Nego - Ion Negoiţescu Nemo - Virgil Nemoianu (Păr.) Nicolae - Nicolae Lupea
415
Paul C. - Paul Copelovici
Paul Dim. - Paul Dimitriu
Pavel Sim., Pavlic - Paul Simionescu
Păstorel - Al. O. Teodoreanu R
Radu Ant. - Radu Antonescu
S.F. - Alexandru Filipescu? Sandu L. - Sandu Lăzărescu Scrima - Andrei Scrima Scurtu - Gheorghe Scurtu Sile Căt. - Vasile Cătălinoiu (Păr.) Sofian -
Sofian Boghiu Sorin Vas. - Sorin Vasile Streinu - Vladimir Streinii ş
Ştefan Pop. - Ştefan Popescu
T. En. - Theodor Enescu Tanya Ol-ky - Tanya Olşevsky Todiraşcu - Ştefan Todiraşcu Traugott Br. - Traugott Broser
Val. Gl. - Valentin Gligor Viorica - Viorica Constantinide Virgil B., Virgil Bit. - Virgil Bulat Virgil Cd., Virgil Când. - Virgil Cândea Virgil Ier. - Virgil Ierunca Voiculescu - Vasile Voiculescu Z
(Dna ) Z. - Elena Paleologu, recăsătorită Zarifopol
416
REPERE BIO-BIBLIOGRAFICE
12 iulie 1912. Nicu-Aurelian Steinliardt se naşte în comuna Pantelimon de lîngă Bucureşti, într-o familie activ implicată în viaţa socială şi istoria României.
Tatăl său, inginerul şi arhitectul Oscar Steinhardt, conducea o mică fabrică de cherestea; în primul război mondial, ca ofiţer în armata română, este rănit la Mărăşeşti şi decorat cu ordine şi medalii, printre care „Virtutea militară". Joaca şi prieteniile din lumea satului copilăriei, schimburile de vizite dintre familia sa şi familii aparţinînd aristocraţiei culturale şi administrative, atmosfera sărbătorilor creştine îl apropie pe micul Nicu-Aurelian de ortodoxie. ,, Clopotele au fost, aşadar, primul semnal, declanşatorul iniţial al ursitei mele duhovniceşti.
M-au atras şi m-au fermecat clopotele apropiatei biserici «Capra» [din Pantelimon], de îndată ce le-am putut deprinde individualitatea din amalgamul
zgomotului de fond ce mă înconjura (...) Pentru mine creştinătatea se confundă
cu o poveste de dragoste: o dublă îndrăgostire de biserica creştină şi de neamul românesc".
1919-1929. învaţă la şcoala primară „Clemenţa", apoi urmează cursurile liceului „Spiru Haret". Printre colegii mai mari de aici se numără Constantin Noica. între „fruntaşii" clasei - Alexandru Ciorănescu (îi va rămîne prieten), şi Rafael Cristescu. Acestuia din urmă, ofiţer „căzut pe cîmpul de onoare" pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupaţia sovietică, îi va dedica volumul Monologul polifonic.
1929. îşi ia bacalaureatul; în acelaşi an începe să frecventeze cenaclul
„Sburătorul"', al lui Eugen Lovinescu. Aici o cunoaşte pe Monica Lovinescu, mai tîrziu înfiripîndu-se o prietenie care va dura toată viaţa.
1934. îşi ia licenţa în Drept şi Litere la Universitatea din Bucureşti. Printre colegii mai apropiaţi - Virgil Ierunca.
1934. Publică, sub pseudonimul ANTISTIHUS, volumaşul parodic în genul... tinerilor (Bucureşti, Editura Cultura Poporului), de care se va dezice mai tîrziu, ca de o extravaganţă a tinereţii.
1935. Publică, împreună cu prietenul său Emanuel Neuman, Essai sur unt
concept ion catholique du Judaisme (Eseu despre o concepţie catolicei a iudaismului - Bucureşti, f.e.). Este începutul (şi fructul) 417
lungilor dezbateri teologale avute cu prietenul său, atît de des citat in Jurnalul Fericirii sub numele de MANOLE. Tot împreună vor publica încă un volum de acest gen în
1936, fllusions et reali tes juives (Iluzii şi realităţi evreeşti - Paris). 1936. îşi susţine la Bucureşti doctoratul în drept constituţional. 1937-1939. Călătorii în Elveţia, la Viena (familia sa era înrudită cu
aceea a întemeietorului psihanalizei, Sigmund Freud), şi călătorii de studiu la Paris şi în Anglia.
1939. începe să lucreze ca redactor la „Revista Fundaţiilor Regale", la călduroasa recomandare a lui Camil Petrescu.
1940. Este înlăturat din redacţia revistei, împreună cu Vladimir Streniu, în cadrul acţiunii de „purificare etnică", declanşată sub guvernarea Antonescu -
Horia Sima. Nu se va plînge de nedreptatea suferită, aşa cum nu se va plînge de privaţiile îndurate în perioada 1940-1944. Sau cum — cu extremă discreţie şi modestie — va refuza să se plîngă de persecuţiile şi întemniţarea din perioada dictaturii comuniste.
1944-1948. Revine în redacţia „Revistei Fundaţiilor Regale", lucrînd pînă
la interzicerea publicaţiei. Este o perioadă de intensă activitate publicistică şi critică, avînd ca obiect în special opere fundamentale ale culturii noastre clasice.
1948-1958. Structural opus oricărei ideologii totalitare, refuză asemeni multor vîrfuri ale spiritualităţii româneşti să adere la „revoluţia"' comunistă din cultură, îndreptată, în numele „internaţionalismului", împotriva valorilor noastre naţionale.
In septembrie 1953 este invitat de Constantin Noica să-1 viziteze la
Câmpulung, unde filosoful se afla în domiciliu obligatoriu. „După ce mă întorc la Bucureşti, începem a ne scrie unul altuia cu mare şi harnică regularitate. (...) Dinu avea să păstreze toate scrisorile mele, ca şi ale lui Miliai Rădulescu şi ale altora; făcute frumos pachet, legate cu o panglică, aveau să-mi fie puse plocon pe masa de anchetă (...)" (Din Jurnalul Fericirii).
Trăieşte, pînă în 1958, o perioadă de privaţiuni şi umilinţe, des dat afară din slujbe mărunte, consolîndu-se cu ghidul că împărtăşeşte solidar soarta prietenilor săi Constantin Noica, Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Păstorel Teodoreanu, Dinu Ranetti, Sergiu Al.-George, Mihai Sora, ş.a. Este, totodată, o perioadă de profunde frămîntări şi mutaţii în plan sufletesc:
„Din ce în ce îmi căutam mai dîrz refugiul in biserici, în cărţi creştine, în rugăciune, în nădejdi care părăseau meleagurile ncprecisului şi se conturau treptat în fermitate. Nu ştiu dacă aş fi avut curajul şi dezinvoltura să fac pasul decisiv — din lene? de frică'' din haos lăuntric? din risipire a cugetului? ca să nu supăr
