- Glumesti?
- Ba foarte serios!
- Si filozofia?
- M-am plictisit si am lasat-o în voia Domnului.
- Nu mai spune, care va sa zica, te-ai facut si tu "om". Foarte bine, cât priveste partea mea, te felicit. Ma duc sa le spun baietilor. La revedere!
Cu pas grabit, amicul trecu bulevardul si o coti la dreapia, pe lânga Biserica ruseasca, în timp ce eu ma-ndreptai sa-mi iau o cravata, ca de ailalta râd si curcile de ea, atât îi de roasa.
Pe drum ma-ntrebam cum de n-am
vazut eu pâna acum viata cât de frumoasa e si traiam numai în visuri, care cel putin n-aveau darul sa ma înveseleasca? Cum am putut eu rezista atâtor aspecte pe care azi le doresc din tot sufletul, cum am putut suporta privirile care se opreau ironice pe caietele mele roase si cârpacite, pe gulerul meu neglijent si pe sapca facuta farâme? Mare dobitoc am fost! Si pentru a suta oara, poate, repetai tare: bine ca m-am desteptat. Si ca si cum aceasta ar fi neutralizat orice pornire ideologica a mintii, mersei înainte fara nici un gând si cu ochii-n patru, ca sa ma bucur de atâtea frumuseti ce ma înconjurau.
La un prieten acasa.
- Aa! lume noua. Baieti, ascundeti calendarul ca a venit Eliade, sa ne dovedeasca noua ca timpul e relativ. Ce mai veste, "doctore"? Cum stai cu cercetarile?
- De data asta o sa fiti la adapost de orice plictiseala savanta. Am dat dracului
si stiinta si filozofia, toti gargaunii astia stupizi, si m-am apucat sa traiesc si eu, sa devin si eu un om cumsecade.
Toti ramasera cu gurile cascate. Nu le venira sa-si creada ochilor. Pesemne ca nu uitasera discursul meu prin care îi îndemnasem sa lase patimile la o parte si sa se apuce senin de stiinta sau când le dovedeam ca raportul prieteniei este si el relativ. Aveam memorie buna.
- Acum ce s-a facut, s-a facut! exclamai eu vesel, si pe data gheata se rupse.
- Ce noroc!
- Haide, lasati asta! Scoate paltonul, ma Eliade, si haideti cu totii în salonas.
Facem o bacara.
- Mai bine ruleta, suntem multi.
- Joci si tu?
- Joc, cum sa nu joc.
- Haideti, haideti.
Si gazda, cu doi prieteni la brat, deschise larg usile. Si eu fredonând: " Que faites-vous madame ici... "
Ma simteam vesel, da\' vesel de tot. Placerea jocului cu totul noua pentru mine, ma atragea, ma înlantuia cu ispitele ei, ca bratele unei coconite enorme, contra careia orice aparare e de prisos.
Cu toate acestea, eram multumit si paseam mândru alaturi de ceilalti.
Când ma-ntorsei seara acasa, cu patruzeci de lei mai mult în buzunar si ametit înca de placerea vizitei în timpul careia fusesem obiectul tuturor discutiilor, ma simteam mare, cu mult mai mare, si gesticulând Iara furie, repetam mereu: asta e viata ti au hârtoagele alea de miroase a prostii cale de-o posta, asta e viata. S-apoi, rasuflând usurat, bine, da\' bine ca m-am desteptat.
13 ianuarie
Prima zi de scoala din viata mea de "om cumsecade".
- Dumitrescu C. Ioan, Dumitrescu Victor, Eliade M., Farin Amler si Galimir, la lectie.
Stiam; profesorul, cam surprins, ma întreba din nou. Din fericire eram pregatit.
îsi lasa ochelarii si ma fixa câtva timp.
- Iata o vacanta care ti-a folosit.
- Bine! Sunt multumit. Poti sa te duci la loc. Nota noua! Ma-ngalbenii, facui fete-fete si ma asezai ca pe ghimpi în banca. Colegii se uitau zâmbind la mine.
Nu-mi mai încapui în piele de fericire. Acasa:
- Mama, m-a ascultat.
Mama, care obisnuia sa vin cu cinci si sase, afara de chimie si limba româna unde aveam zece, se îngalbeni.
- Iar te-a ascultat? Desigur ca mai mult de patru nu ti-a dat.
- Ce patru, noua, noua.
Si de bucurie începui sa cânt:
- La-la-la-la-la.
288
289
La masa, toti ma priveau cu respect si când spusei cu gravitate: ".\' duc sa-mi fac lectiile", fetele se înveselira. Doar eu le eram nadejdea! Când închisei usa, auzii pe tata, înabusindu-si bucuria: - S-a dat pe brazda!
Noapte. Pâna acum m-am caznit cu o problema. Degeaba, n-am putut. Ce sa poti tu daca nu înveti nimic de patru ani? Treaba e asta?
Nu stiu de ce ma simt mai suparat decât atunci când umblam prin nori cu stiinta si filozofia mea.
Eram sa-mi arunc jurnalul în foc, dar m-am oprit. Poate o sa-mi trebuiasca cândva... De acum nici n-o sa mai scriu aici, pierd timpul degeaba. Las\' când o
sa fiu mare, tot de jurnal o sa stau. Acum... la scoala! Adio!
15 februarie
Ei, nu face nimica, ce-o sa fie daca oi pierde câteva minute pe zi cu Jurnalul"? O
bagatela, închipuieste-ti ca te-ai plimbat putin.
Nu stiu de ce, dar nu pot fara el, nu pot dormi bine pâna ce nu-mi notez importanta zilelor trecute.
