- Drept sa va spun, nu l-am gasit pe L \'enfant maudii genial. E bine, dar nu prea...
Baietii îl numesc comunist, anarhist, si Marcu nu se supara, pentru ca el i-a silit sa-l numeasca astfel. Venea la scoala cu brosuri de propaganda socialista, cu cartulii de Engels si Kautsky, cu Capitalul lui Marx. Odata a adus în geanta doua carti frantuzesti, cu scoartele rosii: L \'unique al lui Stirner si un volum gros de Kropotkin. Marcu spunea ca sunt foarte interesante, dar baietii - informati de el
- au aflat ca volumele sunt anarhiste si l-au privit cu teama. Nu îl urasc, dar îl dispretuiesc toti, cu deosebire aristocratii care pomenesc de primejdiosul "iad bolsevic".
Marcu n-a marturisit niciodata serios ca e adept al anarhismului. A spus numai ca e interesant si ne-a explicat, când l-am rugat, teoriile anarhiste. Daca vrea, însa, sa necajeasca pe aristocrati, se declara ucenic fatis al lui Kropotkin si Bakunin.
Aristocratii sustin ca el e adept permanent al anarhismului si al comunismului, dar ca nu se arata, de frica. Daca cineva spune aristocratilor ca anarhistii si comunistii nu se pot împaca, ei raspund ca toate acestea sunt vorbe.
Marcu încredinteaza pe feciorii de mosieri ca în putin timp li se vor expropria din nou mosiile. Când l-am întrebat de unde stie aceasta, Marcu mi-a raspuns ca toate sunt scornite de el, ca sa se mai supere putin si feciorii de mosieri. La noi în clasa nu sunt decât doi, dar Marcu spune ca sunt peste masura de multi.
Nu poate orisicine sta de vorba cu Marcu. La fiecare fraza pe care o rosteste, el gaseste motive sa se îndoiasca. Pe mine nu ma supara faptul acesta, ci dimpotriva, îl socotesc foarte original. Numai când gramadesc argumente peste argumente si Marcu nu le ia în seama pentru lucruri de nimic - care i se par îndoielnice -, numai atunci ma supar. Cred ca lucrul acesta îi face placere lui Marcu, si poate nu gresesc gândind ca însasi tinta discutiilor e sa supere baietii.
- L-am "turbat"!
De câte ori izbuteste sa "turbeze" pe vreunul, Marcu e multumit. îsi trece degetele raschirate prin parul cârliontat si nu-si mai gaseste locul. De aceea nu poate orisicine sta de vorba cu el.
Când se deschide vreo discutie generala în clasa, între baieti, si când intervin aristocratii, el trece de cealalta parte, fie chiar nedreapta. Sfârseste întotdeauna prin a "turba" pe aristocrati.
îndeosebi pe Furtuneanu. Furtuneanu îl numeste "evreu distructiv", uitând ca are strânse legaturi cu un alt evreu, Lazimir, baiat bogat, cu \ care joaca saptamânal pocher. Furtuneanu nu-l poate suferi de când Marcu s-a aratat
"nepoliticos" fata de el. Trebuia sa ne tundem toti, cu i cel putin numarul 3, si toti am respectat ordinul. Cei câtiva care uitasera j au fost trimisi sa se tunda în timpul orelor, spre marea lor bucurie. Numai Furtuneanu venise cu aceleasi plete negre, în care nu patrunsese masina de doi ani. Venise cu tatal lui si tatal spuse directorului ca, daca i se tunde baiatul, si-l retrage din liceu. Iar directorul s-a resemnat si a acceptat "biletul de motivare", în care scria ca elevul Furtuneanu Petre nu poate fi tuns, pentru ca a suferit de otita. în realitate, Furtuneanu suferise de otita cu un an mai înainte, dar Furtuneanu a ramas cu parul mare. Baietii s-au revoltat si apoi s-au resemnat, ca directorul. Dirigintele însa a cerut explicatii, si Furtuneanu le-a dat.
- în urma otitei racesc foarte usor. E suficient sa trec printr-un curent, tuns cum as fi, si numaidecât ar reveni otita. De aceea...
- Sa-l tina ma-sa în vata, completa confidential Marcu catre vecinul lui de banca, dar atât de tare, încât a auzit si Trollo. Baietii râsera.
- Te rog sa nu-ti permiti cuvinte pe care nu ti le permit eu mai întâi. Te rog sa fii cuviincios. Te rog sa-ti dai osteneala sa fii bine crescut, daca n-ai crestere de acasa...
- Vezi ca te îneci, i-a raspuns linistit Marcu.
Râsetele au împiedicat pe Furtuneanu sa continue. Dar dupa sfârsitul orei a venit în banca la Marcu si i-a vorbit un sfert de ceas. Era foarte rosu si scuipa prin cavitatile celor doi dinti cazuti din fata. L-a insultat, l-a facut lipsit de buna crestere si a încheiat formidabil:
- Sa nu-mi mai întânzi mâna pe strada!
Marcu era suficient de rosu, dar parea linistit. Mi-a marturisit mai târziu multumirea ce o încercase, pentru ca izbutise sa-l faca pe Furtuneanu sa scuipe si sa se rasteasca un sfert de ceas.
Si de atunci nu-l poate suferi Furtuneanu pe Marcu.
De altfel, nici n-ar avea motiv sa-l admire, pentru ca nu-l cunoaste, în clasa, în fata profesorilor si a colegilor, Marcu nu-i decât rareori original. Numai în discutiile noastre se arata asa cum e. Poate se intimideaza în fata celorlalti baieti sau poate socoteste nimerit sa nu li se descopere. Dar pe mine m-a mirat faptul, si nu l-am putut explica, când Marcu n-a stiut sa analizeze împarat si proletar decât întemeindu-se pe critica lui Gherea. Si i s-a mai întâmplat lui deseori în clasa sa nu poata raspunde decât cu rezultatele altora. Poate ca îl intimideaza clasa si profesorul.
Marcu îmi spunea ca nu crede în nimic, ca se îndoieste de toate. Când, însa, sustine o teza sau combate alta, el se îndoieste cu o rara scrupulozitate numai de argumentele potrivnice. în ce priveste probele sale, el le afirma foarte sigur.
Poate nu-si da seama ca în asemenea prilejuri e.foarte putin sceptic.
*
40
41
Azi am citit cartea lui Ionel Teodoreanu: Ulita copilariei si am plâns. Nu mi-a fost rusine: am plâns. M-am spalat repede cu apa rece pe fata, ca sa nu ma zareasca cineva si sa vada un miop emotionat si lacramând. Am fost toata ziua îndragostit de Sonia. Cred ca am avut chiar mai mult succes decât Stefanei. M-am închipuit frumos, interesant si glorios. M-am închipuit la Medeleni, cântând Sheherezade, cu Sonia alaturi.
Azi-dimineata, e drept, mi s-au ivit înca doi cosi. I-am cercetat mult timp în oglinda si m-am întrebat daca ma va placea Sonia. Am întrebat-o. Si Sonia mi-a raspuns ca geniul meu a impresionat-o mai mult decât numarul cosilor de pe frunte...
Zadarnic ma prefac: sunt trist. Eu n-am fost la "tara" niciodata. Si când apune soarele primavara, din mansarda mea cu ferestrele deschise, eu visez la livezi si la crângurile înflorite, la izvoare, la iatacuri luxoase, dudui si idile în vacanta Pastelui. Eu, însa, n-am fost la tara niciodata.
în serile de vara hoinaresc pe strazi, pe sub salcâmi si visez idile rustice, marturisiri sub plina luna, sau cuvinte patimase pe care nu le voi rosti niciodata. In serile de vara, zadarnic încerc sa-mi sfârsesc capitolele din Felix le Dantec. Mi-e sufletul schimbat, iar eu sting lampa si visez. De multe ori m-am întrebat ce am eu în serile de vara. Dar n-am gasit raspuns.
Iar astazi am citit Ulita copilariei si-am plâns. Am plâns, pentru ca eu n-am simtit niciodata cele ce simt eroii cartii acesteia. Eu le-am visat numai. Eu n-am avut mosie si n-am avut prietene care sa-si petreaca convalescenta la mosia mea. Când eram mic, adormeam tremurând de frig si ma jucam cu fetele
cizmarului de alaturi, care n-au avut niciodata ciorapi si purtau rochite de stamba. Iar eu numai am\'visat dudui si m-am jucat înainte cu fetele cizmarului.
Am plâns, dar am pus apoi cartea în raft si am râs. Am râs de mine, pentru ca eram înca sentimental si visator. Si mi-am spus: Ulita copilariei e o caramela buna pentru baietii slabi de înger, ca Robert si ca Dinu. E o carte cu papusi luxoase, cu poze si cu idile. E buna pentru copiii de boieri, care calaresc, fumeaza si saruta zarzari înfloriti.
Eu n-am sarutat niciodata zarzari înfloriti. Eu mi-am muscat buzele, pentru ca nu stiam cine sunt. Eu ma întrebam si ma chinuiam sa raspund si ma ofileam negasind raspunsuri.
Eu îmi simteam carnea tremurând si ma loveam, pentru ca eram sarac si nu puteam face ce faceau ceilalti.
Am uitat toate acestea? Am uitat romanul meu? Mi-am uitat sufletul, care sufera necunoscut de nimeni, si mintea, care se zbate dornica de ceea ce imbecilii din jurul meu ignoreaza pâna si cu numele?
Am plâns, pentru ca un adolescent bogat, frumos si cu parul castaniu s-a îndragostit de o boieroaica poftitoare de- tutun, care cânta Shehere-42
zade la pian? Mi-am recunoscut eu generatia în fericitii de la Medeleni? Mi-am pierdut eu vacantele pentru ochii Soniei, ori m-am vârât în camari cu hârtoage, cu ochii lacramând de miopie, cu trupul chinuit de seva adolescentei si cu sufletul înfrigurat de asteptarea adevarului, pe care-l cautam zi si noapte?
Unde îmi era hotarârea mea de a ma arata lumii asa cum sunt, constient de superioritatea mea si de nerozia contemporanilor mei? Unde îmi e dorinta crunta de a ma gasi si a ma poseda în întregime, daca plâng, pentru ca Stefanei a cunoscut "cel din urma basm"?
Am uitat ca-mi spargeam dintii de furie si de invidie si ca mi-am fagaduit naprasnic ca voi ajunge cât mai curând cineva si ca atunci voi desface salbatic pulpele celor mai frumoase femei, numai pentru ca eu, EU, am îndurat ani de-a rândul chinurile carnii, numai pentru ca EU Am fost lipsit de bani si de trup frumos, si de ochi frumosi, si de obraji frumosi?
Am uitat si am plâns pe foile unei carti din Cultura Nationala? Am sfârsit Ulita copilariei înainte de a sfârsi La lutte universelle a lui Dantec?
Si nu mi-e rusine de mine însumi?... Nu mi-e rusine de numele meu si de durerea mea, si de vrerile mele?...
....Zadarnic. Eu am ramas tot trist si tot îndragostit de Sonia.
Iarta-ma, Ionel Teodoreanu; dar daca exista Sonia, spune-i ca un baiat urât, care nu stie ce vrea, e trist din pricina ochilor ei.
Spune-i sa vina sa-mi daruiasca trei cuvinte de mângâiere.
Spune-i ca nu cer altceva decât sa ma mângâie si sa nu se înspaimânte de mine.
Iar daca Sonia nu vrea sa plece de acolo, din Moldova ei, spune-i sa-mi trimita adresa, pentru ca eu am sa-mi vând cartile lui Felix Le Dantec si am sa ma duc sa ma mângâie Sonia...
VI. LUNI8-9, GERMANA
în clasa I am ramas corigent la franceza, germana si româna. îmi petreceam dupa-amiezile pe un maidan, descult, înadusit, miop, jucând oina. Ajunsesem vestit în fulgerarea cu care prindeam mingea si o repe-zeam în genunchiul celui din careu. Se vorbea chiar de intrarea mea în echipa liceului. Doua lucruri se împotriveau, însa. Mai întâi, eram cel mai lenes, mai neglijent si mai rautacios din clasa. Si eram miop. Daca vedeam prea bine genunchiul adversarului, apoi nu mai aveam nicio-
43
