- O femeie nu poate, e drept... Dar o femeie trebuie sa renunte sau sa imite...
Nostalgia ta e hibrida... Daca nu poti pleca singura, alege-ti un tovaras...
- Cine?...
Ochii verzi s-au îngândurat.
Ś- Alege un coleg si desteapta-i vointa... Tu poti îndemna sufletele masculine; acesta-i un dar ales. Un barbat, lânga tine, e torturat de obsesia depasirilor.
Sotul tau va fi un fericit, exceptând, fireste, genul Paul...
- Eu nu am sa-mi iau sot...
- Bine, stiu... Ai mai spus aceasta si asta-primavara...
- Paul a fost un accident...
Pe banca din parc, râdeam amândoi; nu de Paul, ci de seriozitatea cu care eu vorbeam despre femei. Niska era intrigata; cine îmi da dreptul sa vorbesc, daca nu le cunosc? Poate sunt un Don Juan...
- Atunci nu le-as fi cunoscut. Don Juan a fost o simpla priza sexuala; lumina intermitent si suspect. Nu poti cunoaste cu adevarat decât ceea ce renunti de a stapâni. De altfel, femeia se poate expert" menta în nenumarate feluri. Nu e numaidecât nevoie sa joci rol de prii" amorez, nici sa te istovesti în garsoniera.
Sufletul feminin se intuieS1\' prin introspectiune într-un suflet constient masculin. în ceea ce prives trupul, sunt inutile conversatiile... Eu nu discut niciodata despre truP"
218
feminin, pentru ca valorificarea mea se împlineste prin alte criterii; nu m-as întelege...
Vietuiam o viata ciudata; munceam noptile si diminetile, îndârjit si calm, întru împlinirea capodoperei: creierul meu; iar dupa-amiezile întovaraseam pe Niska, modelându-i sufletul. Cele doua vieti nu se excludeau, întelesesem ca prietenia Niskai nu-mi rapeste timp, ci ma îmbogateste cu experiente. O cultivam si o iubeam ca pe o carte favorita. Voiam sa fac din Niska o alta opera, vie. Voiam sa pulseze în ea toate izvoarele feminitatii de elita. întelegeam ca, oricât de perfecta ar ajunge, eu nu voi fi fericit prin ea. îmi cunosteam datoria; trebuia sa fiu ispitit de Niska, de sufletul ei, oglindindu-mi vointa; atât.
Ma pasiona prietenia noastra; ea se lumina, eu ma întunecam. Dar de aici la
dragoste era înca drum lung.
Uitasem hotarârile Jurnalului, din prima pagina. Urmaream doua cresteri: a personalitatii mele si a sufletului Niskai. Le vedeam atât de clar, încât s-ar fi spus ca sunt numai un spectator.
XVIII. IASUL
Presedintele a organizat din nou cercul. S-au înscris alti membri, s-a ales alt comitet. Vicepresedintele venea tot mai rar; tusea, era palid, zâmbea prelung.
Bibi a ajuns bibliotecara; Gaidaroff secretar. Ne adunam în sala de la etaj, cu ferestrele la bulevard, cu scaune multe. Veneau, întotdeauna, Niska, Viorica si Radu. Radu tot îndragostit, Viorica tot enigmatica. Cele ce le-am destanuit asupra domnului Elefterescu si prietenului sau au stârnit senzatie. Presedintele regreta ca vechiul comitet îsi daduse demisia; ar fi vrut sa înceapa o ancheta si sa afle cum fusese admis d-l Elefterescu în cerc.
Mariuca se arata cea mai satisfacuta de descoperirea mea. Ajungea întotdeauna, însotita de Gaidaroff. îi pierise sfiiciunea, de când toti stiau °a sunt îndragostiti. El îsi grabea licenta în drept; mi-a marturisit, într-o noapte, ca Mariuca e sotia visata din liceu. Parea guraliv si gol sufle-teSte; l-am surprins dorind o casnicie timpurie, o casa cu încaperi calde 5\' primitoare, o sotie linistita si cuminte, o viata lunga, cinstita, cu prieteni, cu vie, cu calatorii în Italia, la Viena, la Paris. L-am iubit mult pe Gaidaroff, în acea noapte. îl voiam fericit, alaturi de Mariuca. Am întâr-2lat, apoi, un ceas cu un gând copilaresc: sa aleg cele mai nimerite pe-redii, în cercul nostru... Zâmbeam. "Florentele" îmi luasera înainte; au etlit la adunare cu logodnicii; un profesor de istorie, foarte tânar, si un
219
politehnician. Erau mândre de alesii lor; organizau saptamânal ceaiuri dansante si ne invitau. Acolo, în cele doua odai, cu covoarele ridicate Radu dansa mult cu Viorica, iar Bibi cu Andrei...
La fiecare sedinta de comitet sau adunare, presedintele istorisea fa. zele donatiei batrânului. Nu uita ca cercul se crease numai pentru a pu. tea primi dania. în vara, dupa nesfârsite alergari, izbutise sa ajunga persoana juridica. Se ivisera, de atunci, nebanuite greutati. Prefectul - care avea o casa veche si darapanata - insinua presedintelui sa sileasca pe batrân s-o cumpere si s-o repare, pentru camin. Cerea pe ea cinci milioane. Presedintele s-a împotrivit; donatorul voia sa cladeasca un camin modern, cu sali de baie, calorifer si electricitate. Prefectul îsi arata, atunci, puterile. Retrase fondul cercului din bugetul prefecturii si îl varsa în fondul pentru ajutorarea învatatorilor.
Plângerea la ministru nu avu rezultat. Batrânul se îmbolnavi si ceru grabirea formelor, ca sa-si vada dania împlinita. Facu testamentul, dar nu-l facu dupa cum cereau avocatii. Doi nepoti amenintau cu proces de mostenire. Batrânul adaoga în testament ca îi dezmosteneste, dar nepotii vesteau ca - dupa moarte
- testamentul va fi declarat nul; batrânul va fi supus unui examen medical, cât de curând. Stirile alarmau comitetul. Numai presedintele nu-si pierdea calmul.
îsi amânase teza de doctorat, ca sa se poata ocupa în voie de cerc, de donatie, de camin. Comitetul nu-l ajuta. Membrii se adunau toti numai o data pe luna sau când stiau ca va fi dans, cu patefon. Presedintele nu dispera; cauta solutii.
Voia un cerc strâns si intim. Dar sala împrumutata era prea mare, prea rece si, apoi, era straina. Prefectul fagaduise un sediu, fagaduise si lemne, dar toate acestea au fost uitate, de când presedintele refuzase târgul cu casa.
De la începutul lui noiembrie, asteptam hotarârea zilelor de congres, în anul
acela, congresul studentesc se tinea la Iasi. Presedintele nu putea veni, ocupat cum era cu dania. Din cercul nostm mergeau multi, aproape treizeci. Seful delegatiei fu numit Gaidaroff, spre bucuria noastra si spre fericirea Mariucai.
...Ceasuri de asteptare în sala de sedinte a caminului medicinistilor, între studenti de la toate facultatile, ca sa capatam legitimatiile pentru congres si foile de drum. Grupul nostru, în coltul cu biblioteca, se minuna de munca si îndârjirea societatii studentesti care înaltase un camin de aproape douazeci de milioane. Celelalte grupuri se exercitau în glume cu felurite nuante judetene.
Niska m-a silit sa ma izolez, alaturi de ea, pe o treapta de scara. Vorbeam tainuit, fapte care se puteau dezvalui oricând si oricui.
- Stii de ce râd? Pentru ca toti ne cred îndragostiti si ne bârfesc. Ma desfata gândul ca sunt vorbita de rau. As vrea sa stiu tot ce cred ei-
— Niska, nu uita ca esti femeie, iar o femeie compromisa e anulata-
- îmi bat joc de vorbele si parerile lor. Toti oamenii îmi par imbecili...
- Mi-ai furat expresia...
- Ti-am furat mai mult; si însusirea de a distinge, dintr-o suta, imbecili autentici si imbecili confectionati din snobism... Nu pot sa-i sufar! Nu stiu daca trebuie sa-ti multumesc daca acum toti mi se par niste în-aâmfati, niste papusi parfumate, mediocri si stereotipati... Ma enerveaza...
- Cu atât mai rau pentru tine, pentru ca, orice ai face, tot trebuie sa-i suporti...
De altfel, imbecilii sunt inofensivi, daca stii sa te izolezi...
