- Pe cuvîntul dumitale că te reîntorci?
Îşi pusese peste bluza-cămăşuŃă taiorul care-i strîngea talia, iar la gît vulpea.
- Mă reîntorc.
- Dă-Ńi cuvîntul.
S-a oprit din încheiatul mănuşilor negre care-i veneau peste mîneci, şi-a ridicat privirea viorie, umedă, spre mine.
- Nu mi-l dau, pentru că e posibil ca jos în stradă să am chef să nu mă mai întorc, dar... cred că... totuşi voi reveni.
îngrozitoare aşteptare... nesiguranŃa asta... emoŃia că o voi vedea dezbrăcată, deşi părea să aibă corpul mult prea slab... curiozitatea să ştiu cum e în felul ei... cînd va fi goală
prin casă... cum are sînii... Am fumat Ńigară după Ńigară. S-a întors peste vreo patruzeci de minute. Cînd am auzit-o jos, m-am speriat ca de o halucinaŃie. Aducea un pachet, ca de carton, în hîrtie albă. Am crezut că e ceva de la vreo cofetărie.
- Ce mai e şi asta?...
Şi-a aruncat vulpea de la gît, a pus pe un taburet pălăria şi mănuşile negre deasupra.
- Lasă-mă să-l duc în baie... şi l-a desfăcut pe jumătate surîzînd comic, ca să-mi arate...
Erau o perie de dinŃi, săpun şi încă un anume obiect de toaletă.
- Dă-mi încă un pahar de vin, că prospeŃimea de afară m-a trezit... Am cutreierat pe stradă cu maşina, să găsesc o farmacie deschisă, servită de vreo femeie... E stupid, dar mă jenez să cer unui bărbat, fie el şi farmacist, asemenea cumpărături.
- łi-e frică să nu ai copii?...
- Nu asta în primul rînd, pentru că un copil mi-ar plăcea să am... Dar dacă
ameŃeala dintîi mă face să accept un bărbat... o clipă după aceea mi-e silă de el... Aş
muri, de nu ar fi o cameră de baie alături. Nici chiar bărbatul meu...
- Care bărbat?
- Nu are nici o importanŃă că dumneata îmi spui mereu domnişoară, ca încasatoarelor de la tramvai, dar am fost măritată... Sunt divorŃată
acum.
Am rămas mult pe gînduri... Era ceva foarte jignitor în indiferenŃa asta cu care vorbea.
- Dar ştii că e cam dezagreabil pentru un bărbat ceea ce spui?
- Te simŃi jignit dumneata?
- Da...
- Nu ştiu, poate că aş putea fi altfel, cînd aş iubi un bărbat, dar nu l-am iubit nici măcar pe fostul meu soŃ, care m-a dezgustat cel dintîi... De ce eşti posomorît? Pot să-Ńi spun că-mi placi. Dar nu atît de mult - şi a scăzut vocea - ca să te iubesc.
Şi-a aprins o Ńigară şi am imitat-o... Mă liniştisem cu totul şi o simŃeam acum puŃin cam străină. Aşa a început această întîmplare atît de plină de durere, care a urmat. Nu mă iubea şi n-o iubeam, nici măcar n-aş putea spune că o doream, căci fusese mai mult enervarea că pleacă, şi despre ea cred că, de asemenea, nu mă dorea. OstentaŃia cu care
se ameŃea cu vin mă lămurea cu totul în privinŃa asta. Hotărîsem amîndoi, simplu, un fel de posesiune lucidă, rece. Eram aşa de stins, că o clipă am avut fiorul că nu voi putea fi bărbat, mai ales că acum toată curiozitatea de a o vedea goală dispăruse, căci îmi întărisem aşa, fără motiv, din simplul fapt că se întorsese, bănuiala, provocată de faptul că avea clavicula mlădioasă, dar, oricum, vizibilă, că e prea slabă.
- Mai e vin?
I-am turnat din nou. Era pe colŃul divanului, cu mîna sprijinită pe mescioară, cu genunchii mai sus decît mijlocul corpului şi, unul peste altul, picioarele întindeau desăvîrşit ciorapii, ca şi cînd ar fi fost cu intenŃia de a-i prezenta.
Fuma foarte îngîndurată, şi eu mă întrebam cum să fac s-o sărut.
S-a ridicat hotărît.
- Nu rămîn.
Am tresărit încremenind, căci vedeam că se gîndise prea mult la ceva şi bănuiam că
regretă că a rămas. -De ce?
Gîndul că pleacă îmi dădea din nou senzaŃia că pierd ceva de preŃ Şi enumerînd comic:
- N-am nici pijama, nici cămaşă... Şi probabil, n-ai nici dumneata Eu Ńi-am cumpărat numai puŃină rufărie de pat şi de baie... Mă gîndeam că ai să trimiŃi servitoarea să-Ńi aducă lucrurile personale de acasă.
Mi s-a părut aşa de copilăroasă şi comică, încît era să izbucnesc în rîs.
- Atunci, te duci înainte, te dezbraci şi te culci... Ce nevoie ai sub cuvertură de cămaşă?
S-a gîndit, a tras din Ńigară, iar mîna, ieşind din manşeta de batist albă, mi-a dat repetat impresia unui pistil palid, de crin alb, uriaş.
- Bine, mă duc, dar să nu vii decît cînd te voi chema eu.
