Daca Dumnezeu nu vrea sa pogoare asupra-mi har? Gândul ma îndârjea. "Am sa ajung si fara Dumnezeu!" Lucram zi dupa zi, noapte dupa noapte.
într-o seara am simtit cum ma stapâneste oboseala. Trupul întreg îmi era greu si-l simteam strain, si încheieturile ma dureau. Eram palid, cu ochii în cearcane, cu pleoapele iritate. Fruntea mi se parea stranie. Mâinile le priveam pe masa, si nu le recunosteam. M-a cuprins spaima. !-Daca am sa înnebunesc?" Am rânjit:
"Acesta-i gând de ispita ca sa ma cobor din mansarda si sa dorm opt ceasuri".
Simteam tot mai îndraz-neata tulburarea asupra creierului si sufletului. M-am surprins tremurând. Apoi, dintr-o data, pierdui constiinta rostului meu într-o mansarda Cu carti. "Cine sunt eu?" zâmbii. "începe surmenajul" mi-am raspuns.
\'Surmenajul nu exista pentru mine". Cine a glasuit astfel? Nu-mi recunosteam vorba, nu lamuream întelesul cuvântului pentru. "Acum trebuie sa ma culc...
totul trece". Gândul ma insinua. "A dormi înainte de ceasul statornicit e înfrângere. Oboseala si senzatia de pierdere a constiintei sunt ispite." Urmam dialogul celor din mine înspaimântat. 1
Sunt obosit pentru ca accept gândul oboselii. Trebuie sa strig: "Nu exista oboseala! Striga!"
Ma clatinam, cu bratele pe masa.
- Nu exista oboseala!...
"E stupid; cine a strigat?"
"Eu!"
"Cine sunt?..."
"Daca am înnebunit?..."
"De ce ma întreb?..."
"Ma culc..."
"Nu am vointa!... Ba am!..."
Vârtejuri de frig îmi patrundeau prin urechi, îmi navaleau pe creier. Durerea nu o simtii decât o clipa; apoi, senzatia de sfârseala definitiva. Ma surprindeam întrebându-ma: ce înseamna scaun?...
"Roaga-te lui Dumnezeu..."
"Nu exista Dumnezeu..."
"Daca eu sunt dracul?"
"Hei! hei!... am sa-nnebunesc!..."
"Am sa ma culc!..."
"Daca ma culc, înseamna ca sunt bolnav..."
"Poate am înnebunit?..."
"Doamne! Doamne!..."
"Liniste! Liniste pe nervi!..."
îmi porunceam, dar vointa nu-si mai gasea vehicul în carne. Eram tulburat. Ma gândeam la moarte, la nebunie. "Daca nu ma mai limpezesc niciodata? Daca am sa ramân toata viata asa?" îmi smulsei parul de ciuda. Am început sa ma rog, în genunchi, cu palmele împreunate: "Doamne! Doamne! Doamne!"
Nu puteam sa gândesc, nici sa simt cuvântul Doamne! II spuneam numai, gol de continut. Un gând ma biciuie: "Nu pot sa ma rog pentru ca sunt diavolul!..."
îmi venea st râd: "Dracul! Dracul!"
Inconstient, am deschis Jurnalul: "Poate am sa-nnebunesc astazi, acum. Sunt o bestie, sunt o bestie... Dumnezeu exista?..."
Am adormit greu, dupa ce m-am înabusit cu o perna. în zori m-am desteptat.
Totul pierise. Am recitit rândurile din Jurnal. Am adaugat: "0 simpla criza. Alta data, mai multa disciplina. Astazi voi dormi mai rrnJt! dar jos nu ma cobor.
Dumnezeu exista sau poate nu exista. Eu exist!"
XVI. REDACTIA
Profesorul de logica era de acum si ziarist. L-am întâlnit în redactia cu fum de tigara, cu canapele rupte, cu peretii învesmântati în afise colorate. Mi-a frunzarit manuscrisele cu ochi binevoitori.
- Se publica... Vino mâine pe aici, sa vorbesti cu Traznea. "Traznea" era pamfletar si om temut. Cândva scrisese cuvinte bune
asupra-mi. Aceasta ma încuraja. Am asteptat sa treaca ziua, cu nerabdare. Am urcat iar treptele redactiei. Pe biroul secretarului, un barbat tiganos, mobil, cu par si atitudini disperate, vorbea. Am ramas, rusinat, lânga usa. L-am recunoscut pe "Traznea" dupa limbaj. Povestea o cearta cu un birjar. Birjarul fu de la început înjurat; apoi, de câte ori mai pomenea de el, îl însotea cu o înjuratura noua. Spunea de cal; calul fu prilej de insinuari pornografice. Vorbi de trasura, de strada si de ploaie. Le-a înjurat pe toate, altfel. Birjarul n-a vrut sa-i duca. A repetat în redactie tot ce a marturisit birjarului. Auzind ca birjarul îl înjura, s-a întors si l-a înjurat. Fireste, acesta a raspuns. De aici, priltj de cearta.
A sfârsit prin a-l duce acasa, ud pâna la piele...
A dat cu ochii de mine. Profesorul m-a prezentat.
- Dumneata esti?... Te-am angajat în redactie... N-ai sa scrii decât ce ti-o placea... Nici politica, nici reportagii...
