— Semnătura n-avea nici o importanţă, dar textul era cam aşa: Ne pregătim de culesul viilor şi te aşteptăm cu plăcere. Apoi, mai erau câteva fraze oarecare despre timp.
— De ce spui că semnătura n-avea importanţă? îl întrerupse domnul Protopopescu. Cine semna?
— Vă dau cuvântul meu de onoare că era o semnătură indescifrabilă. Putea fi Popeanu, Popescu, Topescu, Ionescu... N-am putut descifra.
— Nu era cumva Pantelimon? întrebă Duma zâmbind, fixându-şi privirile în ochii lui.
Biriş păli. In acea clipă simţi din nou că începe să tremure şi trase cu sete din ţigară.
— Nu, nu era, rosti el târziu cu o voce gâtuită.
— Atunci, de unde ştii de Pantelimon? continuă Duma. Ce ştii despre el?
— Nu ştiu nimic. Viziru îmi spusese că de trecerea acestui grup se ocupă unul Pantelimon. Atât.
— Cum arată acest Pantelimon? reluă Duma. Unde te întâlneai cu el?
— Nu m-am întâlnit niciodată. Credeam că-l voiu întâlni la Arad...
— Adu-ţi bine aminte, stărui Duma continuând să zâmbească. E în interesul dumitale.
— Vă dau cuvântul meu de onoare, începu Biriş.
— Bine, poate îţi aduci aminte mai târziu, interveni domnul Protopopescu. Deocamdată, spune-ne ce mesaj trebuia să duci la Paris. Vorbeai adineauri de un mesaj din labirint. La ce se referea acest mesaj?
Biriş întoarse capul şi-l privi lung, parcă ar fi încercat să ghicească dacă domnul Protopopescu glumea sau vorbea serios.
— V-am spus că era doar o formulă de-a noastră. Mă trimisese odată Ştefan cu un mesaj către Ileana. îi spunea că se simţise pierdut ca într-un labirint, dar că, totuşi, nu se lăsase doborât de descurajare şi până la urmă, descoperise că se poate ieşi din labirint. Dar nu sunt sigur că acesta era exact conţinutul mesajului către Ileana, pentru că eram cam bolnav în ziua aceea, când îmi povestea el toate lucrurile acestea; tocmai avusesem o hemoragie...
— Când s-a petrecut asta? întrebă Duma.
— Oh, de mult, exclamă Biriş zâmbind. înainte de potop. înainte de război. Prin 1938,1939; nu mai mi-aduc nici eu aminte... Acesta era mesajul din labirint, adăugă văzând că ceilalţi doi îl privesc intens, aşteptând să continue.
MIRCEA ELIADE
490
Domnul Protopopescu clătină încet din cap şi-şi plescăi de mai multe ori limba, ca şi cum ar fi vrut să scape de un gust amar pe care l-ar fi descoperit deodată în gură.
— Să-ţi spunem noi ce înseamnă mesajul din labirint, începu el. Grupul de la Paris pretinde că în Munţii Carpaţi s-ar fi organizat o rezistenţă armată, pe care guvernul nu o va putea niciodată anihila... Nu o va putea anihila, continuă el după o pauză, pentru că locurile unde se ascund partizanii ar fi tot atât de greu de cucerit ca un labirint... Iar mesajul pe care-l aşteaptă prin dumneata trebuia să le dea amănunte precise asupra acestei rezistenţe armate din munţi...
Biriş începu să râdă.
— E absurd! exclamă el ridicând din umeri. Vă dau cuvântul meu de onoare că nu este nimic altceva decât o expresie pe care o cunoaştem numai noi doi. Era mesajul pe care-l adresa Ştefan, prin mine, Ilenei. Dar asta se întâmpla demult, înainte de război. Probabil că nici Viziru nu-şi mai aduce aminte ce-i spusese atunci, prin 1938-l939...
— Să-ţi amintim noi ce conţinut trebuia să aibă mesagiul, reluă domnul Protopopescu. Era în legătură cu rezistenţa organizată de Pantelimon...
— E absurd! repetă Biriş după ce trase cu sete din ţigară. Habar n-am cine e Pantelimon! Iar în ceea ce priveşte rezistenţa armată, atât eu cât şi Viziru eram de acord că ar fi cea mai mare prostie să se organizeze aşa ceva.
Dacă aş fi vrut să ajung la Paris, aş fi vrut mai ales ca să pot spune tot ce cred eu despre rezistenţă şi celelalte...
— Cam ce voiai să spui? întrebă Duma reîncepând să se joace cu degetele pe dosar.
— Ce cred că ştiţi şi dumneavoastră. Că ar fi cea mai mare prostie. Că nu e numai absurd, dar de-a dreptul criminal să îndemni oamenii la rezistenţă armată. Dimpotrivă, grupul de la Paris ar fi trebuit să explice occidentalilor că au pierdut definitiv această parte a Europei şi că au pierdut-o exclusiv datorită politicii lor. Nu sovieticii au ocupat Europa până la Stettin şi Adriatică; Aliaţii i-au invitat să se instaleze în această jumătate a Europei. La Teheran, preşedintele Roosevelt nu ne-a întrebat nici pe noi, nici pe cehi sau polonezi, dacă ne place să fim ocupaţi şi educaţi de sovietici. A făcut-o din propria lui iniţiativă, fără să întrebe pe nimeni. Cu ce drept ne îndeamnă acum americanii la rezistenţă? Ei ne-au oferit plocon Rusiei. Foarte bine. Să tragă acum concluziile: au pierdut peste o sută de milioane de europeni, care, mâine, vor lupta împotriva lor şi vor lupta bine. Grupul de la Paris ar trebui să explice asta occidentalilor. Şi ar trebui să le mai spună şi altceva: să le spună că de-abia de acum înainte va fi cu adevărat frumos, căci în curând va veni şi rândul lor. Să nu-i lase să spere că vor scăpa, că
vor putea continua să trăiască în tihnă
491
NOAPTEA DE SÂNZIENE
şi capitalism numai pentru că au sacrificat o sută de milioane de europeni. Să le amintească mereu că în curând va veni şi rândul lor.
— E foarte interesant, îl întrerupse domnul Protopopescu. Şi ce spunea Viziru?
— Era de perfect acord cu mine.
— Atunci de ce-a fugit cu documentele? îl întrerupse Duma. Pentru că suntem prieteni, pot să-ţi spun că erau acte privitoare la datoriile de război şi la acordurile economice cu Sovietele. Ţi se pare că nu sunt destul de importante?
Biriş înălţă din umeri.
— Să lăsăm asta, interveni din nou domnul Protopopescu. Ce legături ai la Paris? Pe cine cunoşti?
— în afară de Viziru şi conu' Mişu, nu cunosc pe nimeni.
Domnul Protopopescu îşi opri o clipă privirile în ochii lui Duma, apoi zâmbi.
— Weismann cunoaşte foarte multă lume, spuse. Ar putea fi interesant... Se ridică din fotoliu şi-i întinse grăbit mâna.
