spre perfectiune.
Poate în toamna anului 1925
voi zâmbi de cele scrise acum; cât
despre mine, ma rog Domnului
sa fie astfel.
27 octombrie 1921
Toate jurnalele de zi încep de la zi-ntâi a lunii. Eu l-am început astazi, caci astazi începe greul scoalei, când convoiul suferintelor si umilintelor a început a se abate pe capul meu, rotund si tuns ca-n palma, pe capul meu de elev în clasa a cincea.
Scoala s-a început de doua saptamâni si parea ca luase un aspect cu totul diferit de cel de anul trecut. Cel putin asa credeam eu. Dar azi, azi vazui ca ma-nselasem; au început a curge notele, si rele, si bune, cele mai multe rele, bineînteles, iar cuvintele "lenes" si"mediocru", aceste epitete ce nu pot sa le sufar, au început a se gramadi asupra persoanei mele.
Prima umilinta am simtit-o astazi dupa ce obtinusem "slab" la matematica, în dosul meu auzii:
- Da! un nebun ce se tine de prostii si filozofie!
- Ce filozofie, "monser"! Curata nebunie!
- S-apoi e si "lenes".
Lenes; ghicii ca se vorbeste de mine.
Da, desigur, eu sunt singurul elev în clasa care nu învat, cu toate ca profesorii ma cred inteligent. Lenes! Eu sunt, caci de câte ori sunt ascultat, întotdeauna ma-ncurc si se vede cât de colo ca n-am pus mâna pe carte!
Lenes! Da, lenes, si cu toate acestea nici o mustrare de cuget, nici o tendinta spre îndreptare?! Ce Dumnezeu!? Parca n-as fi om.
Si Fabre îsi primise odata, în copilarie, renumele de "lenes", dar se puse pe munca si îi întrecu pe toti.
Dar eu?! Fara amorul-propriu al naturalistului, fara pic de remuscare în fata raului, îmi pun mâinile în urechi si trec mai departe.
Lenes, lenes! iar eu nu raspund; ce las!
28 octombrie 1921
Toata ziua am fost suparat. Cauza n-o stiu nici eu, dar efectele le simt si le îndur.
întors acasa, m-apucai de studiul meu favorit, zoologia, studiu de pe urma caruia îmi atrageam atâta înjosire în fata camarazilor.
In odaita mea plina de unelte proprii, borcane si eprubete, rafturi de carti,
micul meu muzeu, uit toate amaraciunile si peste putin sunt cel mai fericit om.
în lumea celor care nu graiesc, în lumea instinctului si a inteligentei, în lumea muta în aparenta, care-ti ofera fara rautate tot ce are ea mai frumos si mai sfânt, în lumea aceasta îmi petrec eu cele mai frumoase clipe ale copilariei!
Uitând ca mâine am scoala, ca sunt condamnat sa stau cinci ore într-o clasa care n-are nimic care sa o faca placuta, uitând ca mâine poate m-asculta, poate ma... cearta, eu ma încapatânez si stau neclintit în fata micului acvariu, improvizat dintr-un borcan de muraturi, unde se zbate o întreaga familie de tritoni.
Mâine, la scoala, voi auzi din nou în dosul meu mustrari batjocoritoare la adresa "nebunului" care-si "pierde vremea" cu gânganiile si nu stie nimic la scoala, iar la urma, ultima injectie cu fierul înrosit, ultima picatura de otrava: lenes. Lenes, lenes! Simt ca lacrimi îmi împainje-274
275
nesc ochii, ma dau la o parte. Grupul trece fara a ma baga în seama, crimile navalesc... fug. Lenes!...
1 noiembrie 1921
Prima bucurie! O nota buna la fizica. Fara a fi citit ceva, ca-ntotdea-una, ajutorat numai de fondul de cunostinte din anii trecuti, am luat nota noua.
Si-aici mi-au venit lacrimi, dar nici de bucurie, nici de suparare... de mândrie.
Simtii pentru un moment placerea veninoasa a acestui viciu, dar repede am parasit-o când reluai ultimul capitol din La philosophie posi-tive de A. Comte si când vazui ca un simplu semn într-un catalog oficial e ca si un numulit pe lânga un mamut fata de scopul vietii mele.
Citii pâna seara "philosophie" si de abia atunci mi-adusei aminte ca mâine nu-i sarbatoare, ca se poate foarte bine sa-mi schimb dispozitia generala printr-un simplu "insuficient" si de aceea cautai cât mai curând sa ascund volumul, ca sa nu fiu tentat de titlu-i sugestiv sa întrerup tema începuta. Aveam de facut o comparatie la româna; fara pregatire, începui de-a dreptul pe caiet, de remarcat asemanarea în ce priveste elementul... dramatic... Trecu un ceas si, în sfârsit, ma sculai, ca s-o termin.
Cu tocul rezemat de buza calimarii, cu cotul presând gresit un pachet de foi din cartea de româna si cu capul aplecat peste scrisul proaspat, adormisem... cu lampa aprinsa. Si când ma sculai, primul cuvânt îl auzii de la tata: este cam
"lenes".
Iar lenes? Pâna când?
Si, surescitat peste masura, ma pravalii pe scara si ajunsei fara întrerupere, drept în fata baii... ca sa fac un dus!
malul lacului Herastrau, tinta cercetarilor mele. Pâna la încetineala ploii ma refugiai lânga podulet, cu care ocazie observai cu vadita parere de rau moartea tuturor insectelor capturate. Le pusesem într-un flacon cu sulfura de carbon, în care le tineam anume pentru anatomie! Certându-mi distractia pagubitoare, desertai flaconul, fara a fi mângâiat de nadejdea ca l-as fi putut umple la loc.
Dar... ce s-a facut, s-a facut.
Vazând ca ploaia nu înceteaza, am iesit din ascunzatoarea mea si, încalzit de entuziasmul meu pentru stiinta, ma dezbracai de pardesiu, scosei la iveala din îniunecoasele-i buzunare patru borcane de mustar, doua de miere si o duzina de eprubete si începui explorarea locului. Amanuntele acestei nepotrivite activitati stiintifice au fost destul de dureroase: e destul sa amintesc ca am facut de doua ori cunostinta cu raceala apei la picioare si ca am avut nenorocul sa vad inundate de broaste toate hainele mele udate de ploaia ce nu înceta.
Rezultatul a fost umplerea a doua borcane cu crustacei, insecte si larve
acvatice pe care urma sa le transport la locuinta-mi din mansarda caselor din strada Melodiei nr. 1.
Fu destul de trist ca vatmanul de la tramvai nu ma primi în vehiculul automat ce conducea, dat fiind ca argument principal cantitatea neobisnuita de loess galben ce transportam în pardesiu, precum si aspectul himeric a doua broaste moi, ce se zbateau între peretii unui borcan de sticla.
Nu ma descurajai si mersei mai departe pe bulevard oferind o priveliste rara trecatorilor amatori de asemenea lucruri. Când ajunsei acasa, mama încuie usa si ma vazui silit sa ma curat în mijlocul curtii, ne-scapând bineînteles din vedere recolta mea stiintifica.
Bucuros, în sfârsit, ca scapai de toate formalitatile ce le întâmpinam din partea mamei si a servitoarei si putui sa patrund în odaia-mi calduta, studiai pâna la unsprezece, când tata veni si-mi stinse lampa.
Sâmbata, 3 noiembrie
Indispozitia de zilele trecute mi-a trecut, si astazi, cel mai înfocat optimist, am pornit-o la excursie.
Da, la excursie, cu toate ca bruma ce cade dimineata e destul de groasa si cu toate ca la patru se-ntuneca de trebuie sa aprind lampa.
îmbracat foarte rudimentar, cu ghetele lui unchiu-meu în picioare, ma visam în vacanta, când fara teama de mutra profesorului de franceza si fara frica de spinarea rautacioasa a radicalilor herborizam multumit, ca chinezul dupa ce si-a mâncat orezul, în meleagurile dimprejurul Brasovului. Dar o bura de ploaie repede ma aduse la realitate. Eram pe
Duminica, 4 noiembrie
