pe tun, oameni ca ăştia, s-o ştii, îşi merită pedeapsa.

Nu e numai războiul tuturor împotriva tuturor ci şi o certificare generală şi reciprocă a stării de nebunie. Peste puţin timp înţelegi că nimeni nu e nebun ori,

şi mai bine, că toată lumea e niţel nebună.

40'

Aparatul nostru de emisie-recepţie e acordat îndeobşte pe o singură lungime de undă şi ni se pare - iluzie audio-vizuală - că orice altă lungime e aberantă.

Din obiceiul, mania, capriciul sau preferinţa sa, face fiecare o regulă

principială pe care o socoteşte universal valabilă, aidoma principiului moral al lui Kant. Spune Kant să ne purtăm în aşa fel încît să putem deveni pildă pentru toţi iar noi am tradus ca o maşină electronică neperfecţionată: oricine nu face întocmai ca mine, nu se spală, nu ţine căniţa, nu bea, nu doarme, nu-şi face nevoile ca mine e nebun şi vrednic de orice năpastă.

Niţică dreptate au toţi. Pînă şi sectanţii scot la iveală unele lipsuri ale marilor culte, nu spun numai copilării. Pînă şi social-democraţii rostesc uneori înţelepciuni. Pînă şi... Uite, bunăoară, Iorga. Asasinat mişeleşte, apostolul neamului, savantul, scriitorul, marele ziarist, muncitorul fenomenal, geniul. A fost filmată expunerea leşurilor legionare pe caldarîmul Cotrocenilor după

omorîrea lui Armând Călinescu. Pelicula îi arată pe Iorga şi Argetoianu veniţi la spectacol. Cu vîrful ghetei Iorga împinge un cadavru. Aşa cel puţin îmi povestesc legionarii. Mai sunt şi vindictele lui împotriva oricui îl criticase, darea afară din slujbă, scoaterea din pîine... Purtarea lui neiertătoare pînă la sfirşit faţa de E. Lovinescu şi Mircea Eliade, care formulaseră observaţii moderate, respectuoase.

Dar niciodată turpitudinea victimei nu scuză pe ucigaş. Nu încape deci scuză pentru cele petrecute în pădurea de la Stîlpnicul, ci numai - pentru noi, nu pentru ucigaş - încredinţarea că dreptul şi nedreptul, lumina şi întunericul, binele şi râul sunt distribuite în mod mai pestriţ decît bănuiam.

Lui Iorga, dealtfel, i se aplică întocmai vorbele lui Bossuet despre abatele de Rance: c'est un homme contre lequel on ne saurait ai'oir raison119. E atît de mare încît nu poţi avea dreptate împotriva lui.

Oricum, de cîte ori aud e nebun, surîd şi mă scutur, cu toate ca văd că nici o convingere nu-i mai bine ancorată decît aceasta: toţi ceilalţi sunt nebuni, numai eu sunt normal. Omul superior, zice doctorul Al-G., este cel care-şi consolidează

lungimea de undă personală de emisie şi totodată îşi lărgeşte neîncetat gama de recepţie.

- Despre nebunie am mai învăţat ceva: că principalul - în închisoare ori în situaţii-limită - este să nu înnebuneşti. George Orwell (1984): nu izbutind să te faci auzit, ci rămînînd zdravăn la minte duceai mai departe moştenirea omului.

De ce? Pentru că nebunia este contagioasă şi pentru că orice regim totalitar este şi nebun.

402

Este. Dar pe de altă parte, dialectica: mulţi s-au ţinut tari numai pentru că

erau nebuni. Nebunia a fundamentat numeroase cazuri de păstrare a demnităţii.

Poate fiindcă insul stăpînit de o monomanie dispreţuieşte mai uşor decît alţii ispita bunurilor.

Nebun. Am şi eu o reputaţie de nebun bine stabilită, mai ales printre amicii evrei. Ce bine mi-a prins nebunia aceasta în ultimii douăzeci şi cinci de ani. Ce mă făceam dacă nu eram nebun? înnebuneai! îmi răspunde raţiunea.

BUGHI MAMBO RAG

... Singurii coborîtori direcţi din Basarabi, Brădeşti... îi spune MarceHus lui Demetrios...

- Pînă la urmă ce rămîne? Rămîn versurile pe care ni le citează inginerul Radu Rosetti, bun povestitor de romane şi mai ales de nuvele de Kipling şi care ne dă şi interesante amănunte despre misiunea întreprinsă în martie 1918 din ordinul perechii regale şi al guvernului de la Iaşi, de către bunicu-său, colonelul Radu Rosetti, pentru a explica puterilor aliate - la Londra şi la Paris - semnarea păcii de la Bucureşti. Versurile sunt simple:

Life is mostly froth and bubble. Two things stand like stone: Kindness in another 's trouble Coiirage in your own.m

Simple, dar idealul,lor - gentileţea în necazul altuia, curajul în al tău - e mai puţin modest decît pare.

1967

Ceva asemănător la Henry James: „Trei sunt în viaţa omenească lucrurile importante. Primul este să fii amabil. Al doilea este să fii amabil. Şi-al treilea este să fii amabil."

James întrebuinţează cuvîntul Kind, care înseamnă nu numai amabil, ci şi îndatoritor, plin de bunăvoinţă, drăguţ, grijuliu de binele altuia, bun, gentil.

Dacă dragostea de aproapele nostru ne este inaccesibilă în esenţa ei, măcar sub forma amabilităţii o putem manifesta relaţional.

403

- Cu Floriana despre ceea ce ea numeşte eshatologia lui Marmeladov.

Dumnezeu, la sfîrşit, îi va chema în rai şi pe toţi păcătoşii: Hai intraţi şi voi porcilor, şi voi beţivilor...

Pentru că nu s-au încrezut.

Ceea ce e iremediabil de antipatic şi respingător la farisei este necurmata conştiinţă a propriei valori şi dreptăţi; ispita de înfumurare a omului drept.

Pe ne-creştini tocmai iertarea păcătoşilor şi a beţivilor îi jigneşte (e o greşeală pe undeva în evidenţa contabilă, nu iese soldul). Dar creştinii ştiu mai mult: că păcatul trufiei e mai grav decît darul beţiei.

(Zice: porcilor, dar nu zice: sadicilor, torţionarilor, denunţătorilor... ) 1932

Sus pe strada Traian, la un număr mare, e o casă simplă dar nu fără confort: o grădină cu globuri de sticlă colorată, patru camere spaţioase în jurul unui hol, cu mobile vechi; doar în odaia fetelor sunt două divane moderne, joase, capitonate în albastru. în casa aceasta socotită - ca aşezare, construcţie şi împărţeală - drept cu totul conformă onorabilităţii de către Manole, locuieşte familia inginerului Sorin, familie unită şi fericită. Părinţii trăiesc doar pentru a le face fetelor toate plăcerile. Şi sunt fete bune, dealtfel, studente amîndouă, nu lipsesc de la nici un curs, seminar, piesă de teatru, film. Citesc toate cărţile noi, sunt veşnic ocupate şi vine la ele toată lumea, studenţi, elevi, verişori din provincie şi capitală, scriitori debutanţi, poeţi modernişti, intelectuali de stînga.

Aceştia predomină.

într-una din camere e biblioteca, mare, cu volume şi broşate şi legate în piele; în hol e patefonul, în sufragerie doamna Sorin pregăteşte trataţii.

Sevastia şi Silvia scriu uneori mici articole în revistele de extremă stingă, Silvia a deţinut cîtva timp o cronică cinematografică, dar nu ele sunt centrul preocupărilor literare din strada Traian, ci cîţiva tineri poeţi foarte avangardişti şi cîţiva ziarişti specializaţi în reportaje. Verişoara fetelor Sorin, Sirena Rabinovici, e sufletul salonului acestuia literar şi politic, o fată cu părul cît o claie, negru şi creţ; fostă studentă în medicină (acum urmează filosofia), e bună şi tandră cu cei pe care-i susţine, care dau dovadă de activism (acesta-i cuvîntul pe care-1

foloseşte), dar şi capabilă să arunce priviri ucigătoare şi vorbe tăioase celorlalţi.

404

Cu toate că domnul Sorin, care e inginer, se scoală devreme, reuniunile durează pînă foarte tîrziu într-o ambianţă de o mare animaţie.

Mă surprinde, intrind (e o zi de început de noiembrie), faptul că Sevastia poartă mănuşi negre, mănuşi pe jumătate, care nu cuprind degetele în întregime, denumite mitene, cum foloseau elegantele de pe vremuri, ceva tres fin de sieclem.

Silvia, bucuroasă că tot ce stă în legătură cu sora ei este remarcat şi produce senzaţie, îmi arată că le poartă fiindcă într-o carte de curînd apărută despre Andre Gide a citit că marele scriitor îmbrăca în tinereţea lui asemenea mănuşi. Silvia, cu ochii înlăcrimaţi, surîde: „Nu-i aşa că are gust intelectual?"

în vreme ce, în odaia fetelor, Sevastia aşezată pe divan, cu mîinile prinse de genunchi, recită poezii şi apoi toţi discută conjunctura politică şi se strecoară

aluzii la partidul clasei muncitoare şi sunt ridicaţi în slăvi cîţiva tineri care s-au fotografiat în pielea goală şi i-au trimis pozele lui Iorga acasă, eu trec în dormitorul soţilor Sorin, unde nu e nimeni. E un dormitor de modă veche cu două

paturi de lemn încărcate cu multe înflorituri, pernele şi plăpumile sunt adunate la mijloc, mai e un dulap mare cu oglindă, pe toţi pereţii fotografii de familie.

Perdelele nu sunt trase, prin ferestre se vede curtea pînă-n stradă, plouă încet, felinarele sunt aprinse. Deasupra paturilor sunt chipurile a doi bătrîni, probabil părinţii domnului Sorin. Bătrînul Silberherz poartă favoriţi lungi şi ochelari, în odaia fetelor discuţiile sunt aprinse. în jurul Sevastiei, pe divan, s-au strîns fete şi băieţi, grămadă. Tema discuţiilor e viitorul, un viitor strălucit pe care sunt fericiţi că-1 presimt şi pe care făgăduiesc să-1 distribuie tuturor, fără excepţie, şi lumii întregi. Am impresia că-i văd nu adunaţi laolaltă, ci aliniaţi pe un raft şi supuşi cercetării zîmbitoare, condescente a lui Manole.

Ce-o să rămînă din scrisorile (îşi scriu mult), articolaşele şi discuţiile lor?