Mircea Eliade - Romanul adolescentului miop
Prefata
Mircea Eliade este cea mai puternica, mai tenace si mai captivanta energie autoconstructiva din cultura româna. Sigur, multe au fost personalitatile care au avut din copilarie constiinta propriei valori si viziunea împlinirii lor sociale, profesionale, politice etc. însa nimeni nu s-a mai forjat si cizelat cu atâta luciditate si insistenta, cu atâta siguranta si sistema. Iar asta iara - aparent -
eforturi teribile, oricât ar parea de "inumane" tentativele de privare de somn, de claustrare si înfrângere a instinctelor si ispitelor.
La un capat de biografie, elevul de 15 ani care umple sute de pagini cu întâmplari si cazuistica adolescentina, constient ca demiurgul din el este dator sa însufleteasca literar lumea si ca, undeva, într-o "Academie din Apus", o "sala imensa, plina de lume, a venit sa asiste la încoronarea mea". La celalalt capat, savantul respectat Mircea Eliade avea 23 de ani când C. Noica (mai tânar cu doi ani) scria despre acest "caz sufletesc înzestrat cu o posibilitate de creatie în afara de ordinea comuna". Eliade, scria Noica în Vremea din 5 decembrie 1929
"e un om care a trait, care traieste, care loveste ideile, pentru a suferi de replica lor brutala, care se agaseaza spiritual, zdruncinându-si si mentinându-si totusi un echilibru, prabusindu-se si crescând. Niciodata un cuget de aici n-a simtit mai aproape minunea experientei plurale si indisciplinate. I-a placut sa se joace ideal, sa se distruga prin chin, sa încerce si sa se aventureze. A înteles cel mai bine dintre noi
de o întreaga comunitate stiintifica internationala, fermentul profesional dotat din plin cu acele calitati coagulante, de focalizator al energiilor din jur. Liantul unei generatii si nu doar simbolul ei. Stimul vital de împlinire si afirmare pentru tot ce va sa zica imensa vointa de creatie a tineretului interbelic.
Traditia exegetica îl situeaza pe Mircea Eliade - pe buna dreptate - în suita Cantemir-Hasdeu-Eminescu-Iorga-Blaga, fiecare dintre acestia însemnând mereu altceva, potrivit perspectivei de valoare: istorica, estetica, politica, didactica, spirituala. Pentru unii, Eliade este marele istoric al religiilor, pentru care literatura a fost un capriciu, o nostalgie, un "gagne-pain" efemer. Pentru altii, dimpotriva, opera savantului a fost doar masca oficiala a literaturii, când nu chiar a "doctrinarului". Unii încearca sa vada dincolo de sinteza stiintifica si universul epic o filozofie a culturii, o antropologie, în vreme ce pentru altii Eliade ramâne un diletant în toate, important ca instanta formativa pentru tânara generatie dintre razboaie si atât! Mai sunt si cei pentru care eseistul si gazetarul din Oceanografie, Fragmentarium, Insula lui Euthanasius are, într-un fel, o bataie mai lunga decât romancierul si istoricul religiilor!
acest resort spiritual: aventura." (în voi. Semnele Minervei, Publicistica, I, 1927, 1929, editie de Marin Diaconu, editura Humanitas, 1994, p. 462) 1. Dintre multele exemple de verdicte superlative, prefer sa citez acum relatia
Eliade-C.G.Jung facuta de Gilbert Durând: "Comme Jung de-couvre la terra incognito des archetypes qui animent la psyche in-dividuelle, l\'ouvre d\'Eliade met au jour la terre si occultee par la de-myhologisation trop chere pozitivisme
[...] Eliade comme Jung est â la tete de cette lente mais sure entreprise de remythologisation..." (Eliade ou l\'anthropologie profonde, în voi. omagial Mircea Eliade, ed. de l\'Herne, 1978, p. 39).
2. Pentru imensul, stufosul dosar al generatiei \'27 si pentru ce a însemnat
"activismul din disperare" al membrilor acesteia, v. grupajul respectiv din Mircea Vulcanescu, Catre stiinta spiritualitatii românesti, din Dimensiunea româneasca a existentei, editie de Marin Diaconu si Zaharia Balica, voi. III, 1996, pp. 5-55.
în sfârsit, între omul absolut1 si omul "fara destin"2 exista o întreaga ierarhie de polaritati. Ei bine, pentru toate cheia o constituie Romanul adolescentului miop. Aici (vorba lui Eminescu: "Viitorul si trecutul/sunt a filei doua fete/vede-n capat începutul/cine stie sa le-nvete"), aici se afla în starea cea mai pura si mai limpede exprimata suma de contrarii-în-armonie care compun personalitatea lui Eliade, definind-o totodata ca însumare exponentiala a generatiei.
Daca pentru detaliile istorico-literare, strict editoriale, tânarul nostru cititor are a consulta obligatoriu capitolul Primul roman din monografia lui Mircea Handoca4, pentru circumstantele elaborarii
1. "Nu sunt doua saptamâni de când a aparut cartea acelui tânar prodigios de luciditate în care ne place, celor mai multi dintre noi, sa recunoastem pe seful spiritual al generatiei noastre. Vorbesc de întoarcerea din rai a lui Mircea Eliade. E un roman al ratarii generatiei aceasta carte! Al irosirii ei fara sens, fara finalitate, incapabila pâna si sa se sinucida" (Mircea Vulcanescu, loc.cit, p.
35).
2. Formula "Eliade - omul fara destin" îi apartine lui Emil Cioran, într-un text acid si nedrept, aparut în Vremea, din 1 octombrie 1933 (v. voi. Singuratate si destin, ed. Humanitas, 1991, p. 240 s.u.): "Mobilitatea excesiva a omului fara destin nu se poate sesiza mai bine decât în maniera lui de a gândi prin altii, în raport cu gândurile altora...". Articolul, avea sa marturiseasca peste ani Cioran, se datora tulburarii pricinuite de suferinta erotica a Soranei Topa (v. cap. Eliade în Cioran, Exercitii de admiratie, Eseuri si portret, trad. Emanoil Marcu, ed.
Humanitas, 1993, p. 115 s.u., de unde se cuvin extrase, acum, rândurile despre dualitatea lui Eliade, "atras deopotriva de esenta si accident, de atemporal si cotidian, de mistica si de literatura. Aceasta dualitate nu produce la el nici o sfâsiere: este natura si sansa lui sa poata trai simultan sau rând pe rând la niveluri spirituale diferite, sa poata, fara drama, sa studieze extazul si sa urmareasca anecdoticul").
3. Ca sa nu repet ceea ce am scris, nu o data, în ultimii ani, despre acest subiect îmi îngadui sa fac trimitere la capitolul II ("La scoala generatiei 27") din volumul subsemnatului, Scriitorincul, editura Dacia, 2001.4. Mircea Handoca, Mircea Eliade.Câteva ipostaze ale unei personalitati proteice, editura Minerva, 1992, pp. 230-248.
cartii esentiale ramân, bineînteles, capitolele IV si V ("Tentatiile unui tânar miop" si "Navigare necesse est...") din Memoriile autorului: "în toamna acelui an, 1921, intram în clasa a V-a. Terminasem gimnaziul si începeam cursul superior [...] Convins ca voi studia la Universitate stiintele fizico-chimice,
alesesem realul. Dar nu mi-a trebuit mult ca sa-nteleg ca ma-nselasem, ca alesesem gresit..."
Acolo sunt descrise mansarda bibliomanului, complexele puberului, experientele fizice de autopenitenta întru cunoastere, rolul jurnalului ca oglinda a fantasmelor compensatorii, creuzet al realitatii si athanor de nelinisti,
"umilinta si ura" generate de palmele primite de la profesorul de matematica Vanciu, ca si prieteniile cu "eroii" romanului: Dinu Sighireanu ("baiat frumos, brun, cu ochii verzi, dupa care suspinau multe fete"), Radu Bossie ("miop ca si mine, destul de urât, cu buze imense, cu un nas mare si borcanat, dar avea un umor si un farmec fara pereche"), Haig Acterian ("de o frumusete lenesa, orientala"), Petre Viforeanu ("înalt, mândru, ironic, izbutind sa fie premiant fara pedanterie"), J.V. Vojen ("balai, rivaliza în frumusete, eleganta si succese feminine cu Dinu Sighireanu"), întâlnirile-cenaclu de la Mircea Mosuna-Sion, descoperirea (decisiva) a lui Giovanni Papini2, experienta bordelurilor din Dudesti, în tovarasia lui Mircea Marculescu ("tandarica") alaturi de care cunoaste "îndeaproape viata evreilor saraci" s.a.m.d.
2. "O asemenea întâlnire - decisiva si pentru mine si pentru soarta Romanului adolescentului miop - a fost Un om sfârsit al lui Giovanni Papini. Citisem, ca atâtia din colegii mei, L'Histoire du Christ, dar nu ma cucerise. Dimpotriva, Un om sfârsit a cazut ca un traznet. Nu-mi putusem închipui pâna atunci ca pot semana atât de mult cu altcineva. Ma regaseam aproape pe de-a-ntregul în copilaria si adolescenta lui Papini. Ca si el, eram urât, foarte miop, devorat de o curiozitate precoce si fara margini, voiam sa citesc tot, visând ca pot scrie despre toate. Ca si el, iubeam singuratatea si ma întelegeam numai cu prietenii inteligenti sau eruditi" (v. continuarea afinitatilor în Memorii, ed.cit., voi. I, p.
92).
"Romanul unui om sucit"
Mai este oare cazul sa spun cât de etern valabile si de general raspândite în lume sunt mai toate simptomele adolescentei eliadesti si ce forma vitalizanta are acest roman pentru cititorul coplesit de sfintele furii, complexe si disperari... acneice de aici ?!?
în plus, tot în pomenitele capitole din Memorii, gasim câteva marturisiri esentiale pentru ce ne intereseaza acum: "Ma simteam superior tuturor colegilor mei, macar pentru enormul efort pe care-l cheltuiam pentru a-mi largi si adânci cultura [...] Dar eram mai mult decât atât. Ma aflam în plina criza de pubertate, ma descopeream în fiecare dimineata mai urât, mai stângaci, descopeream, mai ales la întâlnirile cu fete de vârsta mea, cât sunt de timid si de neatragator, în comparatie cu unii din prietenii mei. Criza aceasta a mers agravându-se pâna la sfârsitul liceului. Probabil ca datorita ei n-am mai ajuns sa termin romanul. La un moment dat, am simtit ca nu mai pot scrie decât la persoana I, ca orice fel de literatura, în afara de cea direct sau indirect autobiografica, n-avea nici un sens. Asa am început Romanul adolescentului miop [...] Pe timpul când luam parte asiduu si entuziast, la întrunirile societatii noastre, începusem deja sa-mi iau în serios urâtenia si - în buna parte, închipuita - solitudine. Eram singurul care veneam la “Muza” în uniforma de liceu, toti ceilalti purtau de mult costume “civile”. Singurul care nu încercam sa-mi camuflez parul tuns, ci, dimpotriva, ma tundeam cu masina numarul zero
[...] în plus, aveam o mare scadere: nu stiam sa dansez [...] Dar ma complaceam din ce în ce mai mult în aceasta situatie care mi se parea ca face parte din destinul meu de adolescent exceptional. Mi se parea ca toate esecurile mondene, întocmai ca si umilintele pe care le înduram la liceu, aveau
menirea sa ma izoleze de lume, sa ma pastreze exclusiv pentru “opera” pe care eram chemat s-o scriu, opera pe care trebuia sa o inaugureze Romanul adolescentului miop". în fine, "am devenit cercetas la timp. Aplecarea mea spre
“aventura”, satisfacuta atâtia ani pe maidane si în pivnitele Universitatii alaturi de haimanale si vagabonzi, îsi gasise acum o iesire care îi îngaduia sa se disciplineze si sa se adânceasca..."
"Romanul unui om sucit" - asa se intitula initial romanul de fata. Topirea Jurnalului în roman este cea mai stimulativa si mai fermecatoare "lectie" de extras din aceste pagini. Chiar daca astazi tânarul de 15-18 ani navigheaza pe Internet prin Cyber spatii si realitati virtuale, experienta edificarii de sine prin alchimia realitatii în jurnalul personal ramâne una de disciplinare fundamentala.
"Durerea adolescentului miop" ("sunt si eu ca toti ceilalti: adolescent sentimental si visator. Zadarnic încerc sa ma ascund. Sunt ridicol. Sunt melancolic. Deci sunt stupid. Sunt lipsit de vointa, de virilitate, de personalitate" etc), juramintele pentru sine ("trebuie sa muncesc mult si sa sufar"; "mi-am fagaduit naprasnic ca voi desface salbatec pulpele celor mai frumoase femei"), "tristetea celui care întelege", asteptarea "cu pumnii strânsi, între carti" a bataliei cu viata, apoi puseul egofil, inevitabil ("ei ma socotesc creat pentru a asculta confesiuni. N-au înteles niciodata cât de putin ma intereseaza sufletele lor"; "cel care e ispitit de amintiri se dovedeste sensibil.
Cel care se înfrânge, 'senin, depaseste sensibilitatea de elita"), trânta cu credinta/necredinta ("presimt ca întreaga mea viata launtrica se va darui. Cui?
Nu pot sa ma gândesc la biserica. Nu sunt un mistic si nici un ateu satanic, cinic, disperat. Cum as putea ajunge atunci la Isus?"), tipicele viziuni razbunator compensatoare ("ma închipuiam mort"; "m-am gândit mult daca trebuie sa plec, sa fug pentru totdeauna"; "m-am închipuit trist, dispretuit de prieteni, batjocorit de rude si dusmani si am înteles ca 1. Si tot de acolo: "începusera crizele de melancolie [...] Mult timp, conditia singuratatii mele ma aparase ca o platosa launtrica împotriva tuturor esecurilor si umilintelor. Si, dintr-o data, singuratatea care mi se parea predestinata ma apara ca o lespede de mormânt. As fi încercat orice ca s-o sparg..." (loc.cit., p.
81 s.u.) în sfârsit, pentru comparatii si nuantari, a se vedea, alaturi de destainuirile din Memorii si cap. Mansarda din cartea de convorbiri cu Claude-Henri Roquet, Proba labirintului, trad. Doina Cornea, ed. Dacia, 1990, p. 19 s.u.) numai asa am sa pot scrie titlul Romanul adolescentului miop care ma va face celebru într-o noapte, si bogat..."; "cândva voi pasi pe strazi cu stralucirea biruintei oglindita în ochi..."), febrila, permanenta oscilatie eliadesca între suprematia livrescului si triumful senzorialitatii ("ascentismul meu fu în curând înfrânt. Ma resemnai sa accept fiziologia [...] Niciodata nu voi izbuti sa ma cunosc asa cum îmi cunosc biblioteca") - nimic nu lipseste din acest Manual de sinceritate. O panoplie a sinceritatii ce slujeste perfect ca exercitiu de identificare pentru generatia confruntata astazi cu confesiunile lui Mircea Cartarescu si H.R.Patapievici.
"întelegeam ca ursita sensibilitatii e suferinta, ca cea a creierului e neputinta, ca ursita carnii e dorinta întrerupta numai de dezgust si niciodata potolita.
Intelegeam toate acestea si ma bucuram ca nu le banuieste nimeni. Primaveri înapoia mea, primaveri înainte. Si iata ca acum nu ma mai tem de ele. Si scriu
aici, nebanuit de nimeni, într-un caiet pe care îl ascund. Si nimeni nu poate sa afle daca sunt trist. Si nu sunt trist, nici de toamna, nici de povestea cu amintiri".
Iar daca nu va recunoasteti în personaj, nu va iluzionati: însasi delimitarea, nerecunoasterea, este o lectie perfecta de autocunoastere"
Dan C. Mihailescu
TABEL CRONOLOGIC
1907,9 martie - Se naste, la Bucuresti, Mircea, fiul Ioanei si al lui Gheorghe Ieremia (ofiter). Din admiratie pentru Ion Heliade Radulescu îsi va schimba numele în "Eliade".
1913-l917 - Scoala primara o face la Bucuresti.
1917-l925 - Urmeaza cursurile liceului "Spiru Haret" din Bucuresti.
1921 - Debuteaza cu proza fantastica Cum am descoperit piatra fiilo-sofala la Ziarul stiintelor populare si al calatoriilor. Tot aici va publica si ciclul Convorbiri entomologice.
1924-l925 - Lucreaza la proza autobiografica Romanul adolescentului miop, lucrare ramasa neterminata.
1925 - Se înscrie la Facultatea de Litere si Filozofie a Universitatii din Bucuresti, pe care o va absolvi în 1928.
1926 - Fondeaza Revista universitara, dar, dupa o recenzie negativa la o lucrare a lui N. Iorga, revista va fi oprita.
