Dar am ajuns prea departe, si nu stiu unde sa ma întorc.
Pe tine te sfatuiesc sa încerci amândoua caile. Urmeaza pe cea a libertatii; în curând, te vei simti sfârsita, deprimata, epuizata. Ai sa vrei sa-ti treci grijile si oboselile asupra unui sot. Pentru ca nu vei avea curajul sa pleci singura, te vei lasa purtata de un tovaras care acum ti-e necunoscut. Pentru ca nu vei avea puterea sa alegi tu sotul dintr-o mie de barbati, te vei lasa aleasa. Nu trebuie sa te simti jignita. Aceasta e soarta, menirea femeilor. E adevarat, eu am voit, si acum vrei si tu, sa ajungi o femeie superioara. îti marturisesc, faptul acesta ar fi cea mai mare multumire a unei anumite parti din viata mea. Dar nu-l vad cu putinta. Tu ai toate însusirile si toate pacatele femeii de elita. Orisicât m-as trudi vei ramâne capricioasa si te vei pleca dupa fiecare înfrângere pâna la anulare. Tu esti perfecta lânga mine. Dar drumurile noastre trebuiesc despartite, multi ani. Tu nu vei avea puterea de a trai libera acesti ani. Vei aluneca firesc si iremediabil în mediocritate. Poate, nu ma vei uita; dar, la
întoarcere, nu ma vei mai întelege... ť Toate acestea sunt triste, nu? Le îndur si eu, dar le ascult, pentru ca ele sunt mai puternice decât mine; sunt ale destinului, ale sufletului tragic pe care-l deslusesc în lume si în munti.
Tu trebuie sa te gândesti întotdeauna ca ceea ce citesti în paginile acestea au fost scrise de mine; ca daca pe tine te întristeaza, mie mi-au scormonit visarile si mi-au însângerat sufletul. Tristetea mea e întotdeauna mai disperata; pentru ca ma tortureaza gândul acesta: un cuvânt, si tristetea s-ar preface în bucurii.
Dar menirea mea e sa nu spun cuvântul.
X
Iarta-ma ca ti-o spun de la început, dar esti aproape nebun. Ieri am fost la tine, am citit biletul de la usa si am ciocanit un sfert de ceas. Erai acasa, pentru ca asa scria în bilet, si apoi usa era închisa. Ti-am strigat de mai multe ori: "Petre, sunt Petre, si trebuie sa-ti vorbesc." Sunt sigur ca ai auzit. De ce nu mi-ai deschis? Radu mi se plânge ca nici pe el nu-l mai primesti. Iar Nonora te bârfeste groaznic prin oras; raspândeste zvonul ca ai înnebunit, ca nu mai raspunzi la scrisori, ca vrei sa pari original. Ce s-a întâmplat între voi? Va stiam prieteni. Si apoi, ce s-a petrecut cu tine?...
Eu am venit sa-ti comunic un eveniment pe care nu l-a aflat nimeni pâna acum: logodna mea. Asa e ca par stupid? Daca mi-ai cunoaste logodnica, ti-ai schimba gândul, asa cum mi l-am schimbat si eu. Am sa fiu fericit; sotia mea ma va îndemna neodihnit sa urc treptele, sa ajung. Mi-a înteles patima si s-a entuziasmat. De acum, puterile mele de munca sunt înzecite. Fac totul ca sa-i plac ei, patrund tot mai sus ca s-o vad multumita de mine. Urasc si mai feroce, pentru ca, de acum, un fapt nu ma supara numai pe mine, ci si pe ea, care ar fi voit sa fac eu acel fapt, iar nu altul.
Tie ti-am marturisit, pentru ca tu erai singurul care stiai de dragostea mea si de ambitiile mele. Acum, lupta dintre cele doua patimi a trecut, pentru ca amândoua s-au contopit într-una singura, covârsitoare: fericirea noastra...
Si ti-am marturisit, de asemenea, pentru ca toti spun ca esti îndragostit de Niska. Si vreau sa te previn ca te asteapta un dezastru daca o vei lua de sotie.
Pentru ca Niska nu e de aceeasi esenta spirituala ca logodnica mea. Niska nu te va putea atâta la munca, la creatie, la curaj. Tu vei gasi, mai târziu, o sotie bogata si inteligenta, care te va ajuta mult; nu numai colaboratoare, ci si un pas înainte social; trebuie sa cauti un nume si o avere.
Logodnica mea nu le are; dar are acele însusiri de care ti-am vorbit, îti doresc sa nu pieri în mediocritatea care te înspaimânta. De altfel, ne vom vedea curând, nadajduiesc.
Petre.
XI
Prietenul meu, de ce ma înspaimânti zadarnic? De ce îmi prevestesti un viitor în care tu însuti nu crezi? Tu stii ca eu n-am sa primesc un sot, ca n-am sa împlinesc o casnicie mediocra. Prietenia noastra, veche de doi ani, crezi ca nu m-a învatat ceea ce trebuie sa fac?...
Am plâns iarasi citindu-ti paginile rautacioase. Ai uitat, în vreme ce le scriai, ca le va primi o prietena care nu te-a vazut din noaptea de Ajun, o prietena tulburata, în plina criza, dezorientata, fara ajutor. Nu poti întelege cât rau mi-ai facut. începusem sa ma bucur de primavara, sa nadajduiesc o întâlnire apropiata. Voiam sa-ti fac o suma de surprize. Ca sa-ti plac, am citit mult, din cartile daruite asta-iarna. Mi-am însemnat pe o fâsie de hârtie multime de întrebari, asupra unor pasaje ciudate. Ma simteam atât de fericita... Si, deodata, scrisoarea ta, aspra si mincinoasa.
Ce vrei sa-ti spun? N-ai dovedit, în ultimul timp, nici un pic de bunatate, de
prietenie, de mângâiere. Dintr-un capriciu, m-ai îndepartat, dupa ce m-ai îndemnat, doi ani, sa-ti fiu aproape. Vrei sa-ti spun mai mult?
254
255
Vrei sa sfârsesc scrisoarea aceasta cu tânguiri de îndragostita? Ar fi stupid si inutil. Recitind paginile ultime ale corespondentei noastre am înteles ca nimic nu te poate convinge de salbaticia ta, nici chiar daca ti-as spune ca te iubesc.
Te admir si te invidiez ca ai un suflet atât de aspru sau atât de nesimtitor. Tu minti spunându-mi ca suferi în singuratate; daca ai suferi si tu, nu mi-ai scrie scrisori în care sa ma sfatuiesti la mediocritate, dupa ce doi ani m-ai ajutat sa ies din ea.
Nu te înteleg... E atât de senin afara, atât de cald, sunt atâtea flori... Si eu plâng ca o adolescenta si ma gândesc la hotarâri nebunesti. Cum poti ramâne în mansarda? Te urasc; esti încapatânat ca o bestie... larta-ma; stiu ca vointa ta te scurma, te sângera. Dar si eu sânger; singura, fara prietenul meu, cu atâtea daruri neîntelese, în primavara, cu tristetea care ma copleseste... Nu stiu ce am sa fac. Ma gândesc tot timpul la tine, îti recitesc scrisorile, îmi amintesc cu Bibi tovarasia noastra si marea, si vacantele... As plânge de ciuda ca par sentimentala si îndragostita, eu, prietena ta, Niska...
XII
în Jurnal:
"Citind astazi ultima scrisoare a Niskai am fost atât de disperat, m-am simtit atât de singur si parasit, încât voiam sa cobor în strada, sa alerg, s-o întâlnesc si sa-i spun: mi-esti draga!...
M-am hotarât sa-i trimit acest caiet intim; ca sa-mi înteleaga faptul si durerea, mai scriu aici câteva pagini, lamuriri finale.
Eu stiam ca Niska m-ar fi primit tovaras vietii ei. Stiu, de asemenea, ca Niska e singura femeie pe care as dori-o tovarasa. Ea nu e numai o fata cu cele mai multe însusiri; ea e creata de mine; si ea mi-e draga. Scriu toate acestea cu amaraciunea celui ajuns la sfârsitul îndurarilor. Simt ca nu mai ma pot împotrivi mult sufletului care se zbate, trupului care se razvrateste. Simt ca, daca nebunia nu ma va stapâni înca putine zile, naruirea eroismului va fi deplina si definitiva. Ma simt atât de rusinat vorbind de eroism aici, pe aceasta pagina care va fi citita de Niska... Eu, care nu am putut tacea pâna la urma, care trimit Jurnalul ca prietena sa afle cât am îndragit-o, cât m-a torturat si m-a ispitit...
Niska mi-e draga, Niska e perfecta, e libera, e frumoasa, mi-e draga... Acum, mai mult ca oricând, ma ispiteste gândul: de ce sa nu ajungem tovarasi? în toamna plec; de ce sa nu plec cu Niska, chiar fara sa fim soti, asa cum a visat ea?...
256
Si cu toate acestea, trebuie sa renunt. Trebuie sa renunt pentru ca asa am voit eu, asa vreau eu. Magia cuvântului îsi va face efectul. Am sa pronunt si sa gândesc: vointa câteva minute si am sa ma schimb...
Sunt mai trist, dar mai înseninat. Pot scrie, asa ca sa înteleaga Niska. Prietena mea, de care ma dezlipesc pentru totdeauna, ghicindu-i sfârsitul, înecata în ceata, în orasul cu acoperisuri întinse...
Tovarasia Niskai ar fi, pentru mine, singura fericire pe care as putea-o astepta.
Nu se îndrageste decât o singura data, si numai o data se întâmpla ca sufletul fetei sa-l stapânesti. Dar eu nu pot crede în fericire. Mi-e teama de fericre, ma înspaimânta. Nu pot s-o gândesc, nici s-o simt. Nu pot crede în realitatea fericirii. Or, tovarasia Niskai se contopeste în sufletul meu cu fericirea. Toate experientele, toate încordarile de pâna acum mi-au pogorât un sens tragic al existentei. Pentru mine, tragicul e efectiv, nu o vorba desarta de continut, nici
o spaima copilareasca. Eu ma simt dus de meniri. Menirile ma poarta prin vointa mea. întelegând ca vointa e atasata de o alta vointa, o ascult. Ultimii ani mi s-au deslusit în tâlcurile lor intime, care atunci îmi scapau. întâlnirea cu Niska, la începutul unei crize, a fost tragica, dupa cum tragica a fost prietenia noastra, prefacuta, în mine, în iubire; iubire din pricina si, totusi, împotriva vointei mele.
Eu nu pot crede în fericire. Viata mea va fi întunecata, amara, nostalgica, sobra, aspra, pentru ca asa vreau eu. Mai târziu, când eroismul nu va fi numai o tinta, poate sufletu-mi va oglindi alte lumini. Acum, sensul vietii acesta e.
Si apoi, tovarasia Niskai mi-ar fi în acelasi timp un nesfârsit chin si, poate, prilej de nimicire a prieteniei si admiratiei ei. M-ar chinui Niska, pentru ca as vrea sa se gândeasca fara odihna numai la mine. N-as rabda sa admire pe un tenor, pe un pictor sau pe un sportsman. As vrea sa ma admire pe mine, în toate aceste atitudini. As vrea sa fiu eu tenor, eu pictor, eu sportsman.
As fi nelinistit, m-as consuma lucrând si as sfârsi prin a nu mai lucra nimic. As fi ramas tot timpul lânga ea, as fi voit s-o am necontenit lânga mine, aproape, sa nu-mi ramâna nimic strain, nimic nemarturisit. N-as mai fi putut munci, nici reculege. In putini ani, lipsit de experiente cerebrale, nu m-as mai fi reînnoit.
Evolutia mea ar fi fost iluzorie. Vointa mi-ar fi ramas aceeasi, fara sa se depaseasca. N-as fi împlinit nici una din operele fagaduite mie si Niskai.
Iar Niska nu mi-e prietena si creatura decât prin viata mea launtrica, pe care am stiut-o cali, modela, înfrâna. Niska ma admira, pentru ca ma aflu sus, cu valorile si nazuintele mele. Dar daca aceste nazuinte nu se vor realiza niciodata? Deceptia cea mare va fi a Niskai. Ea va regreta tot ceea ce crezuse mare, puternic, inedit în mine.
257
Si apoi, chiar daca as putea crea lânga Niska, m-as simti umilit. Niska m-ar cunoaste larva, sobol munci
tor si orb, cu plânsul neputintei, cu fata descompusa de veghi, cu disperarile si înfrângerile deprimante. Nimic din seninatatea sigura, calma, aspra, distanta pe care o admira ea, de departe, în mine. M-as arata cu pacatele carnii, cu slabiciunile sufletului.
Toate acestea nu m-au împiedicat sa-mi fie draga Niska, mult, mult. Dar dragostea nu are nici o înrâurire asupra vietii de toate zilele. Ea va ramâne în suflet; nu ma înspaimânt s-o port, ani. De ce sa ma tem de dragoste? De ce sa încerc s-o ucid, pentru ca nu-i pot împlini chemarile?
Aceasta e o dovada a puterii: sa nu ma las purtat de dragoste, totusi, sa n-o urasc, sa n-o dispretuiesc.
Vreau ca singura lumina straina îngaduita în suflet sa fie Niska. Nu ma voi feri de ea, de acum. îmi va fi iarasi buna prietena si aproape. Ma voi coborî iara si în lume. Desi n-am înca dovada biruintei definitive."
*
Niska, îsi trimit Jurnalul meu intim, a carui ultima pagina am sfârsit-o acum, ostenit si istovit. Ma simt naruit, sfarâmat. De abia mai am puterea sa scriu.
Nici nu mai recitesc. Cred ca am scris multe fraze obscure. Mi se întuneca mintea. Mi-e somn si tremur de oboseala. Am fost puternic, Niska, crede-ma; am fost foarte puternic, am fost asa cum voiai tu sa fiu... Nu am lasat pe nimeni deasupra-mi... Iarta-ma.
Singurul tau prieten.
