pe urmă lămpi ca zarurile mari, mate, şi nu mai ştiu ce statuete, subŃiate, stilizate.
Succesul a fost neîntîrziat şi-au primit comenzi mai ale spentru bănci. Cum doamna T. cunoştea o mulŃime de reviste de artă, peste puŃin timp au renunŃat complet la pirogravură şi Ńesături naŃionale, introducînd noul stil cubist. Au botezat magazinul:
„La Arta decorativă”. (E drept că au început cam în acelaşi timp cu un pictor modernist).
Mai tîrziu, din pricină că transportul costa foarte scump şi mai ales se sporise vama, doamna T. a adus un specialist din Germania, pentru preparatul placajului de lemn; i-a dat ca ajutoare cîŃva lucrători de la Tîrgu-Mureş şi au instalat pe Şoseaua Iancului un atelier de mobilă şi obiecte moderne.
Ore întregi ea studia retrasă în nişa care semăna cu un birou al magazinului, şi pe urmă, fie că indica direct modelul, fie că făcea schiŃe proprii, căci învăŃase admirabil desenul, dădea în fiecare zi, timp de o oră sau două, indicaŃii şefului de atelier. De altfel, nimic nu se întîmpla în magazin şi atelier fără ştirea ei... Cînd era invitată se scuza, şi la mirarea celorlalŃi adăuga, surîzînd cu amărăciune: „E mai bine totuşi decît dactilografă...”
Acum avea cele mai diverse modele şi realizări, pe principalul dispariŃiei oricărui ornament înflorat, şi al geometriei chiar în asimetrie, căci luxul sta numai în prepararea şi calitatea lemnului.
Paturi-divane joase, cu o singură tablie la căpătîi, plecată, fără nici un fel de zorzoane, alte paturi-divane, cu nişte lăzi geometrice la un capăt, pe care se putea pune vase moderne şi statuete stilizate, iar înăuntru aşternutul. Fotolii ca nişte cuburi scobite liniar, sau scaune simple ca acelea Ńărăneşti, dar din lemn placat, dădeau o impresie de lux nou. Un paralelipiped, pe el o placă mare pătrată, era o masă de sufragerie. Lămpi-sfeşnice de birou, făcute din arcuri negre simplu, sau lămpi de tavan, în loc de lustre, cu nişte cutii de sticlă mari, mate. Covoare colorate împărŃite geometric şi asimetric, împreună cu draperii de culoare întregeau totul.
Cam în vremea asta am cunoscut-o eu. Hotărîsem să-mi montez o garsonieră şi, cum nu ştiam ce îmi trebuie, am intrat aşa, la întîmplare, la „Arat decorativă”, atras de vitrină.
Am fost întîmpinat de o vînzătoare simpatică. Purta uşor o rochie neagră, serj, cu o floare de piele, neagră, de asemeni, la piept, în stînga. Figura era prea pronunŃată în trăsături, ca de băiat, cu ochii destul de mari, dar cam apropiaŃi... Mai tîrziu numai am văzut că sunt viu coloraŃi. I-am explicat ce vreau şi mi-a dat sfaturi cu un aer atît de detaşat, atît de indiferent faŃă de vînzare sau cumpărare, că m-a convins... Se înŃelege că
şi asta e o tehnică negustorească mult mai fină şi mai abilă decît lauda deşănŃată şi puerilă a mărfii, în principiu. M-a întrebat cîte camere sunt, ce formă are garsoniera, ce culoare au tapetele, cîte ferestre etc. Şi cred că am spus o mulŃime de prostii, căci nu prea ştiam ce vreau. Şi nu înŃelegea nimic.
Nedumerit şi simŃind nevoia să fac o glumă...
- Nu rămîne decît să veniŃi s-o vedeŃi.
Se aşezase cu coatele pe o vitrină, aducînd umerii cam prea rotunzi, ca merele, legaŃi în arc la spate, încovoiaŃi în faŃă, căci rochia deschisă sus, în elipsă, descoperea cînd pe unul, cînd pe celălalt.
- Nu văd de ce n-aş trimite un maestru în locul meu, dar nu văd iarăşi, dacă ŃineŃi să vin, de ce n-aş veni... Şi zîmbea cu o amabilitate de vecină, parcă, atît de îndepărtat şi indiferent, că nu ştiam ce să cred.
Îi priveam mîinile subŃiri, nervoase, care nici un moment nu stau în loc, şi contrastau astfel cu imobilitatea limpede şi cu absenŃa ochilor.
- Domnişoară, îmi este imposibil să ştiu ce vreau. Spun sincer... Dar uite, dacă eşti bună, spune-mi, suma de 200 de mii de lei, cît vreau eu să cheltuiesc, ajunge pentru ca să-mi mobilezi trei camere? Uite, asta e cheia apartamentului... care e într-o casă nouă şi e gol. Îl poŃi vizita, poŃi hotărî mobila cum crezi dumneata că e mai bine... După vitrină, văd că în orice caz te pricepi mai bine ca mine... La 22 aprilie vreau cheia şi apartamentul... Te previn, domnişoară, că la nota dumitale voi face o reducere de 20 la sută.
M-a privit foarte mirată, măsurîndu-mă cu capul întors, lung, spre mine.
- Da, desigur că da...
- Atunci...
Şi nedumerită...
- În sfîrşit... dacă dumneata vrei aşa...
- De ce nu? Tot acolo ajung... A mai şovăit puŃin.
- Da... vreau să spun... ştii... se obicinuieşte un aşa-numit acont ?... Cred că l-a cerut pentru că în prima clipă i-am părut neserios.
- A, da... N-am însă bani la mine...
- Nu face nimic. VeŃi trimite suma de 50 000 de lei, în cazul acesta, după-masă sau mîine. „Bună negustorită", mi-am spus.
- AveŃi vreo preferinŃă?
- !?
- SpuneŃi-mi cel puŃin ocupaŃia? îmi îngăduiŃi să întreb, nu?
- Sunt secretar de legaŃie în Ministerul de Externe. în prag i-am repetat:
- În seara de 22 aprilie dorm la mine acasă. Nu?
Cum aş putea să-Ńi descriu bucuria pe care am simŃit-o intrînd în noua mea locuinŃă... Era şi ceva din plăcerea cu care pui întîia oară un rînd de haine, dar era de vină şi frumuseŃea locuinŃei.
După-amiaza era cu soare proaspăt de april, cald, cu razele foarte lungi, parcă
umede şi, nu ştiu cum să-Ńi spun, mai grele decît de obicei, cînd am trecut pe acolo. Dar servitoarea, angajată de harnica mea furnizoare, nu m-a lăsat să intru, „că aşa a spus domnişoara". Este caraghios, însă de-abia aşteptam să văd cum e, aşa cum îŃi dai seama că e caraghios să aştepŃi să vezi dacă Ńi-au reuşit nişte fotografii, dar tot aştepŃi cu nerăbdare.
Trebuia să mă duc la club, la o partidă de bridge şi nu m-am dus. Azi mă gîndesc de ce puŃin depind întîmplările esenŃiale din viaŃa noastră. Am pornit-o cu „rabla" spre Şosea... Aş fi vrut să fac o plimbare de o oră pînă la Ploieşti, lunecînd uşor, numai ca să
simt pe ochi, în jurul gîtului, pe mîini, prospeŃimea care adia a primăverii. Dar de la aerodrom gropile îŃi tăiau orice poftă de viteză şi de îngîndurare la volan.
M-am întors pe la 8 jumătate... Se înserase... Vestiarul nu era gata, n-avea nici măcar cuier şi am trîntit pălăria pe parchet, aşa copilăreşte, ca să fac tot ritualul... Din vestiar o uşă, în faŃă, da în birou, iar alta, mascată, în stînga, da într-un hol mic... Mi-a deschis ea însăşi cînd am sunat şi, emoŃionat, am intrat în birou... Dădea o impresie de întunecare geometrică intimă. îl tapetase cu un fel de sac fumuriu. în loc de birou propriu-zis, o masă foarte lungă, fără sertare, ca o blană groasă, de stejar lăcuit afumat...
în spate, trona un fel de casă de bani, de stejar lăcuit, cu o uşă groasă, nu cu sertare...
Peretele opus era ocupat de un divan-colŃar, lung şi îngust, deasupra cu raft de cărŃi, în lături cu etajere subŃiri, tot pentru cărŃi sau vase de flori. Un alt cufăraş lăcuit pentru licheururi, o masă din trei blăni, două întretăiate şi acoperite cu alta pătrată în mijloc.
Fotolii mici, cubice. Pe jos un covor de o singură culoare, cafe-nie-verzuie, ca şi stofa divanului, ca şi draperiile.
- Aci ai să-Ńi primeşti prietenii. Aci, nu în dormitor, şi surîdea... Un birou mare, fără sertare, că nu eşti profesor. Dosarele diplomatice, te întorci şi le pui în dulapul acesta masiv. Prietenii dumitale vor vrea să stea comod... de aceea divanul lung... N-am pus jilŃuri adînci, ci jumătăŃi numai, în jurul acestei mese de licheururi, şi arătîndu-mi dulăpiorul: acolo păstrezi sticlele de băuturi. Raftul acesta, jos, e mai puŃin pentru cărŃi, mai mult pentru bibelouri. Cubul acesta e lampa de birou... Lîngă divan sunt alte două
