într-adevăr s-a apucat să scrie. Mi-a arătat, tot la telefon, că „merge greu". Că frazele se fac mai mari decît ar vrea el, şi-şi încurcă pro-poziŃiunile. I-am recomandat procedeul excelent al parantezelor şi, la nevoie, al frazelor fără sfîrşit. A rîs şi mi-a promis că aşa o să facă.

Pe la jumătatea lunii ne-am întîlnit la curse. Cîştigase un premiu însemnat cu un cal în care pusese mari speranŃe şi era aproape fericit... Venind de la cîntar, după cursă, distrat de bucurie, m-a luat de braŃ şi mi-a spus că „trebuie" să ne întîlnim, că vrea să-mi vorbească... Era oarecare incoherenŃă în tonul lui, din pricină că era aşteptat de un grup de tinere doamne, şi eu îl Ńineam în loc. Dar pentru că mi se părea totuşi că într-adevăr vrea să-mi vorbească, am stăruit.

- Cum merge subiectul?

Fluid, plutind deasupra momentului...

- Nu ştiu... dacă e bine sau rău... Nu-mi dau seama dacă-Ńi va fi de folos, dar de-abia aştept în fiecare zi să mă văd în odaia mea de lucru,la masa de scris... E o adevărată

voluptate... DimineaŃa nu scriu, numai zbor... Cum sfîrşesc masa, de la restaurant mă

duc de-a dreptul acasă... între 3 şi 9 seara, căci numai atîta scriu pe zi... nu sunt acasă

pentru nimeni... De multă vreme n-am mai fost atît de mulŃumit... Ascultă, „trebuie" să-Ńi vorbesc... Dă-mi mîine un telefon... Şi făcînd un gest puŃin pripit: Nu cunoşti pe doamna Demetriade?... Hai să te prezint... Am în|eles că bănuia că îl Ńiu în loc anume ca să mă prezinte, cum fac unii vizite riscate în timpul mesei, şi am refuzat, mulŃumindu-i.

M-a bătut cineva pe umăr şi ra-am întors. E un fost colaborator al ziarului Le Progris, de cîteva ori deputat, care m-a apostrofat, amical şi mirat:

- Eşti prieten cu Fred Vasilescu?...

Destul de surprins am fost eu de această mirare.

- Da... e un prieten foarte agreabil...

- Ei, ce spunea?... Era radios că a luat două sute de mii de lei?

M-a luat de braŃ, protector şi cordial, şi am pornit spre ghereta albă şi spînzurată a potoului... Deşi era o zi de toamnă frumoasă, cu albastrul înalt, era lume puŃină... Mai mult obişnuiŃii, ca să zic aşa...

M-a surprins acreala cu care fostul deputat şi secretar general m-a întrebat despre prietenul meu.

- Cred că dacă Fred Vasilescu ar urmări să cîştige., bani... în primul rînd n-ar Ńine grajd de cai de curse, nu?

Mi-a răspuns cu un ton indiferent şi ironic:

- Crezi?

- Cum să nu cred... Un grajd de curse costă şi nu aduce nimic. Mi-a repetat automat şi poros:

- Crezi?

- Fără îndoială că da...

A început să-şi însemneze cu creionul în program.

- De unde ştii că Fred Vasilescu nu urmăreşte ceva... cu grajdul lui?

- AmbiŃia puerilă de a figura printre proprietari?

E adevărat că oarecare diferenŃă de vîrstă putea îngădui convorbitorului meu un ton de superioritate, exagera însă în maniera lui condescendent cordială.

- Dragă prietene, Fred Vasilescu Ńine cu orice preŃ ca la patruzeci-cincizeci de ani să devină membru al Jockey-Clubului.

Mi s-a părut o glumă dintre cele mai năzdrăvane din cîte puteam auzi.

- Cum? începe cu cai de curse, la douăzeci şi cinci de ani ca să pregătească o alegere peste un sfert de veac?

- Da, şi nici atunci nu va reuşi.

Mi se părea cu adevărat poznaşă afirmaŃia, iar nedumerirea mea era atît de evidentă, atît de profund sinceră, că fostul deputat s-a tulburat.

-Ascultă, dumneata nu Ńii de pe acum să fii membru al Academiei?Tot aşa Fred Vasilescu îşi pregăteşte de pe acum alegerea la Jockey-Club.

Îmi venea să rîd.

- Trebuie să-Ńi spun mai întîi că nici prin cap nu-mi trece să ajung la Academie.

Dar în sfîrşit, Academia e Academie... fie ea şi românească... Dar Jockey-Clubul...

romînesc? iartă-mi expresia! Şi încă să-Ńi faci un ideal din el? E, orice ai spune, puŃin comic. Mai vîrstnicul meu prieten era foarte iritat acum.

- Dumneata ştii că membri ai Academiei au căzut la alegerea de la Jackey-Club?

- N-am ştiut... şi, îngăduie-mi să Ńi-o spun, nu cred nici acum Mi-a citat atunci nume care m-au nedumerit şi a trebuit să convin...

- Bine, înŃeleg, aŃi refuzat un scriitor, sunteŃi oarecum consecvent cu dumneavoastră. Dar Fred Vasilescu e un monden, ca să zic aşa în sfîrşit, unul din ai dumneavoastră?...

Fără să mă privească, în timp ce ocoleam tribuna spre paddoc, mi-a spus cu o profundă convingere, cu un accent neaşteptat şi inexplicabil de grav şi de hotărît:

- Dragul meu, băiatul Lumînărarului, orice ar face, nu va fi niciodată membru al Jockey-Clubului..- De altminteri, ce mai vrea? E imens de bogat, adică tată-său... E tînăr, frumos, are femeile cele mai bine din Bucureşti... Ce e prea mult strică...

Mărturisesc că aşa înŃeleg lucrurile, şi oricît de comică mi se părea ambiŃia de a fi membru al Jockey-Clubului, conveneam că fostul colaborator al lui Marghiloman are dreptate.

Îşi nota acum călăreŃii, deşi nu juca, fiindcă era ruinat.

- Şi pe urmă, noi nu înŃelegem stăruinŃa lui, acum cînd la Aero-Club a devenit un factor important...

De altfel, cred că niciodată Fred Vasilescu nu s-a gîndit mai puŃin la Jockey-Club decît în aceasta lună. Din cîteva convorbiri la telefon am înŃeles ce uimitoare

descoperire a fost pentru el posibilitatea de eliberare prin scris. Refulînd ani de zile un mister ca pe un germen distructiv, în adîncul organic, închis cu taina lui în el însuşi, ca şi cînd ar fi fost încarcerat cu un dement, expresia devenită posibilă căpăta pentru el sensul unei evadări.

- Scriu, mă plimb prin casă, gîndesc, mă trîntesc pe divan, fumez iar scriu... E o bucurie pe care nu Ńi-o pot povesti... Mă lămuresc pentru mine însumi... şi, aşa văzute, chiar suferinŃele trecutului capătă un soi de îndulcire care le face suportabile... O durere povestită e o durere nu diminuată, dar armonioasă, aşa ca un soi de operaŃie pentru care eşti pregătit cu cocaină. Bucuria scrisului e mai tare ca heroina însăşi. Şi chiar la telefon, i-am simŃit prin voce frîngerea de înjunghiat: Ah, dacă s-ar putea povesti totul...

Caietele, pagini mari de coală, mi le-a trimis tocmai o zi sau două după

cincisprezece noiembrie ... Mi-a dat un telefon la gazetă...

- Diseară la nouă vine şoferul meu să-Ńi aducă o mapă cu toate prostiie pe care le-am scris.

I-am răspuns cu promptitudine: