însă, ca şi pe toţi ceilalţi, nu pentm ca să se justifice şi să se confirme în păcat, ci pentm ca să se lase de el.
Hristos n-a respins pe curve şi pe hoţi, dar nu spre a-i binecuvînta în poziţia lor de curve şi de hoţi, ci pentm a-i ajuta să nu mai fie. Greşit ar fi să se creadă că
homosexualilor le-ar asigura un tratament preferenţial, pe ei primindu-i fără ca să
se cureţe şi libereze din robia păcatului lor.
Domnul, din milă şi bunătate, ascultă orice rugăciune; scopul rugăciunii nu este însă întărirea în păcat. Mauriac îi spunea lui Gide: n-are-a-face la ce renunţi, totul este să renunţi; ca atare în cazul homosexualilor problema nu se pune în alţi termeni decît ai înfrînării.
în al doilea rînd: creştinismul este prin esenţă universalist şi ostil oricărei segregaţii. Nu este conform cu spiritul învăţăturii lui Hristos să existe o biserică
pentm albi şi una pentm negri, o biserică pentra femei şi una pentm bărbaţi, o biserică pentm bogaţi şi una pentru săraci, o biserică pentm homosexuali şi una pentm heterosexuali, o biserică pentm intelectuali şi una pentm analfabeţi. Tot astfel, ar fi necreştin şi nu lipsit de ridicol (segregaţia duce spre ridicol) să
fiinţeze biserici speciale pentm hepatici, cardiaci, bolnavi de calculi renali...
Destul că-L rugăm pe Dumnezeu fiecare în limba noastră şi că ne despărţim pe naţionalităţi şi confesiuni, nu mai e nevoie să creăm alte particularisme.
Gherla, iulie
în camerele dinspre şosea, vara, căldura e atît de mare încît gardienii îngăduie deţinuţilor să-şi lepede hainele vărgate şi să stea în chiloţi. Zăpuşala
atingînd în anumite ore intensităţi de neînchipuit, unii se urcă pe paruri, apucă
doi cîte doi un „cearşaf' şi-1 agită spre a încerca să iste o adiere.
Stau cu Marinică P. şi Sile Căt. şi învăţ Cintecul Potirului al lui Crainic.
Pîinea şi Vinul. Ca la Trakl şi la Ignazio Silone. Caracterul atît de simplu al creştinismului întemeiat pe două realităţi, două biete şi-n acelaşi timp splendide realităţi: pîinea şi vinul.
Şi iată, potirul la gură Te-aduce Iisuse Hristoase, Tu, jertfă pe cruce Adapâ-ne, sînge de Sfînt Dumnezeu
Ca bobul în holdă, ca mustu-n ciorchine Eşti totul în toate şi toate prin Tine Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.
317
Ca prin minune încep să simt o răcoare, o umezire a gurii arsă de sete (nici la Gherla nu pot bea apa, sălcie); şi o imensă recunoştinţă, niciodată n-am ştiut mai bine ce e smerenia, cît de „săracă" şi „ticăloasă" e condiţia umană.
Gherla, 1961
Foarte mulţi îşi reneagă trecutul, dezmint pînă şi lucruri notorii. „N-am fost!"' Exemplu de cinste şi sinceritate colonelul C. L. care după ce se recomandă
adaugă — spre ştiinţă şi bună regulă: am fost prefect legionar de Oradea şi senator legionar.
Bucureşti, 1965
Cu Sorin Vas. şi Ştefan Pop. despre nebunie.
Secretul nebuniei - pentru Sorin Vas. şi Ştef. Pop - stă în discontinuitatea ei, în lipsa de coerenţă şi de consecvenţă a nebunului.
X. Y. zice că e Napoleon Bonaparte.
Foarte bine. Sunt gata să-1 cred. Dar nu pot deoarece el se poartă ca N. B.
numai pînă la un punct. Apoi trişează, se opreşte. Nu e consecvent cu el însuşi, nu e coerent. Mai bine zis nu-i serios în nebunia lui.
E nebun nu pentru că se socoteşte N. B., ci pentru că nu e în mod continuu N.B. •
Napoleon Bonaparie e Napoleon Bonaparte pentru că el se poartă mereu ca atare, pe cînd X.Y. se mulţumeşte ca ceilalţi să-1 trateze ca şi cum ar fi N. B.
Victor Hugo: era un nebun care se lua drept V.H. La fel şi Bonaparte.
Dar Victor Hugo şi Napoleon Bonaparte se purtau ei înşişi, prin propriile lor mijloace, ca V.H. şi N.B.
Mulţumindu-se ca alţii să-i recunoască situaţia de N.B., nebunul dă dovadă
de neseriozitate.
Foarte bine, îi accept punctul de vedere. Da, eşti N.B. Fii!
Şi iată că nu poate fi. Pe cînd N.B. e un nebun care poate să fie N. B:, care-şi poate realiza modelul şi-1 poate pune în funcţiune.
Lui X.Y. îi lipsesc mijloacele de a se purta ca N.B. In cele din urmă, din concesie în concesie, se declară mulţumit dacă i se spune: Maiestatea Voastră.
■318
Pe scurt, nebunul nu crede consecvent, continuu şi coerent că e N.B. în acest sens el ştie că nu e N.B. şi că e nebun: în acest sens orice nebun o face pe nebunul. La X.Y. există undeva o întrerupere, o scurgere (une fuile), o tlanşare.
Daca domnul de cristal din nuvela lui Henri Duvernois ar fi coerent, n-ar
