trebui nici să vorbească deoarece cristalul nu vorbeşte. Aşadar nu-i consecvent cu el însuşi. Nebunul, fiind slab, are nevoie de alţii, depinde întin-totul de ei.
N-are şi N.B. nevoie de alţii? Ca să-1 recunoască. Pe cînd X.Y. are nevoie de alţii ca să fie, existenţial. El există numai reflectat.
Vorbele lui Sorin Vas. şi Ştef. Pop. îmi confirmă proasta părere despre nebuni pe care o am de la Chesterton şi de la Manole („Să n-aud de nebuni!"")-
Nici Mîşchin, nici Don Quijote, nici Alcest, nici Hamlet nu sunt nebuni. Nebuni suntem noi care ne credem în circiumă în loc de a vedea că suntem în castel. De nebunie trebuie să ne vindecăm, nu de raţiune. Nu în întunericul tulbure, nu în semi-minciuna demenţei ne stă scăparea, ci în lumină şi adevăr, la picioarele lui Hristos care-i vindeca pe demonizaţi.
Lucerna, 1938
Comemorarea operei Siegfried de Wagner, la vila din Triebschen, pe malul lacului celor pentru cantoane. Aici a scris compozitorul Călătoria pe Rin a eroului după al cărui nume îl botezase pe fiul său de curînd născut.
Dirijor: Arturo Toscanini.
într-una din seri, în sala de concerte, simfonia I-a de Bralims, de asemeni dirijată de Toscanini.
Nu trece mult de la începutul executării simfoniei şi plafonul se deschide; cohorte de îngeri coboară din ceruri şi umplu sala. Valuri de euforie se revarsă
peste tot. Se simte că şi bucata şi execuţia stau sub lucrarea harului sfinţitor.
îmi închipui simfonia I-a de Brahms concepută noaptea, la Viena, spre sfîrşit de primăvară: compozitorul iese de la Kafeehaus, tîrziu, şi se îndreaptă pe jos către casă. Calea e lungă şi trece pe la \rotivkirche. E răcoare. A plouat. Din cînd în cînd se mai aude, îndepărtmdu-se, bubuitul unui tunet. Ultimele tramvaie trec, gonind. Toată melancolia vieţii se adună în jurul compozitorului, toate chemările, trecătoarele bucurii, permanentele frumuseţi, nostalgiile. Mai ales pentru că ştie că va muri este sufletul omului cucerit de atîta evanescenţă şi i se pare lumea în jurul său atît de solidă. Cel ce străbate cu pasuî apăsat al unui trup bondoc străzile aproape pustii nu e necunoscător al vieţii sub toate aspectele ei şi nici al trecutului; ştie că umblă pe locuri unde au mers 319
Haydn şi Mozart, Schubert şi Johann Strauss. Prezentul însă e al lui; prezentul cu exigenţele şi decepţiile lui şi cercetat de ceva nepieritor. Mă întreb dacă nu la simfonia I-a de Brahms s-a gîndit Mateiu Caragiale cînd a descris valsul cîntat la birtul din Covaci (Tot mai învăluită, mai joasă, mai înecată, mărturisind duioşii şi dezamăgiri, rătăciri şi chinuri, remuşcări şi căinţe, cîntarea, înecată de dor...)
Aşez simfonia I-a alături de tetralogia lui Wagner (Paul Morand preferă
Tristan şi Isoldă) şi Don Giovanni, reuşita supremă a muzicii pentru Kierkegaard.
Nicăieri nu cred ca orăşanul, în muzică, să fi fost mai aproape de Dumnezeu, cutreierîndu-şi, profan, oraşul. (în literatură: Gaspard de la nuit de Aloysius Bertrand şi - fireşte - Chesterton, întreg.)
1971
Audiţie integrală, stereofonică, a operei rock-pop Jesus Christ Superstar de
Andrew Lloyd Webber şi Tim Rice.
Personajul Măriei Magdalena - text, partitură, voce, interpretare -e extraordinar. Toată puterea de creaţie şi dragostea autorilor pentru operă aici s-au concentrat.
Cel mai tainic pasaj din Evanghelii - mai greu de înţeles decît chiar Luca 16
ori Ioan 17 - mi se pare ungerea din Betania.
Cînd Iuda spune: ce risipă! e păcat de bani! un vas atît de scump şi s-ar fi putut ajuta atîţia săraci! Iuda vorbeşte în numele nostru al tuturor. Toţi judecăm ca el: da, e păcat, atîta risipă de mir şi sunt atîţia săraci!... Vorbeşte logica omenească, migăloasă şi pizmaşă. (Pentru noi înşine nimic n-ar fi prea scump, pentru alţii orice e prea mult. Şi nici pe noi nu îndrăznim să ne răsfăţăm!) Vorbeşte meschinăria îngrijorată de a limita pornirea spre dărnicie ori spre sacrificiu.
Iar răspunsul lui Hristos, niţel brusc: ia mai dă-i încolo de săraci, că or să tot fie săraci cît va fi lumea şi o să-i tot aveţi, pe cînd pe mine nu, iar femeii acesteia i-a fost milă de mine - răspunsul acesta e de natură a stîrni cea mai justificată
(righteoits) indignare a fariseului care mocneşte în fiecare din noi. E nedrept şi scandalos! ne vine a zice, mai grijulii de gospodărire şi chiverniseală decît oricînd.
Aşa să fie: orgoliu din partea miruitului? (Să nu fie!) Ori nepăsare faţă de alţii? (Să nu fie!) Prea bună părere despre sine şi nevoie de alintare? (Să nu fie!) Dispreţ pentru săraci? (Să nu fie!)
Ungerea din Betania e altceva. De fapt e o lecţie - ca tot ce se petrece şi se spune în Evanghelii. Cele rostite pentru noi sunt rostite, să ne fie de învăţătură.
320
Şi ni se dă o lecţie rea, anevoie de adus la îndeplinire: datoria noastră cînd vedem o suferinţă, un om în pătimire, pe aproapele nostru pe o oarecare cruce, ori în apropiere, în preajma, în perspectiva unei cruci, datoria noastră nu este să
ne refugiem în abstracţiuni şi generalizări, în dragostea de omenire şi emiterea dorinţei de a se modifica legile şi sistemele sociale, ci e să-l ajutăm şi să-1
mîngîiem şi, pe loc, să-1 covîrşim cu bunătatea noastră pe omul acela şi suferinţa aceea anume.
Nimic nu-i prea bun, nimic nu-i de ajuns, nimic nu-i prea scump pentru lovitul, năpăstuitul, suferindul, nenorocitul nostru semen, chip al lui Dumnezeu.
Măria Magdalena* aşa gîndeşte - şi de aceea purtarea ei va fi relatată atîta vreme cît li se va citi oamenilor din Evanghelii. Aşa cugetă şi aşa face: vede pe Hristos, ghiceşte imensa lui durere, presimte tragica lui soartă, înţelege că-i vorba de o jertfă. Şi nu mai ştie decît un singur lucru: să-1 mîngîie pe nevinovatul prigonit. în textul operei rock-pop, parafrazare a textului evanghelic, ea-i spune: nu te ghidi la noi, nu te mai gîndi, dormi liniştit, totul va fi bine, în noaptea asta lasă pămîntul să se învîrtească singur.
Cutează să-1 ducă cu vorbe bune şi să-1 mintă pe Hristos.
Dragostea de mamă pentru copil: totul are să fie bine, dormi, lasă, nu te sinchisi de noi. Dragostea cu totul dezinteresată pentm că dă la o parte eul: nu te gîndi la noi. (Exact contrariul pildei maxime de egoism; văduva care în faţa mormîntului soţului strigă: cui mă laşi?) Şi pentru că - spre deosebire de luda -
înlătură şi acel subtil transfer al egoismului care constă în a trece asupra neprecisei entităţi a sărăcimii jignirea adusă şi persoanei noastre şi simţului nostru de economie şi micime, care pentru nimic în lume nu ne-ar fi îngăduit să
facem un gest atît de inutil şi de spectaculos, scoţîndu-ne fie măcar şi pentru o clipă din acra noastră cuminţenie.
* Opera atribuie Măriei Magdalena ungerea din Betania coniundînd trei personaje evanghelice. La Matei şi la Marcu ungerea din Betania este atribuită
unei femei nenumite şi are loc în casa lui Simon Leprosul. (Aici protestul împotriva risipei este al tuturor apostolilor sau al cîtona din ei.) St". Apostol Luca vorbeşte de „o femeie păcătoasă" care sărută şi unge picioarele lui lisus în
„casa unui fariseu". In Evanghelia de la loan. cea care a uns cu mir pe Domnul e Măria, sora lui Lazăr din Betania.
Şi pentm părintele R. L. Bmckberger {Marie-Madcleine, Paris. 1952)
