MIRCEA ELIADE
NOAPTEA
DE SÂNZIENE
Postfaţă de acad. EUGEN SIM]
BlB JCrrr^ .JD-TL' iA
— C L U J — 0N FILIALA MĂNĂŞTU*
*818996+*
RIBLIOTE JUDEŢEANĂ „OCTAViAN GO€A"
univers enciclopedic Bucureşti, 1999
Redactor: IOANA CRACĂ Tehnoredactor: DIANA OLTEANU
© Editions Gallimard, 1955
Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin Editurii Univers Enciclopedic ISBN 973-9436-00-5
PARTEA I
Deschise cât putu de încet uşa şi aprinse lumina. Odaia era caldă; mirosea a praf. Obloanele ferestrelor erau lăsate. Alături de pat se afla o masă mare de lemn încărcată cu cărţi, aproape toate noi, unele cu foile încă
netăiate. De celălalt perete era rezemată o bibliotecă şubredă, făcută parcă de un amator, plină şi ea cu cărţi.
— Ce ţi-ar place să ajungi? auzi glasul femeii din camera vecină. Ţi-ar place să ajungi deputat?...
„E cu Arethia", îşi spuse, şi se îndreptă, în vârful picioarelor, către pat. De când se mutase alături SpiridjQn_Văd^şţra^ pătrundea cu emoţie în camera lui de hotel. Aproape în fiecare seară, Vădastra avea vizite.
Pereţii erau de paiantă şi conversaţiile se auzeau în întregime. în câteva săptămâni aflase foarte multe lucruri despre Vădastra. Aflase că-şi trecuse de curând doctoratul în drept, că era directorul unui ziar, Avântul studenţesc, pe care i-l subvenţiona Prefectura poliţiei, că tovarăşul lui şi administratorul ziarului, un oarecare Voinea, fugise la Iaşi cu întreaga subvenţie a numărului următor: 50 000 de lei. Afjase^jnai_ale^;_cj:e4gbit:^e dornaişoara^Arefiua,. îi zărise de câteva ori pe amândoi. Spiridon Vădastra era un tânăr mărunţel, cu monoclu negru, cu părul ţepos şi mersul arogant, de om sigur de sine; era întocmai aşa cum şi-l închipuise Ştefan ascultându-l. Arethia părea fără vârstă: era uscăţivă, avea părul spălăcit, pomeţii obrajilor accentuat fardaţi şi buzele subţiri. Când zâmbea, închidea din cochetărie ochii. Şi de câte ori o întâlnise Ştefan pe scară, o surprinsese trăgându-şi bluza în jos, ca să i se poată contura pieptul uscat.
— Eu?! răspunse Vădastra ridicând glasul. Deputat poate ajunge oricine. Şi unul ca Voinea poate ajunge deputat...
— Atunci, ministru?! făcu Arethia.
MIRCEA ELIADE 6
— Poate, răspunse Spiridon după o scurtă şovăială. Dar ce înseamnă să fii ministru?! Astăzi eşti şi mâine nu mai eşti. Pe urmă treci în opoziţie şi cine ştie când îţi mai vine rândul... Da, e bine să fii ministru, adăugă. Poate că
am să fiu... Dar, oricum, ce contează să fii ministru, când sunt atâtea alte lucruri?!...
— Ce fel de lucruri?!
— Lucruri mari! exclamă Spiridon cu o stranie exaltare în glas. Lucruri pe care nu le poate face oricine. De pildă, să descoperi Polul Nord! Să nu fi fost încă descoperit şi eu să fi plecat într-o expediţie, singur, şi după ani de luptă, să-l fi descoperit!... Asta da! Ar fi vorbit toate ziarele de mine, m-ar fi invitat toţi regii la curţile lor, aş fi devenit membru al academiilor din lumea întreagă!... Şi câte altele!
„îl doboară părerile de rău", înţelese Ştefan, ascultând tăcerea prelungă de alături. Ca şi atunci, în seara aceea, cândpovesîîse marea lui înfrângere din liceu: cum, în timp ce cânta Sonata Patetică pe scena Teatrului Naţional, la serbarea de sfârşit de an a liceului, cortina s-a lăsat pe neaşteptate, pentru că durase prea mult conferinţa profesorului de istorie şi trebuia redus programul cu o jumătate de oră. „Dar de ce să mă reducă tocmai pe
mine?! strigase Vădastra. De ce tocmai pe mine, care eram premiant şi eram o personalitate?!... Voisem să le fac o surpriză. Nu ştia nimeni că m-am apucat de pian. Nu ştia decât doamna Zissu, căci exersam la ea trei, patru ceasuri pe zi, şi-i plăteam cincisprezece lei ora. Dar erau toţi invidioşi pe mine. Nu le convenea că învăţasem şi asta: să cânt la pian. Eram cel mai bun la compoziţii şi la latină, şi acum învăţasem să cânt şi la pian!..."
în seara aceea, Ştefan încă nu ştia că Vădastra avea un ochi de sticlă şi că-i lipseau două degete de la mâna dreaptă. Doar câtevă~zile în urmă pomenise de accident: îl împuşcase din greşeală băiatul unui colonel, jucându-se cu o puşcă de vânătoare. Colonelul îi dăduse atunci o mare sumă de bani. încă de când se afla în spital, Vădastra hotărâse cum se va răzbuna: se va apuca să înveţe la pian, ca să arate celorlalţi cât de puţin îi pasă de
„accident". Pentru un om ca el, nu existau obstacole. Şi atunci, tot căutând un pian pe care să-l poată închiria cu ora, o întâlnise pe doamna Zissu...
— Bine, dar ce poţi face tu de aici?! întrebă târziu Arethia.
— Cum, ce pot face?! Dacă un om vrea ceva cu adevărat, dacă vrea cu toată voinţa lui, izbuteşte. Şi nu e nevoie să rămâi în România. Ce contează România?! E o ţară mică. Dar ia închipuieşte-ţi să fii în America şi să faci ceva mare! Ceva care n-a mai făcut nimeni, ceva care numai tu poţi face! Ia închipuieşte-ţi, să descoperi ceva ca radium, ceva de o mie de ori mai important ca radium!... Aş deveni cel mai celebru om din lume, şi cel mai puternic, şi cel mai bogat în acelaşi timp. Ce-ar mai conta un Edison pe lângă mine?!
NOAPTEA DE SÂNZIENE
Ar tremura toţi de numele meu! Aş putea să fac ce vreau cu toată lumea; să schimb chiar regii, dacă aş vrea.
— ... Păcat că s-a descoperit, şopti Arethia după o pauză. Radium vreau să spun; păcat că s-a descoperit, repetă
cu oarecare curaj.
— Ce-are a face?! exclamă Spiridon. Câte alte lucruri nu se mai pot descoperi! Şi în afară de astea, câte lucruri mari nu se mai pot face?! Dar nu aşa, o invenţie oarecare, cum fac alţii. Ceva extraordinar, ceva unic, de care să
vorbească toată lumea. Să descoperi, bunăoară, un nou continent sau altceva! Uite, de exemplu, să descoperi o substanţă prin care tot ce atingi să se transforme în aur!...
— Nu se poate! Asta e povestea regelui ăluia care... Ştii ce vreau să spun..., dar nu se poate.
— De ce să nu se poată?! se aprinse mai aprig Spiridon. Chimia poate face orice. E o chestiune de atomi. Să
schimbi doar numărul atomilor. Şi într-o zi are s-o descopere cineva, cum s-au mai descoperit atâtea altele... Dar ce mă interesează pe mine, dacă o descoperă altcineva?! Frumos ar fi fost s-o descopăr eu!... O substanţă care transformă în aur tot ce atinge. Bunăoară, ating acum scaunul ăsta şi se transformă în aur! îţi dai seama ce-ar însemna asta?! Aş deveni stăpânul lumii! Aş putea cumpăra orice, toate palatele, toate muzeele. Aş cumpăra Luvrul şi l-aş aduce la mine acasă! Şi câte alte lucruri n-aş putea face! Ar tremura toţi de mine! Aş trece pe stradă
