- Sunt obraznici, se cred frumosi, se cred seducatori, se cred inteligenti...
-Poate sunt...
- Nu e adevarat. Eu am început sa flairez tipul perfect masculin. N-am întâlnit nici unul care sa-i semene; nici la facultate, nici în saloane, nici pe strada...
- Exagerezi, Niska, zâmbii eu ca sa-mi ascund bucuria.
- Nu, nu!... Ma revolta; nu stiu cum sa le spun; nici "paiate" nu e de ajuns... Nu muncesc, nu sufar, nu se bucura... Pozeaza...
- Niska, e prudent sa spui toate acestea cu mai mult calm; suntem într-o sala cu multi straini...
- Putin îmi pasa!
Niska, ti-ai Însusit tot ce am dorit eu, de mult. sa stii... Te apropii, chiar, de o conceptie etica a masculului... Mai trebuie sa faci un singur pas. •
Sa taci. De ce sa-i superi spunându-le ca sunt imbecili si paiate? Daca poti, râzi.
Fereste-te sa nu te atinga; atât. Nu le spune adevarul aflat de tine, pentru ca tu esti o femeie, si femeia nu poate sa lupte...
în seara aceea am scris în Jurnal: "Niska face progrese primejdioase. Fara sa vrea, îmi judeca sexul dupa un criteriu care nu mai e feminin. A ajuns sa fie tot atât de pretentioasa ca si un suflet viril. Daca Niska nu-si va întâlni un dezastru apropiat, în mediocritate, daca nu va uita ceea ce a învatat de la mine, va suferi mult, mult. Barbati visati de ea se gasesc rar de tot, si numai prin carti."
Noaptea, Gara de Nord astepta doua trenuri, la amândoua se atasasera vagoane studentesti pentru congres. Pe peron, în restaurant, pe sali, pe coridoare, furnicau studenti si studente. Calatorii de toate zilele erau Purtati, risipiti, striviti. Nimeni nu mai încerca rânduiala disciplinata. Aflând ca primul tren pleaca în câteva minute, studentii au navalit în 220
221
toate vagoanele, s-au îndesat în compartimente, au ticsit coridoarele, I s-au asezat pe trepte. Controlorul, sefii! trenului, hamalii disperasera.
- Domnii studenti sa pofteasca jos... Se face alt tren la noua patruzeci...
Anevoie, au izbutit sa coboare câtiva. Trenul a plecat cu întârziere în uralele celor ramasi.
Fiecare îsi cauta sprijin la cunoscutii cu trecere, la membrii comitetului general.
Presedintii de cercuri judetene de societati îsi pierdusera rabdarea asaltati de curiosi, de parinti, de studente timide. Când au sosit vagoanele în gara, navala s-a dezlantuit. Dupa un sfert de ceas, totul se linistise.
In compartimentul nostru de clasa a treia nu exista lampa. S-au aprins lumânari, aduse de congresisti prudenti. Ne-am adunat, toti cei din "elita", pe doua banci de lemn. Niska era exaltata.
-Plecam! Plecam!...
- La Iasi, ma bucuram eu sa-i chinui entuziasmul si, de fapt, nu plecam; ci, suntem dusi. Nu te supara nuanta?...
Pe Niska, în noaptea aceea, nu o supara nimic. Râdea, zâmbea, lauda, îmi strângea bratul, saruta pe Bibi si pe Viorica. Ś
- Nu stiu ce am, nu stiu ce am...
Se întrista. Eu ma prefaceam ca nu înteleg nimic
- Poate ti-e somn..
De ce nu pot zugravi aici surâsul Niskai?
Am plecat. Noi doi am ramas la fereastra. Noaptea era neasteptat de senina pentru sfârsit de noiembrie. Ne lovea*vânt peste crestete, si aceasta ne desfata. Am tacut amândoi. Eu încercam sa-mi precizez simtamântul catre Niska. Ea poate nadajduia o destainuire. Cum i-as fi putut spune Niskai ca destainuirea era altceva, atât de monstruos înalta, încât ar fi înmarmurit-o?
Taceam. Din compartiment, ceilalti ne iscodeau suspect.
Ametita de vânt, Niskai îi fu somn. Adormi pe umarul lui Bibi. De câte ori o vedeam ostenita, ma cotropeau puteri proaspete, nebanuite, salbatece. Nu am înteles multa vreme de ce cresteam eu întelegând ca o tovarasa de a mea se naruie, se pleaca biruita.
Pentru ca toate compartimentele tânjeau într-un ritm de meschina veselie, mi-am amintit de ,jocurile" domnului Elefterescu. iMi-au fost, întotdeauna, nesuferite; saruturi umede pe obraji straini, sub ochi rai, invidiosi, lubrici... De ce l-am propus, cu îndrazneala, unor necunoscuti si necunoscute? L-au acceptat cu exclamatii. Se aflau, alaturi de noi, grupuri de studente enigmatice si studenti desantati. Studentele socoteau ca par dezghetate daca repezeau riposte cu insinuari. Studentii se recunosteau inteligenti daca puteau vorbi mult, repede, tare, fara sa clipeasca la pasajele riscante, fara sa se intimideze în fata unei replici juste, fara sa ezite în ceasul când insinuarea trebuia sa se pogoare în fapt. Fireste, nu toti studentii din vagonul nostru, nici toate studentele nu se subsumau aceluiasi tip. Dar, în noapte, în tren, în drum catre un congres, se nivelasera. Simteam, fara sa\'fiu stânjenit, porunca de a-i ajunge. Vorbeam tare si degajat, râdeam si foloseam la verbe persoana a doua singulara, cu studente necunoscute. Toate acestea ma desfatau.
Am avut o sovaire când a trebuit sa sarut pe o blonda de mediocra frumusete, careia colegele îi spuneau: "studenta din Viena".
- Haide, domnule, nu ma plictisi...
încurajarea m-a enervat. Nu era prea greu, daca îmi poruncisem, sa sarut o blonda necunoscuta. Grupul meu a aplaudat. Se pasionasera de noul joc si de bunavointa colegelor straine. Niska se desteptase si ma privea. Am privit-o si eu si am vorbit înainte, mult, galagios. Nu voiam sa creada ca sunt legat de ea si ca nu puteam culege desfatari, singur.
Jocul dura. Niska m-a chemat la fereastra. Am întrebat-o daca vrea sa intre si ea în joc. Mi-a raspuns ca-i e somn.
- Ma lasi sa dorm cu capul pe genunchii tai?...
Fireste. Ea se prefacea ca doarme; eu îi rasuceam buclele, una câte una.
Cercetam cu ochi ascunsi daca ma priveste cineva. întâlneam mereu zâmbetul
vioricai. De ce nu obosea?
Cât i-a trebuit Niskai pâna ce sa adorma? S-a desteptat în zori, palida, cu pleoapele vinete. Eu privisem tot timpul pe fereastra, fara sa vad nimic, fara sa înteleg.
lasul, asteptat cu ochii, pe scara vagonului umed de ploaie si patat cu funingine... Gara. pe care n-as recunoaste-o, întesata de tineret, de dudui cu cocarde, de steaguri... Am fost împins pe un coridor de multimea congresistilor, ovationând. în piata, ne-am orânduit în convoi larg si nesfârsit. Cautam, ascultam urale. Paseam zâmbind, cu valiza în dreapta, cu bratul Niskai în stânga. Amândoi pastram de ani nostalgia lasului, îndragit în liceu, o data cu cele dintâi lecturi moldovenesti, visat în primaveri singuratice, dorit... Simteam cum ne mângâie duhul orasului cu taceri, cu ascunzisuri de suflet, cu melancolii... Si primeam duhul strain, otravit, în lumina vointei si creierului meu, dur, aspru, rece. Lasam sa se strecoare cu ochii pe uliti, pe cer, la Niska nelinisti si tristeti pe care, în mansarda mea, le-as fi smuls cu cleste înghetat.
