a oricărei biserici creştine: intră cine vrea, stă cine poate.

- Dovadă că funcţionarul nu se poate apăra zicînd: am executat ordinele, că

poartă o răspundere, e faptul că în Crez se spune „în zilele lui Ponţiu Pilaf*, iar nu în zilele lui Tiberius Claudius Nero Caesar.

- Nu numai agitaţia ori graba sunt vrăjmaşe libertăţii, ci şi viteza în sine.

Denis de Rougemont: cele mai măreţe spectacole naturale sunt spectacole ale încetinelii sau imobilităţii. Rapiditatea nu poate fi isprava unui spirit întrupat, ci numai a imaginaţiei sale pervertite. Efectele vitezei ţin de domeniul materiei lăsate în voia maniei sale de a tot cădea. Deîndată ce spiritul intră in joc, el provoacă încetiniri şi întîrzieri, de unde şi pierderi de timp. In\ enţiile menite a le umple trec mereu dincolo de ţintă. Şi astfel o eră a vitezei devine o eră în care materia predomină. Provizoriu: căci se întâmplă ceva curios, la anumite viteze foarte mari materia începe să se spiritualizeze.

Gherla, 1964

In ultimele săptămîni, brusc, atmosfera se destinde. La duş suntem lăsaţi să

ne spălăm; nu ni se mai porunceşte „echiparea"' îndată după ce ne-am udat şi săpunit. Deţinuţii mai acătării sunt chemaţi la îndelungate conciliabule cu organele de administraţie şi ofiţeri de securitate veniţi din Bucureşti şi Cluj. Li se cere - ca dovadă de reeducare - să dea declaraţii de recunoaştere a vinovăţiei, de făgăduinţă a unei bune purtări

398

pe viitor, de ataşament faţă de regim. Pe un ecran improvizat în sala mare de la parter apar cartiere de blocuri noi în diverse oraşe. „Le recunoaşteţi? le recunoaşteţi? aşa-i că nu?" exultă directorul închisorii. Unii, mai ales dintre cei de la Botoşani, din aşa-zisa cameră a lorzilor - numai ..istorici", ţigări fine, reviste alese şi tot felul de farafastîcuri -sunt luaţi cu maşina şi duşi prin ţară să

vadă realizările. Mulţi nu ştiu cum să procedeze în privinţa declaraţiilor: sa le dea? să nu le dea? Sâ-şi facă lungi autobiografii - iată că sosesc cu hîrzobul din cer topuri de coli de hîrtie, cerneală, condei - în care să-şi renege originea socială, părinţii, tinereţea, prietenii?

Pe cine îmi cere părerea îl sfătuiesc să-şi caute de treabă, e clar că ni se pregăteşte eliberarea; cu sau fără declaraţii tot plecăm. Dar dacă totuşi nu va fi aşa? Dacă nu vine decretul? Şi dau oamenii declaraţii, se leapădă de cele mai

dragi idei, de ei înşişi, scriu febril. Ai crede că vor scrie scurt şi cuprinzător. (Sau se vor referi la generalităţi: daţi-i cu patriotismul, mi-este sfatul, şi cu poporul.) Să vezi şisă nu crezi: oameni care scriau cu greu dobîndesc şi ei cursivitatea şi darul povestirii. Efectul declanşator al pacientului întins pe canapeaua psihanalistului. înşir'te mărgărite.

Se organizează şedinţe. La una din ele, pentru combaterea sectanţilor, ia cuvîntul şi pastorul luteran Wurmbrandt care-i beşteleşte pe iehovişti. (Urît.

Nu-mi place. Iehoviştii sunt cum sunt, dar deocamdată ne aflăm camarazi de suferinţă. Dar nu-i adevărat ce spune Wurmbrandt? E, adevărul însă nu se cuvine a fi rostit oricînd şi oriunde. Nu e valoare absolută. în curtea închisorii şi-n prezenţa administraţiei adevărul despre iehovişti nu este că sunt nişte bieţi nătîngi, ci că sunt nişte victime şi nişte martiri.) Sunt cu atît mai nelămurit cu cît despre Wurmbrandt nu ştiu şi n-am aflat decît luciani foarte bune.

Mă pomenesc dus pe sus la o şedinţă a cărei temă marxistă e dispariţia treptată a statului. (Fie spus în treacăt, pînă una-alta are aerai de a o duce foarte bine, Statul.) Participă numai deţinuţi, nici un gardian, nici un politic, nimeni. Şi lucrurile totuşi merg cape roate, discuţiile se desfăşoară şnur. Qi vous doime un

avantgoutw de ce are să fie afară.

La următoarea şedinţă nu mă mai înhaţă; nu mă silesc, sunt însă pus să spăl şi să frec scările celor trei etaje ale Gherlei. Apa o scot din cişmeaua care e în curte. Frecatul pietrelor măcinate şi îmbîcsite nu-i uşor. Dar nu mi-e, zău, inima grea căci nimic nu se poate asemui cu dezolarea şi puterea emetică a unei şedinţe de reeducare şi teorie. Imaginea prevestitoare e clara: maşina va funcţiona singură, singură şi foarte lin.

399

- Va trebui să vorbesc, măcar puţin. Domnul, după ce vindecă bolnavii, îndrăciţii, păcătoasele le spune să meargă în pace şi să tacă. Au mers în pace, dar n-au tăcut! Cum ar fi putut oare să tacă, să nu strige ce li s-a făcut.

Psalmul XXXIII: Bun este Domnul, gustaţi şi vedeţi.

1967

Spre seară, la începutul toamnei, îmi sună la uşă Camil Demetres-cu. îl poftesc, bucuros, înăuntru. Sunt grăbit, spune, am trecut doar să văd ce faci. Dar intră niţel! Se codeşte, îmi calcă pragul parcă stingherit şi s-ar zice, într-adevăr, că stă pe cărbuni de nu aprinşi, oricum călduţi. Nu înţeleg.

în sfîrşit, mă lămureşte. Nu e singur, e însoţit de cineva, un om care aşteaptă

jos în faţa casei. Să poftească sus, exclam, du-te de-1 cheamă numaidecît. - Nu îndrăzneşte. - Cum adică? Ce vorbă-i asta? - Da, e Bellu Zilber, nu îndrăzneşte, nu ştie dacă...

Mă aflu în pijama, halat şi papuci. îmi pun degrabă pardesiul pe umeri şi fără a-1 mai lăsa pe Camil să-şi încheie fraza, mă năpustesc pe scări în jos; în dreptul uşii de intrare îl zăresc pe Bellu Z. fâcînd Ies cent pasm, agale. îl iau de mînă, îl trag în holul blocului şi-1 îmbrăţişez. Suntem amîndoi foarte emoţionaţi.

Misterul Timpului. Farsele pe care ni le joacă viaţa, surprizele pe care ni le rezervă, mereu. „De cealaltă parte a baricadei"... Ce departe şi ce „exterioară"

pare scena: ceaiul de prin '30 unde se lua în beţe cu Manole! Conjunctura. Ehei.

Zădărnicie a... Cine ar fi bănuit, atunci, printre ceşti, sanvişuri, pahare şi citate că

vom fi amîndoi clienţi (el mult mai fidel) ai puşcăriilor comuniste şi că ne vom regăsi, eu întărit în anticomunism, el vindecat de comunism?

Sus în cameră nu mai încetăm de a vorbi şi povesti. Se adevereşte mai

„reacţionar" ca mine, şi tare jenat, spăşit... Ceea ce-i răpeşte dialecticii mult din ironia ei şi o colorează în fără de sfială duioşie omenească.

Iulie 1964

Pînă la urmă toate se încurcă: poziţiile se tulbură, anii de temniţă se adună

în progresie geometrică, căluşeii şi scrinciobul pe fiecare îl ameţesc. Se desprind cu încetul două secrete: 1) toată lumea are niţică dreptate şi 2) tot omul e nebun deşi crede că numai ceilalţi sunt.

400

La început sioniştii şi legionarii, ţăranii şi intelectualii, liberali şi cuziştii, comuniştii şi social-democraţii, carliştii şi antonescienii se adulmecau neîncrezători şi se priveau miraţi. Cum de poţi fi Persan? Pînă la urmă rodajul convieţuirii scoate din uz ochelarii ca dioptrie de îngustare, începi să constaţi că

o anumită doză de dreptate e în şi la fieştecine şi că se prea poate întîmpla să fii Persan.

Explicaţia teoretică a lui Pierre Lasserre: lumea este mult prea complexă

spre a putea fi cuprinsă într-o singură sistematizare oricît ar fi ea de grandioasă.

Nu există nici o doctrină capabilă să dea toate răspunsurile.

Nu înseamnă că n-ai dreptul să-ţi formezi convingeri şi să le susţii.

Chesterton: de vreme ce este părerea mea, desigur că o socotesc dreaptă şi cred în ea, altfel aş fi necinstit.

Ştiu totuşi că prin însăşi condiţia umană nu poţi crede şi pretinde a fi găsit o formulă absolut completă. Lumină şi întuneric e pentru toţi şi ploaia cade şi peste buni şi peste răi.

Nebun, e nebun. Uite-1 cum mănînca arpacaşul, îl lasă să se răcească şi-1

mănîncă rece. - Nebun, e nebun de-a binelea. Uite cum înfulecă arpacaşul fierbinte, de parcă n-ar putea să-1 lase să se răcească niţel. Şi pe urmă se miră

că-1 apucă burta. - E nebun, domnule, e nebun de legat, ţine căniţa în mîna stingă

şi se spală cu dreapta. Anormal, să ştii că-i anormal. - Dement, dement cu adevărat, la ce te poţi aştepta din partea unui om - om, vorba vine - care se spală

la fund ţinînd cănuţa în dreapta şi-şi dă cu apă cu stînga. -Nebun, cînd îl cauţi se spală, d'aia n-avem pic de apă. - Nebun şi puturos, nu se spală cu săptămînile, l-ai văzut vreodată apropiin-du-se de căldare? - Nu ţi-am spus că e nebun, uite-1 cum se culcă cu faţa în sus şi cu batista pe ochi. - Da ce sunt nebun şi smintit ca el sa dorm culcat pe o parte şi neacoperit pe ochi să-mi stric vederea? - Nebun, numai un nebun mai poate admira pe Sadoveanu şi pe Arghezi. - Trebuie să fii nebun, oricare ar fi fost netrebnicia atitudinii lor politice, să nu-ţi dai seama de nepieritoarea valoare literară a unui Sadoveanu sau Arghezi. - E omul nebun şi n-ai ce-i face, învaţă versuri de dimineaţă şi pînă seara. - Să ai prilejul de a învăţa poezii aşa frumoase şi să nu-1 foloseşti e nebunie curată. - Nu vezi că nici nu stă

măcar pe tun, abia se aşează că s-a şi ridicat. -Nebun... stă de nu se mai termină