- Domnilor, daca nu faceti tacere, chem pe d-l director! Dar nu-l crede nimeni.
N-au iesit decât trei baritoni.
- Unde sunt baritonii? N-auziti, domnilor? Sa iasa baritonii afara din banci. Mai avem câteva zile si vine serbarea.
- Las' sa vie, glasuieste unul din fund.
- Care-i obraznicul?
- E scris pe-al nostru steag!
- Nu va astâmparati?
- Unde-s doi, puterea creste.
- ...si înfloreste...
- ...ca un mar, ca un par...
- Va dau afara!
- Dai, n-ai!
- Incetati odata, magarilor!
- Tu l \'as voulu Dandin!
- Chem pe d-l director.
- Nechematului i se ia darul.
- Banca din fund, va scad nota la purtare!
- De ce va suparati, d-le Boloveanu?
- De ce va purtati sever cu noi, d-le Boloveanu?
- Profesorul îi ca un parinte...
- ...iar glasul lui e divin.
- Zexe!
S-au adunat sase baritoni care se sprijina unul de altul si se prefac ca-si scapa partiturile pe jos. Unul din ei "a cerut voie afara". Si pentru ca n-a obtinut, pretinde ca nu poate cânta, ca e "o adevarata barbarie si abuz de putere, ceea ce se petrece la liceul acesta!". Boloveanu cânta înainte la orga, numarându-si din ochi baritonii.
Fosil încearca sa se strecoare afara. Fosil nu e simpatizat, pentru ca e schiop, pâraste baietii, e zgârcit, învata bine, copiaza la teze, cunoaste chimie si - pe deasupra - mai e si evreu. Baietii îl striga din banci cu glas tare, ca sa auda maestrul.
- Unde te duci Partiniseanu?
- Unde fugi, Fosilo? Nu stii ca d-l profesor nu lasa pe nimeni afara?
- Stai la loc, Fosilo!
- De ce nu respecti ordinele d-lui profesor?
Partiniseanu, rosu, se târaste în banca. Asteapta. Caleia, care sta în spatele lui, citeste Le petit parisien; îi trage o palma peste ceafa. Palma a rasunat, baritonii si-au întors, cântând, capetele.
Fireste, dupa ora, Fosil a reclamat pedagogului. Caleia va face o ora de arest.
*
Aguletti a plâns astazi la ora de chimie si a pomenit numele tatalui sau mort, ca sa nu-i puna Toivinovici "insuficient". Scena m-a facut sa rosesc jenat, sa-mi frâng mâinile de enervare. Simteam ca ma copleseste o revolta nelamurita si mila pentru Aguletti, si ciuda pe el, si compatimire pentru profesor.
Fanica regreta ca nu se poate preface atât de bine. Aguletti s-a prefacut si a mintit. As minti si eu bucuros, daca as putea; dar de ce sa vorbeasca despre tatal lui, mort?
Cred ca întreaga clasa a încercat sentimentul acela stânjenitor, penibil.
30
As vrea sa-l cunosc pe Dinu bine, bine de tot, pentru romanul meu. Nu-mi ajunge sa stiu ca e frumos, bun si inteligent. Banuiesc ca ceva din sufletul lui ne scapa amândurora. De ce arata Dinu tot mai putina tragere de inima pentru chimie? Am învatat-o amândoi, la el, într-un laborator adunat pe lavicioarele unei odaite din subsol. Anul acesta aproape a uitat formule de temelie. Nu-l mai "pasioneaza", cum spun eu. Nu mai munceste. Citeste literatura putina, se plimba si doarme mult. Niciodata Dinu n-a fost prea harnic, nici prea ordonat.
Dar acum s-a schimbat mult. Poate sa fie o simpla criza. Dar eu, câteodata, singur, ma întreb: daca acesta e adevaratul Dinu, si toata pasiunea lui stiintifica de un an si jumatate n-a fost decât o iluzie? Daca însusi el s-a înselat atât timp, si acum se întoarce în sine?
Nu stiu, înca, ce rol va juca în roman.
*
Pe Robert îl dor ochii din pricina cititului si a formolului cu care s-au stropit clasele duminica. S-a frecat mult si acum îi sunt ochii rosii si lacrimeaza. Sta cu batista la ochi, încruntat. Sunt sigur ca se închipuie personaj din Ibsen, urmarit de chinuri sufletesti si trupesti. Umbla printre baieti, ca ei sa-l vada cum sufera si sa-l compatimeasca. Când îl întreaba vreun profesor de ce sta cu batista la ochi, e fericit si raspunde în asa fel, încât orice om inteligent sa poata întelege
ca cititul e pricina durerii lui de ochi.
Mie mi-a spus ieri:
- Nici nu stii cât ma dor ochii. Aseara arn citit pâna la doua.
Eu m-am prefacut mirat ca citeste atât de putin si l-am mintit ca nu ma culc niciodata înainte de trei.
*
Teza la matematica. Problema, ca de obicei, foarte usoara. Cum însa eu nu stiam nimic - pentru ca nu învatasem nimic întreg anul -, priveam si nu pricepeam. începea sa-mi para rau de nestiinta mea. Cât de putin as fi citit, si tot o rezolvam. în jur, baietii lucrau aprins. Numai Malu-reanu si Colonas priveau caietul cu aceeasi statornicie interogativa ca si mine. Noi trei suntem cei mai prosti la matematica din toata clasa.
A început sa ma necajeasca faptul ca nu puteam face nimic. M-am apucat atunci sa însir calcule fara nici o legatura cu subiectul. Problema era de trigonometrie, iar eu din trigonometrie nu cunosc decât cazurile de rezolvare a triunghiurilor dreptunghe. Am scris ce cunosteam: altminteri, cu foaia alba, as fi capatat "rau".
Pe trimestrul întâi, ca sa-l întarât pe Vanciu si sa ma razbun ca zâmbea întotdeauna când eram la tabla, sigur de ignoranta mea, am închis caietul de teza si am început sa scriu pe o foaie scoasa din geanta. Scriam ca sa ma vada Vanciu si sa se supere ca nu stie ce scriu, de ce scriu 31
si cum am curajul sa scriu. Vanciu se uita la mine, si se uita uimit. în acelasi timp, eu ma bucuram ca am prilejul sa ma analizez si sa-mi însemn sufletul din ceasul acela pe hârtie. Am vârât la urma fituica în buzunar - unde s-a adunat un teanc întreg.
...Daca iau media "insuficient" si pe trimestrul acesta, nu-mi mai ramâne nici o nadejde.
