Ultima seara am petrecut-o împreuna, toti trei, pe stâncile undene \'mâlniseram. Paul fuma afectând un sentimentalism voalat. Niska eratrista,- si era vesela. îmi spunea, zâmbind:
- Stâncile acestea sunt un trecut pentru noi toti.
- Asadar, nu trebuie sa ne mai intereseze.
- Nu iubesti amintirile? insinua Paul.
- Nu le las sa ma stapâneasca. E stupid sa pleci coplesit de aici. Pentru ca ampetrecut doua saptamâni care nu se mai pot întoarce...
- Ai o sensibilitate barbara, zâmbi Paul. Eu cultiv amintirile, sentimentele,florile... desi sunt student în matematici...
204
205
- Eu le accept sa ma îmbogateasca, dar nu le las sa ma surpe. Socotesc ca celcare stie sa se desfete în amintiri si poate, totusi, sa le înstru-neasca e unadevarat barbat.
- Iata ceea ce n-am putut sa învat de la tine, se întrista Niska: sa nu ma lasrisipita de amintiri. Nu stiu cum sa scap de ele...
- Gândeste-te ca nu mai sunt, ca nu se mai pot întoarce, ca tânguirea lor îtiîmpiedica viata si împiedica alte amintiri sa se adune în suflet...
- Acestea sunt fraze, ma întrerupse Paul.
- Au, într-adevar, pacatul de a parea fraze, celor care nu izbutesc sa patrundaadâncul fapturilor. Eu socotesc lupta cu amintirile unul din exercitiileindispensabile constiintei eroice. Cel care e ispitit de amintiri se dovedestesensibil. Cel care se înfrânge, senin, depaseste sensibilitatea de elita...
- Poate e un erou, nu?
- Fireste, un erou adaptat sensibilitatii si creieru lui contemporan... Cu mult mai pretios si mai rar, cu cât e un erou fara glorie...
- Si dumneata vrei sa ajungi...?
- Toti suntem datori sa ajungem eroi... Eu m-am hotarât si ma trudesc...
Niska ne privi pe amândoi, înflacarata, privi marea, îsi scutura buclele si încheie:
-El are sa ajunga!...
Am privit luceafarul ca sa nu-mi surprinda ochii. Am tacut toti, streini unul dupa altul. Poate, Niska întelese durerea care o astepta în ceasul când prezicerea ei exaltata va trebui sa se împlineasca...
Dimineata, asteptând ceasul plecarii, am scris în Jurnal: "Niska se contrazice iremediabil. Mi-a prezis un fapt care o va stingheri, cu entuziasm. Poate nu e înca lamurita: dar fericirea noastra e irealizabila; cineva trebuie sa piara; amândoi, împliniti launtric, nu se poate. Cum sa-i spun ca viseaza visuri inutile si primejdioase? Pentru ca eu ma simt tot mai puternic, desi tot mai ispitit. Eu nu voi fi înfrânt, niciodata. Scriu aceasta în dimineata de 2 septembrie, într-o odaita cu ferestre deschise catre mare, lasând în urma mea o vacanta cu ispite, fara sa ma întristez."
XV. TAINE
Saptamâni sfârsite în lecturi pentru examene, singur. Nu voiam sa întâlnesc pe nimeni si nu lasam pe nimeni sa ma vada. Munceam în mansarda, înfrigurat nu
de ceea ce îmi vor cere profesorii sa stiu, ci de câmpurile de întuneric pe care le descopeream înaintea si în jurul meu. Dupa fiecare pagina înteleasa, ma surprindeam dorind alte pagini, alte carti, alte urcusuri. Cu cât întelegeam mai mult, cu atât ma cuprindea disperarea. Taceam si munceam. "Toti cad biruiti de largimea stiintei; toti se plâng de neputinta mintii în fata adevarului risipit printre mii de carti si de tinuturi; toti sfârsesc tânguindu-si falimentul enciclopedismului. Mi-am fagaduit sa ajung un erou în etica; de ce sa nu ajung si un erou în stiinta? De ce sa nu creez din mine o capodopera? De ce sa nu fac din viata mea spirituala oglinda veacului meu? Nu trebuie sa ma înspaimânt de esuarile înaintasilor; ei au lucrat patimas, dezorganizat, precipitat. O viata spirituala eroica, nu cu exaltari retorice, nu cu lecturi îndobitocitoare, ci cu calm, cu metoda, si cu disciplina. Am fost prea mult înrâurit de falimentul universalismului la Papini. Trebuie sa ma scutur de neîncredere. O data ce voi realiza asceza etica, de ce sa nu realizez si asceza eruditiei universale? Fireste, nu se poate stapâni tot; dar se pot culege si însusi toate esentele geniului omenesc. îmi vor trebui cinci, zece sau cincizeci de ani. Atunci îmi voi spune: m-am creat din nou, prin munca aspra, necunoscut de nimeni; mi-am depasit speta, pentru ca în sufletul si creierul meu s-au adunat toate roadele muncii omenesti; din semintele lor pot rasari paduri, lanuri, gradini..."
Lucram tot mai îndârjit. Nu primeam pe nimeni, nu doream pe nimeni. Ma desteptam în zori si, pe lungi fâsii de hârtie, însemnam tot ce trebuia sa cunosc; fâsiile ajungeau din zi în zi mai numeroase. Nu disperam. "Orice criza trebuie solutionata prin munca. Nu rezista nici un obstacol muncii încruntate, nesfârsite, calme. Cei care au cazut, au fost slabi. Eu trebuie sa ajung la tinta.
Fara urale, fara glorie, fara daruri, voi birui. Nebunia si moartea sunt gânduri care înspaimânta pe cei mediocri. Pe mine, nu!"
îmi descoperisem lacune: matematicile, greaca, ebraica, slava, sanscrita. Mi-am întocmit un program si, nestiut de nimeni, ascuns în orasul cu fabrici, mi-l împlineam zi de zi. Am învatat geometria, dementele lui Euclid din versiunea italiana a lui Enriques. Ma înfiorau desfatari descifrând gândirea proaspata de-a dreptul din izvor. Mi-am Muscat buzele, pentru ca nu întelegeam tratatul lui Theon din Smirna
207
asupra Numerelor în doctrina lui Platon. Am studiat doua zile si nopti Timeus; m-am întors la Theon dupa ce acoperisem cu însei câteva coli, în marginea manualului de istoria stiintelor antice, pe mi-l daruise Mieii. Ca sa înteleg si mai bine, am citit pe Plutarc posiace, VIII, 2 si Creatia sufletului dupa Timeus) si am adânc dintâi parte din voluminosul Le scienze esatte nell \'antica Grecia Gino Loria. Seara trebuia sa-mi întrerup munca geometrica si sa ma apuc de ebraica. Aveam o gramatica si un dictionar. Ochii îmi deasupra literelor groase, prafuite cu puncte. Munca mi-era greaj pe ca o împlineam singur, fara sa cer ajutor. "Singurul mijloc de a nu fi învinuit ca plagiez pe Giovanni Papini e sa-î întrec, biruind stiinta universala. Toti domnii care spun ca stiinta e imensa gresesc; e imensa. pentru ca o studiaza câteva ceasuri pe zi, în pripa, sau pentru ca o adâncesc comod. Stiinta, înainte de a fi adânca, trebuie sa fie larga..." îmi spuneam aceasta si munceam. îmi poruncisem atâtea reguli, de la care nu ma abateam: sa nu studiez decât esentele, izvoarele: sa nu marturisesc nimanui descoperirile mele; sa nu public decât gânduri straine experientelor mele. pâna la maturizarea definitiva.
Au trecut examenele. Prietenii ajunsesera obraznici: nu voiau sa ma lase singur. Dupa cea dintâi vizita a Niskai. ochii îmi fugeau pe textul ebraic, uitând întelesul semnelor; confundam pe maqquei\'cu pase/:, confundam accentul Segolta cu Telisa qetanna. Verbele atât de lesnicioase mi se pareau inutil de
memorizat, mai ales formele Hifil si Himaei Dupa un ceas de tulburare, simtii un gol sub tâmple si apoi senzatia ca sunt un strain. Am uitat tot ce s-a, petrecut în seara aceea. Dimineata m-am desteptat senin. "N-a fost oboseala.
Eu nu pot fi obosit. Lapsusul m-a lovit dinprincina efortului, a miopiei si a literelor". Am schimbat orele de ebraica pentru dimineata. Pâna atunci, dimineata studiam uri ceas sanscrita din manualul lui Fumi. Mi-au trebuii câteva zile pâna ce am deprins cele opt soiuri de consonante. Descifram entuziasmat din Mahabharata: "Asidraya Naio nama Virasen asuto bali upapannn gu-nairistai..." ("Fu un puternic rege, cu numele Naio, fiu al lui Virasen...")
Dupa zece zile, m-am convins ca nu pot învata doua limbi în acelasi timp, singur. Trebuia sa aleg. Nu aveam curajui sa ma de nici una. M-am despartit atunci de amândoua si am început pe cartea lui De Martmo. Am petrecut o dupa-amiaza întreaga p] du-ma prin odaie, învatând alfabetul: elif, bey, pey, tey, sey, gi hey... Pe fâsii de hârtie ma exersam scriindu-k sub forma izolata initiala, mediala si finala. Ochii ma usturau ca sa descifrez pe zad initiať de zad medial. Am ramas un ceas la studiul lui Ghiaf, compus din doua semne complicate si dureros de memorizat. Noaptea, istovit, am rasfoi*
tun,
manualul si am descoperit ca mai trebuia sa învat vocalele si difton-gurile. M-au disperat cele patru izafet. Am închis cartea si am scris în Jurnal: "Ma las deocamdata de limbile orientale, multumindu-ma cu texte traduse. Nu e o înfrângere, ci o experienta. Sunt alte esente pe care trebuie sa le asimilez mai înainte. Reîncep limba greaca."
Dimineata m-am desteptat cu madularele farâmate. Priveam toamna prin ferestruica. "Daca nu ma scol acum, când îmi poruncesc, pierd toata încrederea adunata în patru saptamâni de munca si singuratate." Am tresarit, m-am coborât din pat buimacit, m-am spalat si m-am asezat la masa. Nu eram multumit de fapta vointei mele. "De ce sunt obosit?" Mu ma mai simteam obosit. Apucam o carte de Simmel neînceputa. "De ce citesc Simmel si nu reîncep greaca?" Am deschis gramatica greaca si caietul de cuvinte. învatam; si nu eram multumit. "De ce am dormit opt ceasuri, în loc de patru? De ce am lasat ebraica? De ce nu m-am lovit peste buze când m-am surprins privind toamna? De ce las sa ma stapâneasca gândul ca voi fi si eu înfrânt ca Papini?
De ce îmi îngadui voluptatea mângâierilor unei înfrângeri? Si de ce îmi pierd timpul gândind toate acestea, acum?..."
Degetele raschirate în par au smuls. Am reînceput sa plâng de furie. Ma revedeam în adolescenta, chinuit de aceeasi lupta cu toamna, cu nostalgia, cu slabiciunile. N-am facut un pas mai înainte, daca sunt melancolic. îmi strigam:
"Ajunge! Ajunge! Am sa înnebunesc!" Si iar gândul: "Acesta-i un motiv sa dorm opt ceasuri si sa nu învat ebraica." Plângeam. "Plânsul e stupid si enervant. Nu ma duce la o solutie". îmi opream lacrimile, îmi racoream ochii. "N-am facut nici o fapta eroica, daca nu mai plâng". îmi odihneam privirile în toamna. Ma linisteam. Eram trist, trist, disperat. "Totul trece, totul trece..."
întelegeam ca mai trebuie sa lamuresc un amanunt indispensabil operei mele, realizarii vietii eroice; cât sa cer de la vointa. Mi-aminteam discutiile de la schit.
