N-am vrut sa te vad, pentru ca experiente de mult banuite si încurajate amenintau sa-mi tulbure hotarârile. Poate n-ai sa întelegi nimic; pâna în noaptea Ajunului, ma stapâneam si ma înfrângeam fara îndoiala biruintei. De atunci, criza s-a întrecut; a primejduit roade pe care le astept, a slabit pasii pe un drum care ma va duce departe. Tu nu banuiesti roadele eroismului meu si nu cunosti drumul. Nimeni nu-l cunoaste. Niska, nici tie nu ti—1 voi destainui.
Farmecul se înzeceste în tacere.
Stiu ca te vei plânge de obscuritate, de alegorism excesiv, de neprie-tenie.
Niska, îti sunt cel mai bun prieten, pentru ca îti sunt mai mult. Daca am ramas departe de tine atât timp, am facut-o pentru a ma pregati la un fapt mare. Tu iubesti faptele mari. Asadar, nu ma poti mustra. Cre-de-ma, ti-am simtit si eu -
desi fara lacrimi - lipsa. Dar m-am înfrânt. Trebuie sa ramân eu însumi, nu e asa? Spune, Niska...
Nu ai dreptate sa-mi amintesti noaptea de Mos Ajun. Nu am uitat nimic. Nici venirea ta în amurg, cu obraji de ger; nici ratacirile pe la librarii, ca sa-ti aleg carti de daruri; nici privirile celor din cofetaria calda, care ne socoteau logoditi, pentru ca tu râdeai prea mult, iar eu îti cumparam prea multe prajituri; nici ceaiul din mansarda, prelungit cu vin vechi... Ai venit la cinci, ai plecat a doua zi... Pentru mine, ceasurile acelea au însemnat prea mult. Stii, dupa miezul noptii, când tu dormitai zâmbind, iar eu îti povesteam din Soren Kierkegaard...
îmi spuneai ca esti fericita si nelinistita. Niska, nu te-ai purtat ca o prietena; m-ai lasat sa cred multe, multe...
...Si venirea lui Radu, aproape de doua, si râsul nostru stingherit când ne-a insinuat o logodna pe care am fi savârsit-o tainic... Tu ai înteles de ce râdeam noi atât?... Si apoi, vizita la cerc, sala cu perechi noi, straine si fericite.
Presedintele bolnav, comitet nou, studente din anul întâi, pe care nu le cunosteam, studenti din anul întâi, care ne priveau obraznic. Câti mai ramasesem din vechiul cerc?... "Florentele" casatorite, Nonora asimilata Societatii medicinistilor, Gaidaroff, Viorica, Mariuca, Bibi... Nu mai eram decât noi si înca acei trei studenti mediocri de la Drept. Ti s-a strâns inima... Si mie, Niska. Dar daca astfel trebuie sa se petreaca faptele? Ei erau fericiti. Asa eram si noi, si asa suntem când ne întâlnim; dar nu cu ei. Si ar fi stupid sa ne întristam, sa lacramam pe un trecut.
Nu putem ramâne întotdeauna în anul întâi...
Sunt tot atât de stupid si eu, care filozofez nostalgic, în loc sa încerc a-ti scrie o
scrisoare frumoasa. Ar trebui sa povestesc, numai pentru noi doi, întoarcerea acasa, aproape de zori, bucurosi ca ramânem iarasi singuri. (Ti-ai amintit întoarcerea de la manastire, cu aceleasi bulevarde reci?) In mansarda era cald, si vin mult, si prajituri. Socoteam ca vom întârzia de vorba pâna dimineata. Dar n-a fost asa. Ai adormit cu mâna sub obraz, asa cum faceam eu în copilarie.
Buclele scurte fermecasera perna. De ce nu ma întrebi cum am dormit eu atâtea nopti pe aceeasi perna, cu aceeasi pijama?... Ai adormit, si mâinile tale în mâinile mele; tu pe pat, eu pe jet...
A fost original, pur si aspru; asa cum iubesc eu sa fie prietenia. S-a petrecut, dimineata, un singur gest, care m-a înspaimântat. Spunându-ti ca sarutul nebanuit, izbucnit spontan si dureros de lung, aproape de despartire, a fost pricina claustrarii mele, ai sa întelegi? Ne-am sarutat, Niska; si nu ca doi prieteni; si nu capricios, senzual, provizoriu. Ne-am sarutat...
Iarta-ma, Niska, daca te fac sa rosesti. Am scris acestea ca sa-mi întelegi singuratatea si sa banuiesti îndurarile mele. Am îndurat si eu, Niska, mult; am îndurat cu ochii aprinsi, cu pumnii framântati, cu umerii încordati la masa de lucru. Totul trebuia sa-si recâstige vechiul echilibru. Si eu aveam mult de scris, multe carti care trebuiau citite, multe viziuni care trebuiau uitate.
Criza nu e, înca, trecuta. Prietena buna, n-ai sa te superi daca îmi voi pastra, înca, singuratatea. Tu ma vrei mare, nu e asa?...
Dupa cum stii, nu primesc pe nimeni. Voi citi cu bucurie tot ce-mi vei scrie.
Astept. Daca, însa, tu înduri nostalgii prea deprimante, spune-mi. Te voi vizita.
înainte de linistea mea, trebuie sa împlinesc linistea prietenei. Plânsul tau e copilaresc si stânjenitor. De ce nu ai reactionat împotriva familiei care te-a tinut prizoniera? Si apoi, de ce sa plângi, când esti, înca, atât de tânara?...
Prietene, scrisoarea ta m-a îndurerat. Nu-mi lamuresti nimic. Nu stii ca înteleg greu fara tine?... De ce nu ma lasi sa vin? Eu cred ca mi-ai scris ca sa ma necajesti sau sa ma ironizezi. Sufar mult, singura. înainte 246
247
îti ceream tie sfaturi. Acum, cui sa le cer? Ai mintit spunând ca-mi esti prieten.
Mi-ai facut, fara sa stii, cel mai mare rau; m-ai apropiat de tine, de gândurile tale, de pretuirile tale, si apoi m-ai lasat singura. înapoi, nu ma pot întoarce. Nu mai pot fi cea de acum doi ani. Si sunt atât de trista... Si plâng, amintindu-mi fapte de pe timpul când eram prieteni buni. Fireste, toate acestea au sa treaca.
De ce nu vrei sa ma ajuti si tu? Esti dator prieteniei fata de Niska.
IV
Niska, eu trebuie sa ramân singur, oricât te-ai supara tu. Pentru ca aceasta e vointa mea, pe care o ascult, întotdeauna. Nu te preface ca nu întelegi.
Banuiesti multe si poate chiar ghicesti. Nu astepta sa-ti dezvalui gândurile mele. Mi-esti cea mai buna prietena, dar sufletul meu ramâne al meu, si ma împotrivesc îndârjit ca un strain - toti trebuie sa-mi fie straini - sa-l dezvaluie.
Singur, nu te uit. în singuratate, nimic nu se uita, ci numai se linistesc tulburarile. Deosebirea este aceasta: ca în singuratate pot iubi sau gândi un lucru, calm, senin; în timp ce în mijlocul celorlalti m-ar sugruma nelinistile, m-ar întuneca pâna la ura. Nu uit decât amintirile pe care le voiesc uitate. Prietenia noastra ramâne. Desi, ceea ce ma hotaraste sa nu te mai vad e o calcare a prieteniei. Tu, de ce nu vrei sa întelegi?..
De ce te-am sarutat? Gândesti ca ne mai putem numi prieteni acum, cât timp tulburarea e proaspata în creierul si în sângele meu? Tu accepti promiscuitatea sentimentala; prietenia alaturi de sarutul pe buze. Eu ma razvratesc împotriva ei. Toate prieteniile sfârsesc aici: se împrumuta la început carti, se asculta
concerte împreuna, se prelungesc vizitele pâna seara târziu, se strânge înfiorat palma prietenei, apoi sarutul sfios, apoi îmbratisarea patimasa, apoi logodna sau colajul. Prietenia mea trebuie sa ramâna pura. Nu ma stapâneste rigiditatea unei morale mediocre, ci vointa mea. Eu vreau sa îmi ramâi numai prietena.
Tu nu poti sa-mi întelegi disperarea? Si eu, ca toti ceilalti; si eu, te-am sarutat dupa o noapte petrecuta atât de nou si de eroic. De ce n-am putut ramâne stapân pâna la capat? Pe tine nu te sufoca mediocritatea acelui sarut? Si noi, prieteni austeri, vorbiti de râu si neîntelesi în originala noastra puritate, sa sfârsim ca oricare dintre ultima mie de perechi universitare? Ma tortureaza pâna la obsesie gândul ca ne-am lasat înfrânti acum. la sfârsit, de mediocritate.
De aceea trebuie sa ne despartim, pentru un rastimp.
Nu vreau sa întelegi gresit despartirea noastra. Nu se va rupe nimic, nu se va pierde, nu se va încheia nimic. Despartirea cea mare se va înfaptui în toamna, când eu voi pleca în Nord, iar tu în vreo tara calda, sau vei ramâne aici, cu casnicia de mediocra si comoda fericire.
Vom ramâne câteva luni singuri; eu cu cartile mele, tu cu prieteniile cele noi.
Ne vom scrie, cât mai mult. Daca îti trebuiesc carti, ti le voi trimite prin Radu.
El e singurul pe care îl primesc, foarte rar, în mansarda.
Ma întrebi daca lucrez ceva. Niska, sunt atâtea lucruri care trebuiesc stiute...
Cartile sunt mari, multe, ispititoare; noptile sunt lungi. Anii acestia i-am petrecut ca sa-mi adun stiinta. De acum, cine stie ce voi face. Cel care se opreste la carti e un sarman neputincios; iar cel care trece pe lânga carti, un schilod. Drumul meu trebuie sa ma duca acolo unde vreau eu. Tie n-am sa-ti spun. Aceasta se va sti dupa cinci, zece sau cincizeci de ani.
Dar nu e asa ca te plictisesc marturisirile mele obscure? Rugându-te sa întelegi si sa nu te superi, te saluta prietenul tau.
P.S. Stii ca Radu iubeste tot mai mult pe Viorica? E ciudat; se apropie doi ani de când a cunoscut-o si a îndragit-o. Radu niciodata n-a fost atât de statornic. S-a schimbat mult. Bea tot mai rar, citeste. N-are sa izbuteasca sa-si realizeze o viata corecta; de aceasta sunt sigur. îi lipseste ceva, un resort launtric sau o axa, sau o notiune. Nu stiu. Dar Radu e menit ratarii definitive. De aceea te întreb daca tu stii ceva de la Viorica.
Sunt stupid. Am uitat iar ca nu vrei sa te împaci cu vechea ta prietena. De ce, Niska?...
Prietene, pentru un asemenea fapt sa ne despartim? Sunt atât de trista... Am suferit, si nu stiu cum sa-ti scriu ca sa întelegi suferinta mea. Tânjeam zi dupa zi. Ma desteptam diminetile, ostenita. As fi voit sa fug, sa fug... Stiu cât sunt de stupida sa-ti marturisesc dorurile mele. Tu ai voit sa le împlinesc; dar daca nu stiu cum?... Stiu un singur lucru, pe care ti—1 împartasesc cu rugamintea de a-l întelege cuviincios: ca am nevoie de tine, de apropierea ta, de glasul tau, de trupul tau. Vreau sa te simt vecin. Departe, ma chinui.
îndur acum crize pe care nu le înteleg. Iarasi te rog: de ce nu vrei sa ma ajuti?
Ele au sa se limpezeasca, stiu; dar daca ma vor ucide si pe mine, în acea mediocritate care ne înspaimânta pe amândoi? Te rog sa ma ajuti, sa ma aperi.
Nu stiu cum sa-ti scriu; dar am început sa ma tem de soarta, de oameni. Ma simt iarasi slaba si nici nu mai pot râde ca altadata, nu mai ma pot preface.
Altadata eram trista, si toti ma socoteau ne-
248
249
astâmparata, usoara, nepasatoare. Acum, toti înteleg ca sunt trista. Cine stie ce banuiesc. E jignitor, si pentru mine, si pentru tine.
Crezi ca pe tine nu te banuiesc toti ca esti îndragostit si suferi în singuratate?
