astfel lângă Viziru. Sacrificiu surprinzător. Ulise este însă neînduplecat şi despărţirea e iminentă. Redevine Tristan şi, întors la Bucureşti, caută, aşteaptă semne de la Ileana. Apare în roman şi ideea, explicată acum mai limpede, că Ştefan a trăit o viaţă străină, falsă, viaţa celuilalt, că şi-a greşit, în fine ursita. Este, în fond, miezul acestei drame risipte pe multe pagini, într-o naraţiune acaparată de simboluri, prea multe simboluri. Apare şi sentimentul de culpabilitate metafizică, de vină tragică: „Probabil că Deana era femeia care-mi fusese ursită. Dar eu nu mai eram liber. Eu mă grăbisem şi luasem femeia ursită altuia. Le-am stricat viaţa lor şi am stricat şi viaţa Ilenei".
La sfârşit, când după mulţi ani, Ştefan reîntâlneşte pe Ileana în pădurea de lângă Royaumont, simbolul nălucirii este rediscutat şi, odată cu el, apare şi ideea ratării. Ştefan este obsedat, timp de 14 ani, de un nume (Doamna Zissu) şi află că doamna Zissu fusese o banală curtezană de mahala. Tot el fusese obsedat de o imagine (maşina) şi obsesia i-a supt sângele, i-a consumat viaţa, a lui şi a celor din jur. Se înţelege, abia acum, natura obsesiei sale: voise să trăiască „în timp şi totodată în afara timpului", ca sfinţii... Asta-i adevărata lui culpă, de ordin, încă o dată, metafizic. Eliberarea din cercul materiei se face prin moarte...
Sunt şi alte sugestii în acest roman cu pântecul mare, ca acela mai sus-citatei balene. Multe dintre ele le aflăm în alte scrieri ale lui Eliade sau în cărţile eseiştilor români din anii '30. Acela, de pildă, despre nenorocul nostru, al românilor, sau ideea despre reîntoarcerea noastră în Evul Mediu... Se discută mult în acest roman, indivizii au idei, fac teorii, vorbesc despre rezistenţă şi despre tehnica de a ne ascunde în istorie pentru a supravieţui.
„Trebuie doar să redescoperim tehnica de a ne camufla, arta de a minţi şi a păcăli, de a lăsa să creadă pe ocupant că ne-a convertit la credinţele lui, că ne-a cucerit lăuntric" — lămureşte Ştefan Viziru, la Paris, pe Weismann. De unde se poate deduce că Tristan este, în Noaptea de Sânziene, şi un filosof al istoriei. Când citim aceste pagini, după aproape 40 de ani de când au fost scrise, vedem că observaţiile din interiorul lor nu sunt cu totul absurde...
EUGEN SIMION
LA EDITURILE IRI ŞI UNIVERS ENCICLOPEDIC AU APĂRUT:
DICŢIONARE:
Mircea Eliade - Istoria credinţelor şi ideilor religioase
Oxford - Dicţionar de filosofie
Oxford - Dicţionar de biologie
Oxford - Dicţionar al sfinţilor
Larousse - Dicţionar de civilizaţie iudaică
Larousse - Dicţionar de filosofie
Larousse - Dicţionarul spaţiului
FILOSOFIE:
John Shand - Introducere în filosofia occidentală
Vladimir Jankelevitch - Ireversibilul şi nostalgia
Matila Ghyka - Filosofia şi mistica numărului
Aristotel - Metafizica
Aristotel - Etica nicomahică
Aristotel - Organon (voi. II)
RELIGIE, MITOLOGIE, ŞTIINŢE OCULTE:
Jeanne Ancelet-Hustache - Meister Eckhart şi mistica renană
M.D. Chenu - Toma d'Aquino
Patricia Hidiroglu - Apa divină
Georges Dumezil - Cele patru puteri ale lui Apolo
Georges Dumezil - Uitarea omului şi onoarea zeilor
Georges Dumezil - Zeii suverani ai indo-europenilor
Rudolf Steiner - Creştinismul esoteric
Marc de Smedt - Tehnici de meditaţie
A T Mann - Principiile reincarnării
LITERATURĂ:
William Shakespeare — Othello
William Shakespeare - Visul unei nopţi de vară
William Shakespeare - Macbeth
Eugen Simion - Fragmente critice (voi. II)
ISTORIE:
Zbigniew Brzezinski - Marea tablă de şah
CĂRŢI ŞCOLARE:
Constanţa Bărboi - Limba şi literatura română pentru examenul
