încă o dată, nu te supăra.
George
Rîde gros, plin, sănătos.
- Era altceva... El nu ştiuse că se plăteşte intrarea... Şi, cînd s-a cerut taxa, s-a făcut ca varul de alb... Cred că deşi ne invitase, crezînd că e gratuit, n-avea bani nici pentru el, necum pentru noi două. A început să bîlbîie, de-Ńi era milă de el...
Emy, scumpa mea,
Întotdeauna nevoia de a-Ńi scrie creste în mine ca o voluptate, dar poate că niciodată caacum. Dăinuie în mine încă frumuseŃea orelor de aseară, aşa cum dăinuie în ghiocul proaspătvuietul haotic al mării. Asemenea seri justifică şi scuză toate amărăciunile iubirii. Ce împăcareprofundă îmi dă surîsul tău aşa de cald, cînd mă priveşti!
Şi trebuie să fie asemenea seri lungi, petrecute împreună, ca să-mi dau seama cît de puŃinte cunosc, ca să-Ńi descopăr noi însuşiri.
Niciodată nu Ńi-am admirat frumuseŃea mai mult ca aseară, Emy... Nu vorbesc de capultău, care, Ńi-am mai spus-o, îmi aminteşte desăvîrşit de Lavinia, fiica lui TiŃian, purtînd, întabloul pe care l-am văzut în singura mea călătorie în străinătate, o tavă cu fructe. O impresie desănătate trupească şi sufletească, de bucurie- luminoasă, bună şi sinceră. E totul numai armonieîn tine, Emy. Te ascultam aseară şi te-aş fi ascultat încăore întregi. Regăseam în tine, ca laînceputul de neuitat al iubirii noastre, inteligenŃa aceea egală, subtilă şi liniştit pătrunzătoare cao mireasmă. Niciodată n-am întîlnit un mai firesc bun-simŃ, o judecată mai adîncă şi aşa defrumos domoală. Liniştea ta, cînd povesteşti, iluminată de surîsul plin, cinstit, cu care sublimeziunele momente, mă face să înŃeleg cît de fără pereche eşti în această lume cotidiană şi meschină
în care trăim. Emy, iubirea ta îmi sporeşte orgoliul de bărbat. Cu cel mai cald şi mairecunoscător sărut,
G.D.L.
O întreb surprins, uimit, despre ce e vorba.
Surîde larg amuzată.
- Am stat cu el de vorbă, săracu, o seară întreagă. Că ştii... uneori... cînd nu era nimeni de fată (ca să nu se compromită?) eram drăguŃă cu el. M-a pus să-i povestesc fel de fel de lucruri. De la Bîrlad. Din teatru. M-asculta ca un copil. Nici nu-i mai venea să
plece.
Mi-e cu neputinŃă să cred că scrisoarea lui Ladima e sinceră, că toate acele însuşiri erau cu adevărat descoperite. E prea mare deosebirea dintre ele şi ceea ce arată Emilia, ca să fie posibil ca un îndrăgostit, fie el şi Ladima, să le şi creadă, scriindu-le. Socot că el se amăgea, cu oarecare luciditate. Seamănă, într-un anume fel cu Nd., bătrînul care stă
de vreo cîŃiva ani la noi la Ńară. E fiul unui fost ministru de prin preajma războiului pentru Independentă. A moştenit o avere frumoasă pe care a pierdut-o la cărŃi, toată.
Chinuit pînă la demenŃă de acest viŃiu, după ce a stors de unde a putut şi cît a putut, făcînd datorii ruşinoase, a rămas muritor de foame, prin cafenele, la bătrîneŃe. Acum vreo zece ani, tata, făcîndu-i-se milă de el, i-a spus să vie la una din moşiile noastre şi să
rămîie acolo. Are cel puŃin casă şi masă, fără grijă. Ca întotdeauna şi acum simte nevoia să joace, dar vechilul şi alŃi cîŃiva mai răsăriŃi de pe acolo nu vor să joace cărŃi cu el fiindcă n-are parale. Cum face însă rost de bani, de la mine sau de la prieteni, întîmplător, aleargă să-şi caute parteneri. Aceştia, ştiindu-i patima, se lasă greu, spunîndu-i acum că ei nu au parale. Pînă în cele din urmă tot el le împrumută banii de joc, numai şi numai să poată juca. Dar la sfîrşit rămîne fără nimic, căci ei dacă pierd îi împrumută din nou întruna, dacă dimpotrivă cîştigă, nu-i dau înapoi decît datoria, dar lui nu-i împrumută niciodată nimic. Multă vreme am crezut că experienŃa asta, măcar în zilele cînd o încearcă, trebuie să-1 dezguste definitiv de asemenea tovarăşi de joc. Totuşi nu... Mi-a spus-o singur. E mulŃumit că a jucat chiar şi aşa.
Ceva din această mulŃumire e şi în scrisoarea asta a Iui Ladima, care, pătimaş, împrumută însuşi Emiliei tot ceea ce-i trebuie ca s-o poată iubi şi o iubeşte anume, pentru ceea ce i-a împrumutat chiar el.
Emy, sunt neliniştit... LenuŃa îmi spune că ea treia zi cînd n-ai coborît din pat... Trebuie să
faci să te vadă neapărat un doctor. E îngrozitor... Trei zile am lipsit şi eu, şi trebuia la întoarceresă mi se întîmple ceva...
Vin mîine cu un doctor prieten să te văd.
George
Întorc întrebător capul spre ea, căci tristeŃea din mine e tot o apă cu durerea omului acesta.
- Era un raclaj şi, din cauza lui, o infecŃie care m-a Ńinut în pat aproape o lună... de două ori am crezut că mor... M-am opus, cred şi eu, să vie doctorul lui, să afle ce am...
Cobîlcea, care la început îmi dăduse bani pentru operaŃie, cînd a văzut că s-au cam încurcat lucrurile, n-a mai dat nici un semn de viaŃă... Gheorghidiu nici el, deşi i-am trimis o scrisoare. în fiecare zi se ducea Valeria cu cîte o scrisoare, ca să aducă bani, dar mai totdeauna era degeaba... BărbaŃii sunt scîrboşi... Cînd eşti bolnavă, nu exişti pentru ei.
Ea a deprins ritmul meu sufletesc, s-a angrenat povestirii înseşi, de aceea îmi dă
toate explicaŃiile firesc şi ca o confidenŃă simplă.
Emy,
Am înŃeles aseară, dintr-un gest al Valeriei, că o duceŃi puŃin cam greu, că boala asta cadeprost. Sunt sărac, Emy, şi sufăr îngrozitor că la vîrsta mea nu sunt în stare să fiu de nici unfolos femeii iubite, care suferă atît cît suferi... Ieri, după ce aplecat doctorul, a cărui privire ampîndit-o, ca un cîine ochii stăpînului, încercînd să ghicesc în ei, am rămas multă vreme sfîrşit deoboseală şi pustiu sufleteşte, în sufragerie... Mi-e silă de mine, Emy... Să văd cît de greuizbuteşte Valeria să facă faŃă pentru medicamente, pentru hrana zilnică şi să nu pot nimic! Maiales că am şi eu necazuri... Am fost recunoscător ieri proprietarului care n-a mai insistat... Ce să
fac?
George
P.S. îŃi trimit, ca să-Ńi mai treacă timpul, cum stai aşa în pat, vreo două cărŃi de citit. îŃitrimit şi Cugetul unde am o poezie.¹
¹ E în numărul de pe martie al Cugetului
SAMARCANDA
Muntele sticlos din fund e la trei nopŃi
Depărtare cu privirea. Şahi răscopŃi
Plîng ce-a fost cu ochii scoşi. Oigurii mei
Cresc în vaduri, văile vuiesc de ei.
Merg spre turnul nalt, cît norii albi de grindeni,
