcînd iar capul, ca o lămurire mică a gestului ei: Mi-ai cerut asta. Şi-a culcat apoi încet obrazul cu o bucurie tristă pe braŃul dus sub căpătîi.
De la o vreme, simt că Emilia mă priveşte cu o linişte penibilă. Mă examinează cu o curiozitate de muscă plictisită. Dar trebuie să merg spre destinul gîndurilor mele, pentru că mă duce într-acolo o memorie care scapă oricărui itinerar al raŃiunii, cum viaŃa vegetativă scapă controlului voinŃei. De altfel, această trăire în trecut, aprig şi voluptuos dureroasă, tine, fără îndoială, de ordinul vegetativ. N-aş putea să o provoc oricînd vreau şi nu mă pot sustrage ei orice sforŃare aş face.
întrebarea Emiliei mi-e penibilă ca o întrerupere dintr-o îmbrăŃişare prelungită.
- Ai dormit?
- Nu.
- Erai cu ochii închişi...
- Mă gîndeam... Mă gîndeam la bietul Ladima acesta... Ceea ce calculasem cu grijă
să nu mărturisesc mi se pare îngăduit să afirm acum cînd mint. Pentru întîia dată, încurajată, Emilia are o vorbă afectuoasă pentru el.
- Era băiat bun, săracu... Mă mai necăjea el cîteodată... Dar îi părea grozav de rău...
Venea pe urmă să-şi ceară iertare... Ce puteam să fac?... Mi-era milă de el... Dar...
înŃelegea şi el că nu se poate altfel.
O privesc uimit...
- Crezi că înŃelegea ?
- Daa ... mai ales la urmă ... sigur că înŃelegea ... Uite ... aşa, cam o săptămînă după
ce m-am făcut bine ... a fost, aci la noi, o scenă grozavă ... Iar îl apucaseră aiurelile.
Ascultă, nu ştiu dacă tu îŃi aduci aminte ... Ai venit tu odată la mine. Aşa cam pe la Bunavestire sau pe la Florii... Nu... nu te-ai urcat sus. A venit singură Gina să-mi spuie să mă îmbrac şi să viu jos la maşină ca să mergem la masă...
- E adevărat ... dar nu pricep absolut deloc... în ce mod sunt amestecat eu în această
întîmplare...
- Să vezi... El era la noi... Abia mă făcusem bine, şi săracul, era foarte bucuros...
Adusese prăjitură şi hotărîsem să stăm împreună cu Valeria, toată seara, toŃi trei.
Vorbea vesel, rîdea, povestea...
Cînd a venit, Gina a văzut situaŃia încurcată şi nu ştia ce să facă. Mi-a făcut semn şi mi se pare că el a văzut că are să-mi spună ceva... Am trecut amîndouă în dormitor şi mi-a spus că tu eşti cu maşina jos, că mergeŃi la masă şi că ea a venit să mă ia şi pe mine, că tot n-am mai ieşit de atîta vreme... Drept să-Ńi spun, mi-a făcut mare plăcere asta... De o lună şi mai bine nu mai mîncasem în oraş... şi am început să mă îmbrac numaidecît...
Ea a coborît jos, zicea că ai zis că Ńi-e urît să aştepŃi singur în maşină. I-am spus că vin numaidecît, dar să aştepŃi după colŃ, căci mi-era frică să nu vie Ladima... Cînd m-a văzut îmbrăcată... el, care amuŃise, m-a privit galben.
- Unde te duci ?
- Vorba aia, deşi mă plictisea... i-am spus:
- Fac doi paşi cu Gina pe jos şi mă întorc.
- Ce mai e şi asta ?... Ziceai că rămîi acasă ?... Spune-i Ginei să rămîie şi ea.
- Dacă-Ńi spun că facem doi paşi şi ne întoarcem...
Era foarte abătut şi-şi frîngea mîinile... Nu ştia ce să spună. Parcă nu mai putea respira.
- Ascultă, Emilia, te rog nu pleca... Rămîi aci, rămîi cu noi astă-seară.
Avea şi el hazul lui, ce să-i faci ? Îmi aranjasem lucrurile în poşetă, îmi căutam mănuşile... Atunci a venit el spre mine fierbînd:
- Te rog să-mi spui cine te aşteaptă jos în maşină ? Cînd am văzut obrăznicia asta, m-am enervat... łi-am spus eu: sunt bună, bună cît vrei, dar cînd văd că cineva se obrăzniceşte...
- Asta nu te priveşte pe dumneata...
- A rămas aşa ca năucit.
- Cum nu mă priveşte ?
- Da de unde pînă unde, asta ?
S-a apropiat de mine, că zău, drept să-Ńi spun, am crezut că o să mă lovească. Îi ardeau ochii.
- Ascultă, Emilia nu Ńi-e ruşine să-mi spui asta ? Îmi venea să-i trîntesc poşeta în cap, dar mi-era milă de el. L-am repezit scurt.
- Te rog să mă slăbeşti şi să nu te amesteci unde nu-Ńi fierbe oala.
Am crezut că face spumă la gură ... a început să urle la mine, trîntind lucrurile pe masă.
