O privesc lung, ca pe o haină, şi iau altă scrisoare.
Dragă Emy, nu înŃeleg de ce atîta insistenŃă... Dar, în sfîrşit, pentru că Ńii tu atît... Vin aşaîn haină neagră şi cu un domino... pe care zici că l-ai găsit... Dar trebuie să trec mai întîi pe laVasiliu... Pe urmă am treabă la S.S.R. Cred că de acolo scap pe la 8 ½. Mi-e foarte greu să mergprin ger, mă ustură respiraŃia. Voi veni la tine imediat după masă...
- łineam să merg cu orice preŃ pentru că ştiam de la Gina că o să vie acolo Cobîlcea, un basarabean, prieten cu Gheorghidiu... Eu mergeam în rochie de seară
nemascată... Găsisem şi pentru el un domino... In bal, vorba aia, aveam să ne pierdem unul de altul... de la uşă chiar.
Emy dragă,
Îmi pare bine că te-ai convins şi tu că a fost o greşeală să mergem la acel bal... Mai întîifaptul că n-am avut nici măcar domino şi a trebuit să îmbrac o jerpeiitură de costum deconspirator de la operă mi-a stricat de la început cheful... Pe urmă, înghesuiala aceea stupidă dela intrare. Să aştepŃi o oră pînă se mişcă gloata dinaintea ta... Nu mai spun că eu n-am înŃelesnimic din tot balul, pentru că toată seara te-am căutat pe tine... Degeaba spuneai că să nu nepierdem unul de altul, căci era zadarnic... N-am făcut decît să urc şi să cobor scările Eforiei,înghesuindu-mă într-un bîlci de costume de tot soiul, căutîndu-te de la balcon pînă pe scenă. Eraîntr-adevăr o striveală şi o căldură înăbuşitoare... Abia se găsea cîte un colŃ retras... Aş vrea să-Ńispun un lucru... De ce te-ai supărat aseară cînd Ńi-am spus că nu e frumos să vorbeşti cu tineriiaceia, de la altă masă? Tu erai nemascată, Emy, eu de asemeni din cauza căldurii mi-oscosesem... în asemenea cazuri nu mai eşti în necunoscut. O femeie bine, nemascată, chiar la unbal mascat, nu trebuie să îngăduie familiarităŃi... BărbaŃii aceştia sunt de o necuviinŃă
neruşinată... aseară am avut tot timpul impresia că ne-a urmărit un automobil cu farurilestinse... Cînd am coborît, ne-a luminat însă de două ori cu farurile bnisc aprinse... Cred că auvrut să-Ńi fixeze casa...
G.
- Vai, ce am mai păŃit la balul acela. Dacă l-ai fi văzut în costum. Ce mutră
nenorocită avea... Să rîzi să te prăpădeşti... Nu puteam să mă mişc din cauza lui...
Aproape că mă Ńinea de mînă... Şi vorba aia, nu pentru el venisem la bal... Cum ajungeam la înghesuială, şi dispăream... Multă vreme nu i-a trăsnit prin cap să mă caute pe culoare, sus la balcon... Acolo am stat de vorbă cu un tip foarte bine, căruia i-am spus să ne despărŃim şi să ne urmărească pînă acasă la plecare... că vom pleca la 3 fix... Să
aştepte să plece cumnatul meu... (i-am spus că Ladima mi-e cumnat) şi pe urmă am să
apar la fereastră... Am vrut să nu creadă că sunt singură, că unor bărbaŃi le face proastă
impresie asta... Pe urmă am mai căutat să mai fac alte cunoştinŃe... Dar nu puteam scăpa de el... Nemascat, că spunea că-l înăbuşă masca, era şi mai oribil... Cînd i-am spus lui MiŃi să-l tie puŃin de vorbă... nici n-a vrut să audă... Fugi, dragă, de aici... Ce vrei, să
rămîn de pomină!... Nu vezi, parcă-i Donchişote. Naiba să-i ia pe bărbaŃii de la Operă...
Au adus mai multe costume pentru noi, fetele, şi pentru bărbaŃi... Dar eu m-am dus prea tîrziu şi n-am găsit decît costumul ăla de cavaler, pentru el.
O privesc atît de mirat şi de străin, că o clipă am impresia că a înŃeles totul.
Lumina lămpii de pe noptieră vine însă din spatele meu, încît fata îmi e într-o umbră
uşoară, pe cînd ea e luminată în plină fată, iar umerii i-au căpătat luciri de sidef.
Emy dragă, am venit prea tîrziu, am fost după-masă cu un prieten aviator, la aerodrom laPipera. îmi pare rău că nu te găsesc. Diseară eşti acasă? Vreau să-Ńi vorbesc.
G.
Treceam cu maşina de la restaurant spre aerodrom şi l-am întîlnit pe Academiei.
L-am întrebat dacă vrea să meargă cu mine şi am fost bucuros că a primit. Zoream acum
antrenamentul, căci vream să plec, cît timpul era favorabil, spre Capetown. Toate încercările din vară eşuaseră şi a trebuit să aduc noi transformări Breguet-ului, schimbînd rezervorul, care nu putea lua decît 4 000 de kilograme de benzină - cînd eu aveam nevoie, ca să încerc şi un record mondial de distantă, de peste 8 000 de kilograme
- şi aducînd unele modificări terenului de aterizare, zborurile de antrenament erau foarte obositoare mai ales din cauza discuŃiilor şi a intrigilor de la aerodromul militar, unde îmi aveam adăpostit avionul... Sunt o seamă de aviatori tineri, foarte curajoşi şi foarte dornici să se distingă cu orice risc - prin biruinŃe răsunătoare... Din păcate, nu sunt încercaŃi decît arareori, căci, şi pentru ca să concurezi la moarte, trebuie, pare-se, protecŃie. în concursuri internaŃionale, în raiduri de mare importantă, sunt folosite mai totdeauna cam aceleaşi elemente, aşa cum rolurile se dau la teatru oficial aceloraşi actori favoriŃi ai direcŃiei. Din pricina asta mocnesc mari nemulŃumiri, iar printre cei mai urîŃi, în lumea aviatorilor, simt că sunt şi eu. Faptul că dispun de un avion al meu, faptul că
am utilajul aerodromului la dispoziŃie, faptul că am libertatea oricărei iniŃiative îndurerează, ca un memento social, pe cei oropsiŃi, care nu-şi pot oferi, la preŃ bun de glorie, nici măcar viaŃa.
Plecarea mea spre Capetown a fost anunŃată în toate ziarele, fără dezvoltare prea mare gazetărească, dar repetată cu destulă stăruinŃă... Fixasem întîia dată această
plecare la 20 februarie, la 1 noaptea, nădăjduind să ajung în zorii zilei deasupra Mediteranei, să petrec a doua noapte peste Africa şi să pot zbura cea de a treia noapte, peste Ńinuturile necunoscute ale Transvaalului... Cum se obişnuieşte, din snobism mai ales, foarte multă lume mondenă şi sportivă a Ńinut să asiste la plecare... O telegramă de la Constantinopol, anunŃînd vremea rea, m-a făcut să amîn raidul cu două zile. Deşi anunŃată la aceeaşi oră, lumea n-a mai venit în număr mare, avînd aerul că „s-a păcălit o dată". Exasperat însă, a trebuit să amîn din nou, din cauza unui incident stupid.
Indicatorul de turaj, deşi din vreme controlat, acum era gripat. Am crezut că am să
leşin, aşa, de exasperare. Prea era mare ghinionul, prea se amesteca parcă un geniu al răului.
Fireşte că am început să fiu ironizat de către toŃi cei care, deşi nu plătiseră intrarea, pretindeau spectacolul după program. Furios, am decis că a doua zi voi pleca fără să
anunŃ pe nimeni, la 4 dimineaŃa, ca să nu mă mai plictisească nepoftiŃii pretenŃioşi.
Am dormit toată ziua în ajun (provocîndu-mi o insomnie cu o noapte înainte) şi am venit cu două ore mai devreme să văd dacă mecanicul şi inginerul fabricii mi-au pus aparatul la punct. Era un sfîrşit de noapte ceŃos, cu un orizont alburiu, cu vagi dungi negre-fumurii... Stele puŃine, dar reci şi strălucitoare. Deşi eram încă în iarnă, bătea un vînt călduŃ, dinspre miazăzi. Terenul verde era fără zăpadă, dar ici-colo cam moale, şi gîndul că-l voi străbate cu 8 000 de kilograme de benzină mă irita ca o contrazicere cîinoasă. Prin jurul hangarului, pe lîngă gheretele sentinelelor, erau muşuroaie de gheaŃă înzăpezită.
N-aş putea spune că nu eram emoŃionat, dar putea să fie şi din cauza acestor preparative de sfîrşit de noapte răcoroasă de tot în februarie, care aveau un mister de pornire la atac în zorii zilei. Sau poate că era şi neobişnuinŃa de a fi sculat la o oră atît de mică, aşa ca un condamnat deşteptat pentru execuŃie. (Ar fi fost altceva dacă, nedormind, aş fi prelungit o noapte pînă în zori.)
În afară de inginer şi vreo trei mecanici, de fratele meu, de un căpitan care reprezenta Aero-Clubul pentru omologare, mai erau sora mea şi vreo trei ofiŃeri piloŃi.
Aeroplanul fusese scos din hangar şi adus pînă în lumina lămpii foto-electrice.
Globurile electrice din faŃa hangarelor, din cauza aerului puŃin ceŃos, rece, dădeau o
lumină difuzată, reverberată, de parcă iluminau cavouri aliniate. Îmbrăcasem salopeta ca pe nişte nădragi pînă la piept, pusesem casca cu ochelarii deasupra şi, învăŃat de incidentul din ajun, căci altfel aveam încredere în mecanic şi în inginerul fabricii noastre, am început, dînd tîrcoale păsării mele cu formă de torpilă înaripată net, o verificare personală şi amănunŃită: jocul elicei, cablurile comenzilor, conductele de benzină şi ulei. La ampenaj, profundorul îmi pare înŃepenit şi tresar, dar respir numaidecît: mecanicul îl încearcă în acelaşi timp cu mine, însă în sens invers. Benzina era pusă, după indicŃia mea, în trei rezervoare. Unul între mine şi motor, iar două
laterale. Printr-o apăsare de pîrghie, în caz de pericol puteau fi desprinse de aparat, ca să evit incedniul sau prăbuşirea.
De la o vreme, am băgat de seamă o maşină de piaŃă închisă, izolată de celelalte maşini cu care veniseră cei prezenŃi, şi m-a pătruns deodată fiorul unei bănuieli... Am ghicit, am văzut cu o putere de dincolo de mine, nu ştiu, dar am desluşit pe perna din fund ca o arătare, un chip de femeie. Mi-am simŃit tot corpul, mişcarea sîngelui în capilare şi mi s-a tulburat respiraŃia... Era linia ştiută a hainei de blană şi mai ales gestul mîinii întinse, adus pe rever, în mănuşa muşchetar, ca să acopere pieptul. Aşa cum numai unii au văzut pe apostol în noaptea fugii, eu singur vedeam şi înŃelegeam.
