Licentiatul a încercat, pe vremuri, critica literara. A avut succes, dar nu a avut bani. A intrat în gazetarie. De trei ani nu mai citeste aproape nimic. Asculta dezbateri parlamentare si le rezuma zilnic în treizeci de pagini. Ii tremura mâinile de câte ori are sedinta de noapte. Se culca, atunci, la tiei. Fumeaza mult si tuseste. E vesnic bolnav de ficat. Vorbeste rar, veninos, si lauda cu amar pe autorii contemporani. Poate, e aproape neurastenizat. Si nu mai are curajul sa se lase de gazetarie.
- O gazeta e mult mai primejdioasa decât s-ar banui. îti apuca întâi un deget, apoi mâna, apoi trunchiul, apoi capul. Dintr-o polemica literara, ajungi într-o polemica de doctrina politica. Apoi, ataci Parlamentul. Din acea zi esti robul gazetariei.
- Eu am patruzeci de ani, vorbi un reporter care fusese pe vremuri director de gazeta, si m-am trezit ca n-am facut nimic. A trecut an dupa an, am scris zi dupa zi, si ce-am ajuns?... M-am farâmitat, m-am risipit... Am amânat doctoratul în Drept, am amânat licenta în Istorie... Acum, nu mai pot citi decât
gazete. Ma enerveaza orice carte, daca nu e roman Pornografic sau memorii politice. Mare mizerie!...
- Nu insulta gazetaria, ca e sfânta, începu Traznea. Gazetarul se naste în fiecare dimineata, e inepuizabil si inedit, traieste in medias res; e inima si creierul tarii... Toti oamenii mari ai nostri au fost gazetari...!
Gazetarul e un erou.
- Cu conditia sa scrie pentru douazeci si patru de ceasuri, iar nu I pentru un an sau o luna, vorbi profesorul de logica. Gazetarul trebuie sa se mântuie de stupida notiune a eternitatii prin scris. Articolele sa fie efemere; gazetarul perfect e reporterul anonim.
- Asa e, asa e! încuviintara calduros cei doi reporteri politici, în-muind tocurile în calimari.
- V-ati apucat de taifas, interveni secretarul... Manuscris?...
Iar au rasunat sonerii, s-au aprins tigari, s-au adus pahare cu apa, s-au împartit pe la mese blocuri albe.
- O conferinta diseara, anunta secretarul.
- "Piciul", porunci reporterul gras, corectând ultima fraza scrisa.
- Vine ambasadorul Elvetiei... -Ora?
- Neanuntata.
- Ora cinci si un sfert, preciza autorul "anchetelor", fara sa-si ridice ochii din pagina.
- Cine se duce?
- Eu am Camera... ,
- Eu am adunarea de la "Casa Scoalelor" si senatul universitar...
- Eu am cercul de studii...
- Va aduc eu reportajul; ma întorc în masina cu prefectul, vorbi cel roscovan.
Ma duceam sa-mi fac corecturile într-o sala de la al patrulea etaj al tipografiei.
Miros de cerneala, de plumb, de spirt, de pâine si de putregai. Turnatoarele de litere suierau sub claviatura culegatorilor. în sala vasta alergau copii cu manuscrise, cu spalturi, tuciurii. Asteptam corecturile umede la masa cu scaune patate de cenusa. Aroma cemelei proaspete, lucioase ma desfata.
Plecam înfierbântat, exaltat, cu geanta sub brat, cu gânduri multe, cu sângele rascolit.
Nu întelegeam cum o redactie si o tipografie pot obosi. Eu ma descopeream tot mai însufletit si mai harnic. Si curajul îmi crestea, si munceam de nimeni banuit, în mansarda.
Radu pasea în toamna tot îndragostit de Viorica. Ea nu banuia nimic si-i ierta toate declaratiile, socotindu-le glume. Radu nu putea fi crezut.
îi întâlneam în apropierea serii, pe bulevard. Viorica iesea de la facultate, Radu o astepta, fumând. Nu întelegeam ce îi putea spune, în fiecare seara, el, care nu absolvise clasa a saptea. Viorica se arata fericita ca ma întâlneste si rosea.
Raspundea sfios si evaziv când o întrebaJi de lecturi, de cursuri, de idile. Eram stapânit de impresia ca Viorica e vesnic îndragostita. Si ma înduiosa, pentru ca o ghiceam resemnata sa
nu marturiseasca niciodata. Nu stiu daca era hotarâre sau timiditate. Viorica îsi pastra taina cu o încordare pe care i-o admiram. Nici Bibi, nici Niska nu stiau nimic. Si toti stiam ca e îndragostita.
Pe Nonora o vedeam rar, în treacat. Fiecare încerca sa para cel biruitor. Eu afectam indiferenta si zâmbet enigmatic. Ea râdea mult si-mi povestea succesele de la balurile de vara, cererile în casnicie de la Mehadia, cearta în menajul unui ofiter superior din pricina ei. îmi vorbea prieteneste, cu nuanta de blândete superioara. Eu îmi aminteam de dupa-amie^ile primaverii, tulburate de sexualitate, si ajungeam obraznic. Nonora nu se supara. îmi suspecta
gândurile; nu stia unde vreau sa ajung; se astepta, poate, s-o chem din nou în mansarda si-si pregatea vreo razbunare draceasca. întrebându-ma cum îmi mai petrec timpul, i-am raspuns ca lucrez, pentru ziar si pentru Universitate.
- Daa?...
Mirarea Nonorei m-a umilit cu insinuarea zâmbetului si a ochilor.
- Dar Niska?
- Niska se odihneste dupa examene... De altfel, o vad atât de rar... Ti-am spus ca lucrez.
- Lumea vorbeste altfel. Cel putin Niska are grija sa raspândeasca zvonul ca te-ai îndragostit de ea, la mare...
- Nu cred, zâmbii eu...
- Niska se foloseste de o alegorie stupida. Spune ca esti un nou Pygmalion si ai sa sfârsesti prin a te îndragosti de creatura ta.
- Niska are dreptate pâna la dragoste..., încheiai eu, stânjenit de indiscretia rautacioasa a Nonorei.
Pe drum, întorcându-ma singur acasa, îmi fagaduiam sa scriu Niskai o pagina mustratoare. N-am scris.
într-o dimineata am gasit în redactie pe domnul Elefterescu. Am aflat cu uimire ca nu e student, ci corector de noapte. "Seful" era încurcat de descoperirea mea. Nu întelegeam cum izbutise sa fie înscris în cerc.
