Când Robert vorbeste despre viata si despre "iubire", ritmeaza frazele, ca în drame.
- Sa nu cunosti atâtea voluptati ale vârstei... voluptatea de a stapâni femeia, de a o calca în picioare, lovindu-i potirul plin al dragostei...
- Care potir? ma prefacui a nu pricepe eu, presimtind primejdia de a-l asculta pe Robert psalmodiind un sfert de ceas.
- Nici asta nu pricepi, doctore?...
- Daca nu vorbesti clar...
- Sa te îmbeti în aroma trupurilor suave, sa pasesti pe sub alei, brat la brat cu sclava ta...
Ma uitam la Dinu si ma întrebam de ce nu ataca. Sentimental înfrigurat, Robert se dezgolise. "Ironia" lui Dinu putea fi atâtata.
- Femeia... Nimeni nu o cunoaste... sa te culci în paturi albe, feciorelnice.
Dinu izbucni.
- Bine, ma Robert, pâna când o sa-ti rabdam noi fanteziile?
- Nu-s fantezii, iubite, vorbi prezumtios Robert, e reala realitate...
- Ai avut tu vreo fecioara?
- N-am spus ca am avut fecioare. Am spus "paturi feciorelnice"...
- Ce numesti tu "feciorelnic"? intervenii si eu, paie peste foc.
- Ia lasa-ma, doctore, cu filologia ta...
- Nu-i vorba de filologie, ma prefacui eu necajit, ci de fecioare.
- Nu ma pricepeti...
Robert e nefericit ca noi nu îl pricepem. De câte ori nu stie ce sa raspunda, ofteaza: nu-l pricepem.
- Stii ca mi-a scris Maria...
Amândoi, si eu si Dinu, suntem siguri ca nu i-a scris.
- Ce-ti spune?
- Ma plictiseste, draga, cu declaratiile.
- I-am spus ca n-o mai iubesc. Nu e genul meu...
Robert se culca iar pe banca, cu privirile în tei. Gândeste. Muzica a încetat. Trec perechi pe sub alei, si Dinu le urmareste cu ochii. început de vara, cu ispite. Ma simt si eu tulburat, dar lupt. Nu vreau sa sucomb melancoliei si sa le marturisesc si eu mai mult sau mai putin realizate idile de vilegiatura.
- Nu te-am vazut niciodata cu femei pe strada, ataca prin surprindere Dinu.
- Eu na umblu cu amantele mele pe strada...
A urmat dupa aceasta o pauza. îl simteam pe Dinu nelinistit. Desigur ca era ispitit sa se destainuiasca. Am ajuns un foarte bun observator. Pot recunoaste repede pe cei chinuiti de aceasta nevoie launtrica. Mie mi s-au destainuit foarte multi prieteni. Ei ma socotesc creat pentru a asculta confesiuni. N-au înteles niciodata cât de putin ma intereseaza sufletele
34
35
lor. Pentru ca destainuirile nu sunt sincere. Fiecare încearca sa apara în fata celuilalt mai original: sa-l faca sa-l admire sau sa-l compatimeasca.
Si cu toate acestea, si eu încerc la rastimpuri nevoia de a-mi deschide sufletul.
Dar ma înfrâng. Si nu vorbesc niciodata, nimanui, despre cele ce banuiesc ca se petrec înlauntrul sufletului meu. Pe mine ma supara confesiunile. Sunt o slabiciune. Eu nu înteleg cum un barbat poate avea nevoie de sprijinul altuia.
Chiar cel mai bun prieten e un dusman în ceasurile grele. Atunci, trebuie sa ramâi singur. Trebuie sa izbândesti sau sa fii înfrânt, singur.
Iar eu nu ma pot destainui prietenilor. Prietenii si-au facut parerea lor despre mine: doctor. Eu - dupa acele prea putine lucruri pe care le stiu - cred altfel.
Daca m-as dezvalui, însa, prietenilor, mi s-ar spune ca "pozez". "Poza"
înseamna pentru baieti tot ceea ce se deosebeste de ei...
întelegând inevitabilul, îl întrebai pe Dinu care a fost prima lui femeie.
- Cum, înca nu ti-am spus? se ridica fericit. Ba mi-o spusese, si de nenumarate ori.
- Am auzit-o de mult, dar nu mai mi-aduc aminte. Si apoi, sa auda si Robert...
- Da, da: ma intereseaza.
Eu ochii cum Robert se asaza la pânda.
Ascultasem aventura aceasta si notasem o suma de versiuni. Dinu avusese, pâna acum, saptesprezece femei. Stiam si cum le cheama, si ce par au, si alte multe amanunte. Dar, îndeosebi, versiunile primei femei ma interesau. Pentru ca existau felurite si nostime versiuni. Una din ele marturisea ca prima femeie era roscata, vaduva si locuia pe aceeasi strada cu el; alta ca, dimpotriva, avea parul negru-corb, era casatorita si foarte bogata. Nu numai atât. Circula si subspecii, precum si varietati de versiuni. Asa. de pilda, tot prima lui femeie avea odata parul negru, era vaduva si locuia pe aceeasi strada cu el; sau era roscata, casatorita si bogata; sau locuia pe o strada cu el etc.
Dinu începu pe un ton degajat. El - era în clasa a treia, baiat frumos, ochii negri, buze rosii, tunica croita pe solduri - se întorcea odata de la scoala. Când, fara veste, dintr-un gang iesi o servitoare stânjenita si-l apuca de mâna. Nici nu avu timp sa-si dea seama ce face, când se trezi într-un dormitor. în dormitor era un pat, iar în pat o fata cu parul aramiu, foarte luxos învestmântata.
- Fata? iscodi curios Robert.
- Parea numai, raspunse prudent celalalt.
Eu nu spuneam nimic. Dar atunci, Robert se hotarî si se întoarse spre mine.
- Nu ti se pare, doctore, ca aventura lui Dinu aduce oarecum cu Pacatul lui Caragiale?
36
Mie mi se pare ca "aduce" îndestul. Dar am raspuns naiv:
- De unde vrei tu sa cunoasca prima femeie a lui Dinu Pacatul lui Caragiale?
