„păcătoasa". Măria din Magdala şi Măria din Betania (sora Martei şi a lui Lazăr) sunt una şi aceeaşi femeie, autoarea ungerii. Contra: Lagrangc şi alţi comentatori. Textele de brază: Matei 26, 6 şi urm.: Marcu 14, 3 şi urm.. Luca 7.
37 şi urm.; loan 11. 2 şi 12. 3 şi urm. (Nota aut.) 321
Pilda Mariei-Magdalena - şi cît de vie o face opera rock-pop -înseamnă
pentru noi că nu trebuie să ne eschivăm în abstracţiune şi generalizare, cu gîndul la săracii care nu sunt prezenţi şi constituie o simplă categorie mintală (sau altfel spus un alibi); că se cuvine să-1 mîngîiem pe Hristos, adică pe cel prezent, care suferă în faţa noastră şi aşteaptă, acum, aici, compătimirea (co-pădmirea) noastră. A! nu-i rău să vrei binele omeniri: şi al sărăcimii şi al clasei muncitoare, dar e uşor; mai greu e să-1 duci pe braţe la tinetă pe deţinutul ăsta paralizat (şi care poate simulează), să-i dai plosca operatului ăsta care nu se poate da jos din pat (şi cate, poate, niţeluş, exagerează); să rabzi sforăiturile generalului Constantinescu-Ţăranu tară a-1 deştepta din somn şi a-1 soma răţoit să se întoarcă pe o parte (nu i-ar fi, zău aşa, imposibil), să-1 oblojeşti pe nesimţitul ăsta care urinează în gamelă, să-1 asculţi pe neînduratul pisălog care nu-şi află
liniştea decît turuinu-şi iară încetare necazurile, ranchiunele, amarul Aceasta-i lecţia Mariei-Magdalena: o lecţie de modestie, ca tot ce-i creştinesc. Suntem chemaţi a nu ne pierde în vagi şi măreţe planuri şi deziderate, ci a da ajutoare practice (neplăcute, la nevoie; scîrboase, la nevoie; agasante, de va fi cazul) celui de lîngă noi. A ne fi milă de actuala şi reala durere a vecinului.
«în parabola Mariei-Magdalena, aşa cum o vede opera rock-pop - iar parabola se va citi atîta vreme cît vor fi ascultate Evangheliile ~ Hristos nu e numai Dumnezeu pentru care orice sacrificiu am face e prea mic — ci e şi simbolul omului îndurerat din faţa noastră. Pe el să-1 ajutăm, eu fapta, acum, cu ce putem, măcar cu o vorbă bună, o consolare, o ureche atentă, un dar, o frecţie, un drum la farmacie, pe el, nu pe cei care nu-s prezenţi, nu abstracţiunile şi categoriile care-s curate, depărtate, discrete şi pline de calităţi, care - ele - nu sforăie gălăgios şi nici nu urinează în gamelă. Să ne ajutăm semenul plin de răni şi de păcate, de urîte şi puturoase răni, de mîrşave şi meschine păcate, cusurgiu şi plin de manii, obraznic, nemulţumit, nerecunoscător, murdar, încăpăţînat, pretenţios, căruia
nimic nu-i este bun şi care binelui ce i se face îi răspunde dacă nu chiar cu sudălmi în orice caz cu înţepături, ironii şi resentimente.
Maria-Magdalena are un singur gînd: să-i arate lui Hristos că nu e nepăsătoare; vrea să-i îndulcească suferinţa, să-1 consoleze, să-i îndulcească
teribila sarcină. Şi pentru că nu poate să-I ajute propriu-zis, face atît cît poate: îi aduce o jertfă inutilă şi costisitoare, schiţează un fel de ritual, un gest al cărui sens e: dacă altceva nu-s în stare să fac, măcar să plîng şi să mă păgubesc pentru Tine. Mirul, desigur, nu înlătură crucea, dar o stropeşte cu puţină rouă, se numără
printre hotărâtoarele pricini care dovedesc că jertfa de pe cruce n-a fost, ea, zadarnică.
322
- Trei fiinţe cred că au stropit cu puţină rouă crucea lui Hristos: Maria-Magdalena, tîlharul cel bun şi, din vreme, Nicodim care i-a arătat Domului că şi în rîndurile compacte ale făţărniciei îndărătnice va putea rodi sămînţa cea bună. (Trei fiinţe - şi lacrimile Măriei.)
Puţin mai înainte, marama Veronicăi fusese singura staţie îndurătoare a Calvarului; iar dacă s-a întipărit Stmta Faţă pe ţesutul materialului este pentru a ne demonstra că orice durere e nepieritoare şi orice nedreptate va striga în veci.
- La Betania s-a desfăşurat - din cîte au fost vreodată pentru inimile mic-burgheze - cel mai anarhic, mai sfidător aristocratic şi mai scandalos spectacol. Gise în Les Thibault: „ Vivent Ies courants d'air", şi deschide toate uşile şi toate ferestrele. Nicăieri nu-s oamenii mari mai înfruntaţi de copii şi neconformişti: se sparg vasele, se risipesc bunurile, se pierde bunătate de ulei, dezmăţatele intră-n casă, profeţii se lasă atinşi de ele, or să se spargă geamurile!
şi ce mizerie va fi pe jos, unsoarea asta pătează, va trebui să fie curăţată, uf... Şi partea cea mai nostimă e că la Betania şi oamenii mari, oamenii în toată firea, reprezentaţi prin Marta - se poartă de tot ciudat: se spetesc să le facă de mîncare tuturor copilandrilor şi zăltaţilor ăstora...
- Sfinta Tereza din Lisieux: „Al dragostei, cu adevărat, este a jertfi totul, a da în neştire, a fi mînă spartă, a spulbera pînă şi nădejdea roadelor, a se purta nebuneşte, a risipi fără nici o măsură, a nu socoti niciodată."
- Cît priveşte pe Iuda:
Iuda se pierde fiindcă raţionează prea subtil, prea ingenios; e sofisticat. în cazuri grele cel mai bun lucru este să aplici soluţia simplă, simplistă a bunului simţ, a bunului simţ căpos. Dacă judeci: de vreme ce Isus a venit ca să ne mîntuiască, de vreme ce ca să ne poată mîntui trebuie să fie răstignit, de vreme ce pentru a fi răstignit e nevoie ca cineva să-1 trădeze mă voi jertfi eu şi-1 voi trăda eu -judeci prea subtil şi sofisticat. Şi prea abstract. Nu! Cel mai bun lucru e să
judeci simplist, ţărăneşte şi să aplici regula vulgară; orice ar fi, eu nu-mi trădez prietenul şi învăţătorul!
Nu ştiu exact care sunt posibilităţile, nu-i sigur că preoţii şi scribii nu vor găsi alt mijloc, nu vreau să ştiu nimic, nu mă avînt în raţionamente iscusite şi cumplite deducţii, ştiu numai una şi bună, lăsată din moşi strămoşi: eu prietenul şi învăţătorul nu mi-1 trădez. Facă-se mînfuirea lumii cum o şti mai bine Dumnezeu, eu nu-s decît un vierme şi datoria mea de biet om e să aplic morala de uz comun. Motive sunt multe, scuze şi mai şi, plouă cu argumente, nu vreau să
aud de ele.
323
Iuda s-a pierdut şi pentru că a vrut să-şi asume o misiune divină, a găsit de cuviinţă - dovadă de inimaginabilă trufie - să se substituie lui Dumnezeu.
Trebuie să fi fost mai rezervat: nu ştiu. Nu intervin. Nu mă bag. Eu nu-1
vînd.
Căci orice ar spune Iuda, oricît de rafinate şi chiar de impersonale, dezinteresate şi grandilocvente vor fi fost motivele sale, bunul simţ popular va putea oricînd traduce prin odiosul şi de mult încărcatul cu noroi cuvînt de trădător frumoasele sale reflecţii (şi au cuvintele o putere de pîngărire şi demistificare a lor, provenită poate din lungă uzură). Bunul simţ ordinar îl va putea oricînd lua pe Iuda la întrebări -şi va termina repede cu el:
- Mă, tu te-ai dus la popi?
- Da, dar ca să...
- Mă, l-ai vîndut?
- Să vedeţi că...
- Mă, ai luat treizeci de arginţi?
(Dracul cu fapta ne prinde; cu ce poate; ca poliţia federală pe gangsteri, de nu pentru marile lor fărădelegi, pentru fraude fiscale.)
- N-am vrut să-i iau mai întîi şi-apoi i-am restituit...
- Da i-ai luat. Treizeci?
- Da, treizeci, însă...
- Mă, l-ai sărutat tu?
- Da, dar am făcut-o ca să...
- Mă, ţi-ai dat seama şi tu de vreme ce te-ai spînzurat.
- Dar tocmai asta dovedeşte că...
- Nu ţine, mă pramatie, eşti un trădător.
