- Nici eu nu stiu, Viorica... Nu plec, însa, înainte de a aduna rezerve pentru cinci ani. Pentru ca nu stiu daca voi mai putea citi, acolo unde ma duc...
Viorica mi-a marturisit si tristetile ei. Sfârseste Universitatea si nici un prieten bun, si nu cunoaste ceea ce ceilalti toti cunosc... Si se înspaimânta de viata pe care o va duce de acum. Va ajunge profesoara într-un oras de provincie. De abia va gasi timp sa mai citeasca o revista, o carte la o luna. Ea, care rascoleste acum Academia... Si cât ar lucra, daca ar avea un sprijin... Câte n-a nadajduit în acesti doi ani... Si anii au trecut, atât de repede, stupid de repede... Fireste, are sa sfârseasca si ea ca oricare studenta de la Litere; sotie, în cel mai bun caz, a unui profesor de liceu... Si nici nu-l cunoaste, înca. Ce frumos ar fi sa îndrageasca un coleg si sa ajunga amândoi profesori, aici, în oras... Ce mult l-ar iubi... Dar mai sunt câteva luni. Dupa licenta, va pleca acolo unde o va trimite Ministerul. Trebuie sa traiasca, nu e asa?...
- Viorica, te razvratesti zadarnic...
- Nu ma razvratesc... Eu înteleg ca astfel trebuie sa fie, înteleg ca toate visurile mele au fost visuri... Dar e asa de trist... Tu esti baiat, poti pleca, poti cunoaste tot, poti ajunge oriunde. Dar eu?... Tu stii ca eu am sa plâng în ziua licentei?...
Pentru mine, acolo e sfârsitul... îmi sfârsesc tineretea stupid, fara sa fi cunoscut o primejdie, o durere mare sau o bucurie mare...
- Viorica, toate acestea trebuie sa se întâmple, asa e firesc...
- Stiu... Dar nu e trist?
- Nu. înduri acum melancolia sfârsitului universitar, cum ai îndurat melancolia adolescentei definitiv depasite. Trece... Ai sa începi o viata noua, cu oameni noi, cu locuri noi. Te-ai înlantuit acum de anumiti tovarasi, ai dorit anumite întâmplari care nu se vor împlini. Totul se uita... Câti dintre noi mai pastreaza tristetea disperata a celei dintâi idile, în adolescenta? închei o epoca, si încheierile sunt totdeauna triste. Datoria ta nu e sa te lasi coplesita, ci sa dai valori mediocritatii, sa gasesti sensuri tuturor faptelor care acum, în criza, ti se par stupide, ucigatoare, stinse... Lupta împotriva mediocritatii biruieste numai în doua împrejurari: sau iesind din ea printr-o nebunie a sufletului, sau transfigurând-o. Poti trai în cea mai plata mediocritate fara a ajunge mediocru... E greu...
Viorica a plecat tot atât de trista, iar eu scriu în caietul acesta cele ce mi-a marturisit ea si cele ce i-am raspuns.
Sunt atât de fericit sa ma simt tânar, proaspat, cu pieptul larg si umeri tari, îndârjit în lupta cu mine, cu lumea, cu destinul... Cine ar putea sa ma biruie, acum?
De ce s-au despartit Mariuca si Gaidaroff? Mariuca se plimba prin parcuri cu un student de la Politehnica. Gaidaroff e îndragostit de o necunoscuta.. Dragostea lor a durat doi ani. De ajuns. Acum fiecare apuca pe alt drum. Mariuca asteapta o casnicie pripita. Gaidaroff se pregateste pentru barou. Poate nadajduieste o sotie cu zestre, cu nume, cu rosturi politice.
De Bibi am auzit vesti triste. Andrei aproape a zapacit-o. Si Bibi îl iubeste, îl iubeste. Toti îi cunosc dragostea, si toti cunosc prudenta lui Andrei. Mi-au ajuns zvonuri ca Bibi a facut nebunii ca sa-l retina, a încercat ultimul mijloc... Nu stiu si nu cred.
Cum n-a înteles, atâtia ani, ca nu o iubeste?
*
Schimbarea lui Radu ma înspaimânta. E torturat de un gând absurd: sa se calugareasca. Dar e, înca, atât de pacatos... Eu l-am îndemnat sa plece singur, sa rataceasca, sa uite îndemnul la claustrarea oficiala.
îi înteleg gândul, dar ma înspaimânta urmarile. Misticismul lui Radu, atât de întunecat, fara disciplina... Va pacatui în manastire si mai mult. Iar linistea nu si-o va gasi.
Eu l-am sfatuit sa-si treaca ultimele doua clase de liceu, parasite acum cinci ani, si-apoi sa se hotarasca. Sa mai astepte, sa mai mediteze. Ascet si singuratic poate ramâne si în mijlocul celorlalti. Ascetismul oficial si poruncit e plin de ispite. Nu linisteste, nu însenineaza. Calugaria tânarului nu e o alinare, ci tortura.
*
Si tot n-am vazut-o pe Niska. Eu nu pot sa ma duc la Ea. îi astept la mine, sus, în mansarda.
*
Azi, aproape de înserat, pe bulevard, am întâlnit pe Nonora. Uitase obraznicia mea, scrisoarea fara raspuns si nepasarea cu care lasam sa treaca lunile fara s-o vad.
Nonora a fost astazi mai frumoasa, mai calda, mai patimasa. Mi-a marturisit ca e îndragostita de un tânar actor, cu care se va casatori. Mi-a aratat fotografia lui, cu o dedicatie stupida si dragalasa. I-a sarutat fotografia pe strada.
262
263
Ce-am simtit eu atunci, mai puternic decât vointa mea, mai puternic decât respectul pentru dragostea Nonorei? I-am soptit, tremurând.
- Nonora, hai la mine!...
- Acum nu se mai poate. Sunt logodita...
- Nonora, în toamna plec, si, dupa ce plec eu, casa se darâma. E prea veche...
Nu vrei sa vezi, pentru cea din urma oara, mansarda?... Acum doi ani o îndragisesi... Nu ai amintiri în odaita mea?...
- Ai sa fii cuminte?
- Ca un prieten. * "•
Mi-a zâmbit, mi-a luat bratul - si am plecat.
Eu îi simteam trupul încordat, iar sufletul vast, vast...
- A început sa fie cald în mansarda ta...
- Scoate-ti bereta, scoate-ti tot ce vrei...
- Ai început sa vorbesti ciudat.
- Nu, voiam sa te sarut comod.
- Nu se poate.
I-am strivit buzele si i-am frânt mijlocul. Nu si-a putut sfârsi fraza cu împotriviri.
- Nonora, e inutil sa te prefaci pudica... Aminteste-ti. • - Nu se poate!... Acum sunt logodita.
- Cu atât mai rau pentru logodnicul tau... îmi placi si mie.
- Nu te mai recunosc... Lasa-ma!
Bratele mele erau prea tari. Copcile de pe umeri se deschisera singure. I-am zarit sânii, bruni si speriati.
- Nonora, altadata ma lasai sa-ti sarut sânii...
- Acum ai sa vrei mai mult... nu se poate!...
De unde îmi ghicea Nonora gândurile? Ma enervau împotrivirile ei de fecioara perversa. Stiam ca o puteam stapâni prefacându-ma inocent, desfatând-o si apoi luând-o ca un fur, fara aparare. Am ales cealalta cale. Am cerut-o, sincer si direct. A început sa râda. O ghiceam tulburata, de primavara, de simturi, de purtarea mea, de ineditul faptului pe care-l întelegea din ochii mei.
Trupul i l-am frânt. Bratele i le-am înlantuit de bratul meu. Am despicat genunchii si i-am stapânit coapsele. Faptul s-a petrecut înainte ca Nonora sa
judece, înainte ca eu sa sovai.
Ne-am desfatat trupurile.
- De ce ai facut asta, de ce ai facut asta?...
