S-a auzit, timp de cinci minute, muzica militara de pe malul celalalt al lacului.
- Ai citit Pacat? îl întreba Robert.
- Nu-mi mai aduc aminte...
Am plecat târziu din Cismigiu. Acum, când scriu, nu se mai aude nici un tramvai electric pe bulevard. Nu mi-e somn. Mi-e cald. Si nu sunt multumit.
...Eu stiu ce se petrece cu mine: sunt un sentimental. Zadarnic încerc sa ma ascund. Sunt sentimental ca orice alt adolescent. Pentru ca, altminteri, n-as fi acum întristat. N-am nici un motiv sa fiu întristat.
Eu am înteles de ce nu sunt multumit. Pentru ca nu "mi-am deschis sufletul"
prietern\'or. Sunt si eu ca toti ceilalti.
Am s; eu nevoie de prieteni. Zadarnic ma minteam. Si eu, ca toti ceilalti.
Vreau adevaiul, pâna la capat. Vreau sa fiu sincer.
Parca eu nu stiu? Nu stiu ca sunt sentimental si slab, si lipsit de vointa? Nu visez si eu fecioare blonde, cu care sa ma plimb prin parc, sub luna, sau pe lac, într-o luntre alba? Nu ma visez savârsind fapte eroice si culegând laurii o data cu sarutarile frumoaselor necunoscute care...?
Dar toate acestea sunt lucruri triste si stupide. Eu nu ma îndrept scriindu-le în caiet. Si nici nu le pot scrie. Sunt caraghioase.
Ar trebui sa fac altceva. Ar trebui sa-mi caut frânghia si sa ma biciuiesc. Pentru ca sunt imbecil. Pentru ca îmi pierd timpul ratacind prin Cismigiu si mi-l pierd acum visând Margarete iluminate, cu ochii înaltati spre cer, cu mâinile încrucisate pe piept.
Mai mult. Sunt cel mai natâng dintre toti, orisicât m-as ascunde. Sunt atât de natâng, încât nici nu ma revolta noaptea aceasta pierduta, si slabiciunea sufletului meu, si ruina vointei mele, si pustiul mintii mele. Si scriu aici, în loc sa ma biciuiesc si sa ma purific. Sunt dezgustat de tot, chiar si de durere. Cautam durerea trupului. Acum... Si nici nu mi-e somn. Si nici nu pot citi. Ceea ce înseamna ca sunt imbecil.
37
V. UN PRIETEN
Prietenul meu Marcu e înalt, uscat, cu ochii mari si bulbucati, parul cret, mâinile lungi, picioarele lungi. Sta în banca din fund si citeste romane frantuzesti.
Baietii îl cred prost si îi spun, din pricina lungimii nasului, "Tandarica"; iar pentru ca e evreu, îl mai striga si "Marcala". Marcu nu se supara nici de o porecla, nici de cealalta. Vine în fiecare dimineata cu romanul în ghiozdan si-l citeste linistit, în fund. Daca e zgomot, se încrunta si citeste. Daca baietii sar pe banci, îsi îndeasa degetele în urechi si citeste. Daca luptele se dau chiar în banca lui, se muta în alta banca si citeste.
Citeste romanul.
Citeste si când profesorii se gasesc în clasa. Atunci îsi reazema cartea de spinarea colegului din fata. Citeste si când explica profesorii, pentru ca Marcu crede ca profesorii sunt, fara exceptie, nerozi, iar explicatiile lor vatamatoare unui creier sanatos. îi spune câteodata vreun vecin:
- Marcule, e aproape de tine.
Adica sunt ascultati vecinii lui de catalog. Marcu îsi ridica necajit de pe carte
ochii bulbucati. Se intereseaza de lectia din ziua aceea. Cere câteodata si lamuriri. Daca poate sa-l "duca" pe profesor, nu se da în laturi. Numai sa nu-l tina mult timp la lectie, pentru ca romanul trebuie citit. Când, însa, se asteapta sa-l asculte la chimie, nu se tulbura. Stie ca în orice caz va lua "insuficient". Ť
- Ionescu Corneliu, Ionescu Stelian, Malureanu Marcu... Un baiat îl înghionteste:
- Iesi, Marcule, ca te-a strigat.
Si Marcu se opreste lânga tabla, cu mâinile încrucisate. Când îi vine landul si Toivinovici îl întreaba, raspunde linistit:
- Nu stiu, domnule.
- Dar prepararea în industrie a acidului sulfuric o stii?
- Nu stiu, domnule.
Toivinovici întreaba pe primii doi, care au "tocit" toata saptamâna. Le turuie gura si umplu tabla cu formule.
- Destul. Marcu, poti sa-mi scrii formula dezvoltata a acidului pen-tafosforic?
- Nu stiu, domnule.
- La loc, Marcu.
Se întoarce zâmbind, izbindu-se cu mâinile lungi de pupitre, în banca, se supara pe vecini:
38
- De ce mi-ati închis cartea?
Odata l-a prins Noisil citind în timpul orei. Explica fazele razboiului de o suta de ani si se plimba de la un capat la altul al clasei. îl zareste pe Marcu citind cu patima volumul I din Rosu si negru, pe care i-l împrumutasem eu.
Fara veste, îi pune mâna pe umar.
- Nu se face lectura la ora de istorie. Stii ce-am spus pâna acum? Marcu nu stia nimic, si Noisil îl elimina pe trei zile.
- Cartea s-o daruiti bibliotecii liceului, hotarî Noisil, adresându-se cestorului.
Iar eu îmi aminteam cu durere ca era cartea mea.
Când a venit Marcu iar la scoala, ne-a marturisit ca cei de acasa n-au aflat nimic, pentru ca el pleca dimineata cu ghiozdanul si citea romane în Cismigiu pâna auzea sunând fabricile.
- Sa-i dea Dumnezeu sanatate lui Noisil, ca numai -datorita lui am putut sfârsi Les Miserables.
La teze copiaza. Scoate cartea sau fituicile, sau îi sufla vecinul. Pare calm si nu se gândeste la cele ce s-ar întâmpla de va avea nenorocul sa-l prinda.
Profesorii îl cred neghiob si incult. Când iese la tabla, se înroseste si spune banalitati sau se bâlbâie, sau nu spune nimic. Lucrul acesta a silit pe baieti sa-l clasifice drept un iremediabil prost. Unii, mai cu scrupule în clasificari, se întreaba cum, dupa atâta lectura, nu poate Marcu scoate ceva mai mult la lectie decât bâlbâiala lui ignoranta sau tacerea si mai ignoranta.
- Pentru ca dispretuieste scoala si profesorii, strig eu, luându-i apararea.
Pentru ca stiu ca Marcu, când nu mai e silit sa-si spuna lectia, vorbeste foarte frumos si foarte original. Ne-am facut prieteni când ne-am întors într-o seara de la liceu împreuna. Eu osândeam romanul lui Mar-gueritte La garconne, iar el îi lua apararea.
îl stiam pâna atunci cum îl stiau si ceilalti. Dar mi-am dat repede seama ca ma înselasem. Am început sa ne împrumutam carti. El era entuziasmat de Balzac si m-a convertit si pe mine. Citeam numai Bal-zac, tot ce ne cadea în mâna.
Ajunseseram eruditi în Comedia umana si ne întreceam unul pe altul în cunoasterea personajelor, amanuntelor si curiozitatilor balzaciene. Când epuizam stocul, porneam prin librarii si prin anticarii sa ni-l împrospatam.
Am raspândit amândoi pe Balzac în clasa. Unul dintre primii adepti a fost Robert. îl chinuiam dându-i sa citeasca cele mai proaste romane, Si Robert le
gasea admirabile. Când banuia ironia, ne marturisea îndo-indu-se: 39
