*
Aguletti a plâns astazi la ora de chimie si a pomenit numele tatalui sau mort, ca sa nu-i puna Toivinovici "insuficient". Scena m-a facut sa rosesc jenat, sa-mi frâng mâinile de enervare. Simteam ca ma copleseste o revolta nelamurita si mila pentru Aguletti, si ciuda pe el, si compatimire pentru profesor.
Fanica regreta ca nu se poate preface atât de bine. Aguletti s-a prefacut si a mintit. As minti si eu bucuros, daca as putea; dar de ce sa vorbeasca despre tatal lui, mort?
Cred ca întreaga clasa a încercat sentimentul acela stânjenitor, penibil.
30
As vrea sa-l cunosc pe Dinu bine, bine de tot, pentru romanul meu. Nu-mi ajunge sa stiu ca e frumos, bun si inteligent. Banuiesc ca ceva din sufletul lui ne scapa amândurora. De ce arata Dinu tot mai putina tragere de inima pentru chimie? Am învatat-o amândoi, la el, într-un laborator adunat pe lavicioarele unei odaite din subsol. Anul acesta aproape a uitat formule de temelie. Nu-l mai "pasioneaza", cum spun eu. Nu mai munceste. Citeste literatura putina, se plimba si doarme mult. Niciodata Dinu n-a fost prea harnic, nici prea ordonat.
Dar acum s-a schimbat mult. Poate sa fie o simpla criza. Dar eu, câteodata, singur, ma întreb: daca acesta e adevaratul Dinu, si toata pasiunea lui stiintifica de un an si jumatate n-a fost decât o iluzie? Daca însusi el s-a înselat atât timp, si acum se întoarce în sine?
Nu stiu, înca, ce rol va juca în roman.
*
Pe Robert îl dor ochii din pricina cititului si a formolului cu care s-au stropit clasele duminica. S-a frecat mult si acum îi sunt ochii rosii si lacrimeaza. Sta cu batista la ochi, încruntat. Sunt sigur ca se închipuie personaj din Ibsen, urmarit de chinuri sufletesti si trupesti. Umbla printre baieti, ca ei sa-l vada cum sufera si sa-l compatimeasca. Când îl întreaba vreun profesor de ce sta cu batista la ochi, e fericit si raspunde în asa fel, încât orice om inteligent sa poata întelege
ca cititul e pricina durerii lui de ochi.
Mie mi-a spus ieri:
- Nici nu stii cât ma dor ochii. Aseara arn citit pâna la doua.
Eu m-am prefacut mirat ca citeste atât de putin si l-am mintit ca nu ma culc niciodata înainte de trei.
*
Teza la matematica. Problema, ca de obicei, foarte usoara. Cum însa eu nu stiam nimic - pentru ca nu învatasem nimic întreg anul -, priveam si nu pricepeam. începea sa-mi para rau de nestiinta mea. Cât de putin as fi citit, si tot o rezolvam. în jur, baietii lucrau aprins. Numai Malu-reanu si Colonas priveau caietul cu aceeasi statornicie interogativa ca si mine. Noi trei suntem cei mai prosti la matematica din toata clasa.
A început sa ma necajeasca faptul ca nu puteam face nimic. M-am apucat atunci sa însir calcule fara nici o legatura cu subiectul. Problema era de trigonometrie, iar eu din trigonometrie nu cunosc decât cazurile de rezolvare a triunghiurilor dreptunghe. Am scris ce cunosteam: altminteri, cu foaia alba, as fi capatat "rau".
Pe trimestrul întâi, ca sa-l întarât pe Vanciu si sa ma razbun ca zâmbea întotdeauna când eram la tabla, sigur de ignoranta mea, am închis caietul de teza si am început sa scriu pe o foaie scoasa din geanta. Scriam ca sa ma vada Vanciu si sa se supere ca nu stie ce scriu, de ce scriu 31
si cum am curajul sa scriu. Vanciu se uita la mine, si se uita uimit. în acelasi timp, eu ma bucuram ca am prilejul sa ma analizez si sa-mi însemn sufletul din ceasul acela pe hârtie. Am vârât la urma fituica în buzunar - unde s-a adunat un teanc întreg.
...Daca iau media "insuficient" si pe trimestrul acesta, nu-mi mai ramâne nici o nadejde.
*
Notita din 2 iunie, când am vazut ca colegii din fata sunt tristi, nu vorbesc si stau pe gânduri.
Iata ceea ce se petrece în sufletele noastre, acum la apropierea sfârsitului de an: ne copleseste melancolia. Suntem obositi, dezgustati de scoala, sleiti de caldura si ne întristam, totusi, când se apropie sfârsitul anului. Ne aratam multumiti si râdem, si vorbim, dar în suflete pastram toti un început de nostalgie. Se întelege lesne aceasta. Poate ne gândim la placerile verii si ne întristam amintindu-ne ca vom fi singuri. Despartirea ne alunga bucuriile.
Suntem atât de legati între noi, dupa sase ani de clasa? Sau poate e altceva?
Poate ne întristam ca vacantele nu ne aduc cele ce închipuisem noi, înca de pe la Pasti, ca vor aduce. Toti socotim cele dintâi zile de vacanta un rai. Si nu e asa. Ne obisnuim, în ultimele saptamâni de scoala, putin câte putin, cu placerile libertatii. Si, când se vesteste vacanta, cautam zadarnic marea si nesfârsita voluptate. Eu n-am gasit-o. E drept, multi dintre noi par veseli si zgomotosi, dar aceasta nu dovedeste
nimic pentru mine. De atâtea ori ma pot preface...
*
Astazi, Fanica a capatat "bine" la chimie. S-a întors în banca istovit, desfigurat; îi tremura glasul, când s-a scuzat ca nu are carnetul de note. Dupa plecarea lui Toivinovici, a sarutat tabla si a daruit baietilor o suta de lei pentru cornuri si ciocolata. Ceea ce, pentru zgârcenia lui Fanica, e mai mult decât o nebunie. Cu
"binele" luat la oral si-a asigurat media. Fanica e terorizat de chimie. Cred ca citeste de zece, cincisprezece ori fiecare lectie; si o uita de cum e chemat la tabla. Se emotioneaza ca în fata inspectorului. Se face rosu, se bâlbâie,
framânta buretele cu creta la un loc. Uraste pe Toivinovici si se înspaimânta de câte ori se deschide usa, în ora de chimie. La extemporale naduseste, se clatina în banca, se tradeaza daca încearca sa afle un amanunt de la vecin, se zapaceste, varsa calimara, transcrie de trei ori problema. înainte cu câteva zile de teza, pierde pofta de mâncare. în ajun, învata pâna dupa miezul noptii si se desteapta în friguri. Ajunge la liceu slabit, uluit, epuizat. Când intra Toivinovici, Fanica înlemneste cu ochii la el. Se dezmorteste când striga absentii. Apoi ajunge nervos, nerabdator, se framânta în banca, se chinu-ie pâna ce Toivinovici citeste problemele sau enunta subiectele de teza.
32
Când suna clopotul si nu si-a sfârsit lucrarea, Fanica îsi pierde cumpatul, încearca sa scrie precipitat o concluzie, oricare. în tot timpul orei a scris
"literatura" în jurul subiectului ca sa umple pagini si sa convinga pe Toivinovici ca a învatat. De obicei, concluziile sunt partile lui cele mai bune, pentru ca nu sunt expuse "literar".
Fanica poarta în permanenta piramidoane în buzunarul de sus al tunicii. Baietii îl îndragesc, pentru ca e inteligent si sperios. Râde în toate orele, afara de chimie si matematica. Cunoaste cele mai abile formule de introducere când trebuie sa ceara scuze profesorilor. Nimeni nu stie, însa, de ce i se spune
"Cocos".
IV. ÎNTRE DONJUANI
Asta-seara au venit la mine Robert si cu Dinu si au hotarât sa ne plimbam în Cismigiu. Robert purta pantaloni albi si pantofi cu funda. Dinu, haina deschisa, cordon de antilopa si tabachera de argint. Amândoi, fara sepci si fara palarii.
Jean Victor Robert - care se socoteste geniu - îsi tine dreapta la frunte de câte ori e nevoit sa stea pe scaun. Dinu - despre care fetele spun ca e "dragut si ironic" - cauta sa se vadeasca cinic, Don Juan si paradoxal.
Eu mi-amîncheiat tunica si am coborât în strada. Robert a oftat si Dinu mi-a oferit tigari. Robert ofteaza pentru ca e geniu. Mi-a marturisit într-o noapte ca geniile sunt nefericite.
- De ce?
