XIII. PLECARE
Am coborât senin.
Orasul se pârguia sub cer de flacari. Strazile, în amiaza, se înalbeau pustii.
Oamenii se strecurau pe sub ziduri, adulmecând umbra. în mansarda mea, soarele navalise îngalbenind albul cartilor.
Am plecat iar, catre sâtui cu vile în sân de mare. Acolo, rasaritul orbeste zarea apelor: amiaza sticleste ca o bolta deasupra trupurilor foaie pe nisip înfierbântat; amurgul sângera pe dealuri de argila; seara se iveste o data cu luna, adusa din pustietati sarate; noaptea se limpezeste albastra, înalta.
în gara am întâlnit pe Marcu, întovarasit de un tânar brun si de o du-ciuie. Nu-l mai vazusem din iarna. Ne-am îmbratisat, printre perechi grabite, printre hamali. Mi-a prezentat noii lui prieteni: duduia, cu un nume evreiesc complicat, studenta ia Stiinte naturale; tânarul, medicinist si antisemit. Râdea, si as fi crezut ca glumeste, daca nu as fi zarit zvastica de argint la cheotoarea prietenului sau. Nu mi-a iasat timp de narari si iscodiri. Trebuia sa ne gasim locuri, într-un compartiment nu prea aglomerat, ca sa putem calatori si discuta în tihna.
Am aflat un culoar gol si ne-am multumit sa ramânem rezemati de Ś cstre. Marcu si tovarasii lui se duceau la Constanta. El va ramâne în septembrie si va pleca, apoi, la Marsilia, pe mare. în Marsilia, Plantele iui are rude. Se va odihni si va pleca la Paris, sase-sapte ani, Pentru Medicina.
Mi-a povestit cum a trecut bacalaureatul în vara.\' L-a îndârjit prima cadere.
Pierdea un an; nu avea nici timpul sa-si faca ostirea. A început 193
sa creada ca e persecutat, ca a fost respins din pricina antisemitismului comisiei. Atunci, a început sa învete. Opt luni, a învatat ceas cu ceas, asa cum învatam amândoi cu un an mai înainte, în Biblioteca Fundatiei. Ne-am amintit amândoi iarna si primavara petrecuta alaturi de carti mari, cu legaturi sure. Mi-am amintit atâtea amanunte, cu un prieten care se despartea...
L-am întrebat de ce n-a venit sa ma vada. Când l-am cautat pe acasa, vecina m-a vestit ca se mutase, fara sa lase noua adresa.
- Mi-a spus Radu ca te-ai facut antisemit, ca primesti la tine un cerc studentesc crestin, ca pregatiti manifeste si conspiratii...
Râdeam, râdeam.
- Fireste ca Radu nu ti-a spus nimic din toate acestea... La mine în mansarda a fost doua luni, e drept, sediul cercului. Multi studenti erau antisemiti... Dar pe mine ma stii: nu am fost niciodata antisemit.
- Foarte rau, ma întrerupse studentul cu zvastica. Prietenului meu Marcu i-am marturisit de multe ori: un student român luminat, care nu e antisemit, e las sau nebun. Un student luminai, trebuie sa fie nationalist...
- Absurd, zâmbi Marcu. Un student luminat trebuie sa fie cetatean al viitorului: comunist. Daca nu vom anula noi atât superstitiile nationalismului, ale
granitelor, ale neghioabelor teorii etnice, atunci, cine sa le anuleze?
- Tu esti semit si pozeur. Anularea de care îmi vorbesti nu te împiedica sa fii un fanatic al iudaismului.
- Noi trebuie sa ne lasam legea cea din urma, pentru ca nu avem nimic altceva în afara de lege.
- Exagerezi; aveti mult mai multe însusiri. De altfel, ceea ce m-a îndemnat sa-ti fiu cel mai bun prieten a fost tocmai iudaismul tau intens si sincer, alaturi de un internationalism banal si nesincer.
- Internationalismul nu poate fi realizat decât prin iudaism.
- Domnilor, le marturisii, discutia ma stânjeneste. Marcu mi-e bun prieten; s-apoi, se mai afla aici o duduie...
- Duduia nu se supara, pentru ca e logodnica mea, zâmbi studentul cu zvastica.
Râdeau toti trei de uimirea mea.
- Nu-ti vine sa crezi? ma întreba Marcu. Aceasta domnisoara renegata...
- Pardon, asimilata, preciza râzând duduia.
- Când te asimilezi unui popor necivilizat, e o renegare.
- Poporul e tânar, vorbi iarasi medicinistul. S-apoi, fata straina se afla pe pamântul sau. Acum doua mii de ani ar fi fost roaba: acum, e sotie si stapâna, câteodata...
194
- Aceasta e înca o sclava a crestinismului, socotii ei.
- Din pacate...
- Nu vorbi asa, îl întrerupse Marcu. Prietenul meu e un crestin autentic...
- Domnul nu poate fi crestin. Din cele ce scrie, îl banuiesc pagân, chinuit între Apollon si Dionysos.
- Te rog sa amintesti si pe Iisus.
- Daca vrei... Dar eu te socotesc suficient de evoluat cerebraliceste ca sa mai pastrezi o mentalitate primitiva. Crestinismul e religiozitate, adica politeism condensat, adica animism, fetisism, magie, salbaticie.
- O mie de greseli într-o singura fraza, ma suparai eu. Mai întâi, monoteismul n-a fost niciodata un politeism condensat, ci exaltarea suprematiei zeului Cerului dusa pâna la anularea, la disparitia celorlalti. Un singur zeu, deci, ajunge Dumnezeu; iar nu o suta de zei redusi la o singura sinteza, cum spune scoala mitologica. A doua greseala e atât de covârsitoare, încât te coboara în ochii mei la nivelul oricarui medicinist mediocru si îngâmfat, incult si obraznic...
- Oh! ce de complimente!... se minuna, iritata, duduia.
- ...Pentru ca numai un astfel de medicinist poate confunda experienta crestina cu originile religiozitatii. D-ta nu vezi ce înspaimântatoare absurditate afirmi?
Daca inversezi astfel fazele evolutiei, nu întelegi ca eu pot sa-ti raspund: Einstein e un salbatic?
- Sa auzim, sa auzim! se bucura Marcu.
